AgroRomania.ro » Stiri » Urmează criza cerealelor? Fermierii nu fac faţă cererii. Rezervele de porumb, la cel mai scăzut nivel din 1974 până în prezent

Urmează criza cerealelor? Fermierii nu fac faţă cererii. Rezervele de porumb, la cel mai scăzut nivel din 1974 până în prezent

Tags: pretul cerealelor, pretul cerealelor 2011, pretul porumului 2011

Fermierii par să nu facă faţă cererii de cereale la nivel global, consumul în creştere aducând rezervele de porumb la cel mai scăzut nivel din ultimii 37 de ani, conform Bloomberg citat de Ziarul Financiar.
Această scădere a rezervelor vine în ciuda creşterii producţiei în unele ţări precum Canada sau Rusia cu 16% din 2000, aceste creşteri nereuşind să acoperere cerere în creştere cu 20%.

Conform estimărilor agenţiei pentru Agricultură din cadrul administraţiei americane, până la următoarea recoltă, rezervele de cereale la nivel global vor scădea cu 13%, acesta fiind primul declin din 2007, când preţurile în creştere au dus la revolte în multe ţări, din Haiti până în Egipt.

Cererea neacoperită duce de multe ori la întreruperi ale aprovizionării cu cereale în ţările aflate în curs de dezvoltare şi, inevitabil, la o creştere a preţurilor.

Preţul cerealelor a crescut în această lună la cel mai ridicat nivel din 2008 la bursa de mărfuri din Chicago. Preţul porumbului a urcat cu 95% în ultimul an, la 7,20 dolari/buşel (25,4 kg), în timp ce preţul grâului a avansat cu 71% la 8,55 dolari/buşel, iar cel al soiei a urcat cu 44% până la 13,81 dolari/buşel.

Conform publicaţiei, preţul porumbului ar putea atinge un maxim de 8 dolari până în 2012 putând ajunge chiar la 10 dolari dacă producţia în SUA este distrusă de condiţiile meteo, a declarat Peter Sorrentino, care administrează fondul de active Huntington Asset Advisors în valoare de 14,4 miliarde dolari.

ClubAgricultura.ro - intrebarea zilei

Cat costa aratura pe un hectar, in regiunea Buzau Baragan?

Intrebare: Cat costa aratura pe un hectar, in regiunea Buzau Baragan? cat costa aratura si imprastierea de ingrasaminte, daca nu am utilaje proprii? ce firme cunoasteti prestatori de servicii in zona? multumesc frumos!!!!

Raspuns: In jur de 3 milioane pe hectar... citeste tot raspunsul aici

Comentarii
Comentarii0 comentarii




Articole conexe:

Ultima ora

Rentrop & Straton
Newsletter gratuit

Faza zilei
La semanat floarea soarelui, pe John Deere 8310R
Forum
mxm spune: Buna! Am primit acum cateva luni un trandafir de ghiveci din descrieri, este trandafir pitic rosu. Il tin pe un pervaz, departe de calorifer iar soare are doar pana in pranz. A inflorit foarte...
26-Mai-2012 09:32:49
Raspunde la intrebare
cristinel spune: Va rog sa ma ajutati in urmatoarea problema. Mi-a dat cineva acu 2 ani capsuni care ar trebui sa roadeasca tot timpul anului. Le-am plantat si nu mi-au rodit. Initial au fost plantate intre pomi...
25-Mai-2012 10:35:37
Raspunde la intrebare
cristinel spune: Va rog sa ma ajutati in urmatoarea problema. Mi-a dat cineva acu 2 ani capsuni care ar trebui sa roadeasca tot timpul anului. Le-am plantat si nu mi-au rodit. Initial au fost plantate intre pomi...
25-Mai-2012 10:33:26
Raspunde la intrebare
Rubrica meteo
Calendar targuri
« Mai 2012 »
D L M M J V S
12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031
Focus on Agriculture
clubagricultura.ro
Director firme
Selecteaza judetul:
S.C. TEHNO ART GARDEN S.R.L.
Bucuresti
BIG LAND COMPANY
Constanta
STOIAN LAND COOPERATIVA AGRICOLA
Constanta
SENIOR SOFTWARE
Bucuresti
ART INTERMED
Bucuresti
SC ELECTROCUPLAJE S.R.L
Alba
SC ELECTROCUPLAJE SRL
Alba
MECANICA ENERGOTRANS
Bacau
ROMSTAR 2002
Bucuresti
S.C FEROMET GENERAL S.R.L
Bucuresti

Produs chimic destinat combaterii bolilor produse de ciuperci. Dupa compozitie pot fi anorganic, org ...

Scaderea treptata sau brusca a insusirilor superioare de soi (vitalitate, vigurozitate, productivita ...