Transport ilegal de cereale, depistat în judeţul Dolj
Tags: dolj, evaziune fiscala cereale, transport cereale
Două autovehicule care transportau peste 65 de tone de grâu cu documente ilegale de provenienţă au fost depistate de poliţiştii din Dolj. / Facturile prezentate privind transferul de proprietate al mărfii erau achiziţionate special numai pentru acest transport, fără a face parte din documentele utilizate în mod real de firma furnizoare.
Poliţişti ai Serviciului de Investigare a Fraudelor Dolj, cu sprijinul D.G.I.P.I., au depistat în trafic, în comuna Podari, judeţul Dolj, două autovehicule care transportau 65.420 kg. de grâu ce aparţineau unei societăţi comerciale din Cerăt şi urmau a fi vândute.
Deşi administratorul societăţii în cauză a prezentat documente privind provenienţa mărfii, existând suspiciuni în legătură cu realitatea acestora, poliţiştii au aprofundat verificările, stabilindu-se astfel că acestea fuseseră întocmite în mod ilegal, în scopul inducerii în eroare a organelor abilitate cu ocazia unor eventuale controale.
În fapt, facturile prezentate privind transferul de proprietate al mărfii au fost achiziţionate special numai pentru acel transport, fără a face parte din documentele utilizate în mod real de firma furnizoare.
Urmare a celor constatate, administratorul societăţii a fost sancţionat cu 5.000 de lei, dispunându-se, totodată, confiscarea celor peste 65 de tone de grâu.
ClubAgricultura.ro - intrebarea zilei
Fainarea tomatelor
Intrebare: Cum se combate fainarea tomatelor ?Raspuns: In spatiile protejate se recomanda dezinfectia solului, rotatia culturilor, distrugerea resturilor c... citeste tot raspunsul aici
Articole conexe:
- » Cateva sute de hectare de sere si solarii afectate de viscol si ger in Galati si Dolj
- » Dragancea, directorul APIA Dolj acuzat de luare de mita, ramane in arest
- » Dolj: Se cauta muncitori pentru cules de capsuni in Spania
- » Dolj: Direcţia Generală a Finanţelor Publice vinde zarzavatul confiscat
- » Industria îngrăşămintelor: Concedieri la Doljchim, în luna martie
Ultima ora
- » Subventia pe suprafata 2012: Aproape 22.000 de cereri de subventii in Teleorman, toti se intreaba cand se va plati subventia
- » Zootehnie 2012: Situatia subventiilor pe cap de animal la Calarasi, la speciile ovine si caprine
- » Situatia cererilor pentru subventia pe suprafata depuse in Harghita, in 2012
- » Subventiile agricole dupa 2014, subiect de maxim interes discutat astazi la conferinta Focus on Agriculture
- » Calendar PNDR 2012: A fost prelungita masura 121 - Modernizarea exploatatiilor agricole







Comentarii
1 comentarii
Nelutu 2010-11-27 15:25:04
Chiulaii din politie isi justifica salariile uriase prin asemenea actiuni.Oamenii ar trebui sa fie pregatiti,si cind sunt opriti in trafic pentru a li se confisca cerealele,sa le rupa oasele bugetarilor care traiesc pe spinarea celor ce se straduiesc sa cistige un ban!!!