Veşti proaste pentru cultivatorii de grâu şi rapiţă din Moldova! Trei judeţe sub Cod portocaliu de ploi, iar alte 11 sub Cod galben
Tags: meteo, cod galben, cod portocaliu, inundatii
Meteorologii au instituit, joi după-amiază, Cod portocaliu de ploi în judeţele Iaşi, Vaslui şi Bacău, cu începere de vineri, ora 12.00, până sâmbătă, ora 12.00. Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie, în cele trei judeţe, cantităţile de apă pot depăşi local 60 – 70 de litri/metrul pătrat în 24 de ore.
Totodată, ANM a emis o avertizare Cod galben, valabilă în acelaşi interval de timp, pentru judeţele Maramureş, Bistriţa Năsăud, Suceava, Botoşani, Harghita, Neamţ, Covasna, Vrancea, Galaţi, Braşov şi Mureş (parţial). În intervalul menţionat, în aceste zone vor fi ploi abundente, ce vor avea şi caracter torenţial, iar cantităţile de apă vor depăşi 25 – 30 de litri/metrul pătrat şi, izolat, 50 de litri/metrul pătrat.
Meteorologii avertizează că în Delta Dunării şi pe litoral va ploua mai consistent în cea de-a doua parte a nopţii care urmează şi în dimineaţa zilei de vineri, iar cantităţile de apă pot depăşi pe arii restrânse 20 – 25 de litri/metrul pătrat.
ClubAgricultura.ro - intrebarea zilei
Peleti
Intrebare: In zona Ilfov se pot planta plante ca sa obtinem peleti pentru centrale de incalzire ? Doresc o idee deoarece am pamant necultivat.Raspuns: se poate infiinta o cultura de salcie energetica sau iarba elefantului: din pacate din cate stiu la ... citeste tot raspunsul aici
Articole conexe:
- » Faur, APIA: Fiecare hectar eligibil din Romania va primi 183 RON pe hectar, suma care va asigura o activitate agricola normala suprapusa cu conditii meteo favorabile
- » Conditii agrometeorologice in intervalul 4 - 10 august
- » Beneficiarii proiectelor PNDR afectate de inundaţii trebuie să anunţe de urgenţă APDRP
- » Cum va fi vremea la începutul lumii mai. Prognoza agrometeorologică pentru perioada 5-11 mai anunţă ploi în toată ţara
- » Prognoza agrometeorologică pentru începutul lunii aprilie 2011 şi starea de vegetaţie a culturilor agricole
Ultima ora
- » Subventia pe suprafata 2012: Aproape 22.000 de cereri de subventii in Teleorman, toti se intreaba cand se va plati subventia
- » Zootehnie 2012: Situatia subventiilor pe cap de animal la Calarasi, la speciile ovine si caprine
- » Situatia cererilor pentru subventia pe suprafata depuse in Harghita, in 2012
- » Subventiile agricole dupa 2014, subiect de maxim interes discutat astazi la conferinta Focus on Agriculture
- » Calendar PNDR 2012: A fost prelungita masura 121 - Modernizarea exploatatiilor agricole








Comentarii
0 comentarii