Taxarea inversă la pâine, fructe şi carne se aplică la 10 zile de la aprobarea derogării de către UE
Tags: taxarea inversa
Taxarea inversă pentru livrările de bunuri din interiorul ţării la cereale, plante tehnice, legume, fructe, carne, zahăr, făină, pâine şi produse de panificaţie va fi aplicată la zece zile de la comunicarea de către Consiliul UE a aprobării derogării pentru implementarea prevederii, informează un comunicat al Ministerului Finanţelor Publice.
Urmare a publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 421 din 23 iunie 2010 a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 54/2010 privind unele măsuri de combatere a evaziunii fiscale, Ministerul Finanţelor Publice face următoarea precizare în atenţia operatorilor economici:
Măsura privind aplicarea taxării inverse pentru livrările de bunuri în interiorul ţării din categoriile: cereale, plante tehnice, legume, fructe, carne, zahăr, făină, pâine şi produse de panificatie între persoanele înregistrate în scopuri de TVA conform art. 153 din Codul fiscal, prevăzută la art. I pct. 3 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 54/2010 privind unele măsuri de combatere a evaziunii fiscale, se aplică începând cu a 10-a zi următoare comunicării de către Consiliul Uniunii Europene a aprobării derogării pentru aplicarea acestor prevederi şi numai pentru bunurile din categoriile pentru care s-a obţinut derogarea.
Ministerul Finanţelor Publice va publica pe site-ul său oficial www.mfinante.ro data comunicării de către Consiliul Uniunii Europene a aprobării derogării.
Aplicarea taxării inverse este o măsură de simplificare a plăţii taxei, astfel încât persoana obligată la plata taxei este beneficiarul în locul furnizorului. Acest mecanism are ca scop colectarea optimă a creanţelor şi un control mai riguros din partea autorităţilor fiscale. Conform Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 54/2010 privind unele măsuri de combatere a evaziunii fiscale procedura taxării inverse urmează a fi aplicată temporar numai până la data de 31 decembrie 2011.
ClubAgricultura.ro - intrebarea zilei
Puf alb pe trandafii
Intrebare: in gradina am multi trandafiri care par ninsi cu faina, la fel se intampla si pe frunzele de stevie din jurul lorRaspuns: Este un simptom al fainarii, faceti tratament cu un fungicid care combate fainarea. - Tilt 250 E... citeste tot raspunsul aici
Articole conexe:
- » Solicitarea României de a i se permite taxarea inversă în agricultură şi în industria alimentară ar putea fi aprobată de Uniunea Europeană cu puţin timp înainte de expirarea termenului
- » CE a aprobat solicitarea României privind taxarea inversă la cereale
- » Comisia Europeană a ajuns la un compromis cu autorităţile române în ceea ce priveşte taxarea inversă a TVA
- » Ministrul Agriculturii Valeriu Tabara sustine in continuare taxarea inversa in sectorul alimentar
- » Romania ar putea obtine derogare pentru taxarea inversa in sectorul alimentar doar la cateva produse
Ultima ora
- » Subventia pe suprafata 2012: Aproape 22.000 de cereri de subventii in Teleorman, toti se intreaba cand se va plati subventia
- » Zootehnie 2012: Situatia subventiilor pe cap de animal la Calarasi, la speciile ovine si caprine
- » Situatia cererilor pentru subventia pe suprafata depuse in Harghita, in 2012
- » Subventiile agricole dupa 2014, subiect de maxim interes discutat astazi la conferinta Focus on Agriculture
- » Calendar PNDR 2012: A fost prelungita masura 121 - Modernizarea exploatatiilor agricole








Comentarii
0 comentarii