AgroRomania.ro » Stiri » Suprafaţa totală cultivată cu flori în 2009 a crescut cu 6% faţă de anul trecut, până la 512 hectare

Suprafaţa totală cultivată cu flori în 2009 a crescut cu 6% faţă de anul trecut, până la 512 hectare

Tags: floricultura, subventii floricultura, piata de flori

Suprafaţa totală cultivată cu flori în acest an se ridică la 512 hectare, în creştere cu 6%, faţă de cele 483 de hectare cultivate în anul precedent, în timp ce producţia autohtonă de flori a crescut cu 2% faţă de 2008, până la 1,208 miliarde de fire, a declarat pentru NewsIn Daniel Botănoiu.

Astfel, conform directorului general din cadrul Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, Daniel Botănoiu, suprafaţa cultivată cu flori de câmp este în acest an de 431 de hectare, iar pentru florile plantate în sere de 81 de hectare, în creştere faţă de anul precedent, când suprafaţa de flori a fost de 405 hectare, respectiv 78 hectare.

În ceea ce priveşte producţia autohtonă de flori, MAPDR estimează că aceasta se ridică în acest an la 810 milioane de fire cultivate în câmp şi 398 milioane fire în sere, ajungând astfel la un total de 1, 208 miliarde de fire.


Structura sortimentală a suprafeţei autohtone de flori cultivată în sere cuprinde garoafe, în proporţie de 67%, crizanteme 6,7%, trandafiri (4,9%), frezii (4,3%), gerbera (3,8%) şi alte specii (9,6%).

În ceea ce priveşte suprafeţele cultivate în câmp şi solarii, fondul genetic de flori cuprinde 241 de specii şi soiuri floricole bulboase, 187 din genul Rosa, 71 perene, 51 specii anuale şi 7 specii şi soiuri bienale. De asemenea, în colecţia dendrologică se încadrează 72 de specii şi varietăţi de arburi şi arbuşti coniferi, 141 de specii de arbuşti ornamentali foioşi şi 81 specii de arbori foioşi ornamentali.

În plus, potrivit lui Daniel Botănoiu, necesarul de consum de flori de pe piaţa autohtonă nu se asigură din producţia internă. Astfel, potrivit MAPDR, în anul 2008 România a importat flori în valoare de 23,22 milioane de euro, cu 15% mai mult faţă de valoarea de 20,26 milioane de euro înregistrată în anul precedent.

În anul 2008 producţia autohtonă de flori se ridica la 1,185 miliarde de fire, dintre care 785 milioane au fost cultivate în câmp, iar aproximativ 400 milioane în sere.

Sprijinul pentru suprafaţa cultivată din acest sector a fost acordat prin schema de plată unică pe suprafaţă (SAPS), şi anume 60,75 euro/ha şi prin ajutor de stat pentru suprafaţa cultivată, în valoare de 5.000 lei/ha pentru culturile de câmp, respectiv 10.000 lei/ha pentru culturile în seră.

ClubAgricultura.ro - intrebarea zilei

Continut zahar sfecla

Intrebare: daca vreau sa cultiv sfecla pentru procesare, care e continutul minim de zahar ca sa mi-o acepte la fabrica? si care e pretul de vanzare, cat as putea sa scot la un hectar?

Raspuns: anul acesta pretul este de 26,29 euro pe tona, iar zaharoza in general sa fie de cel putin 14 procen... citeste tot raspunsul aici

Comentarii
Comentarii0 comentarii




Articole conexe:

Ultima ora

Rentrop & Straton
Newsletter gratuit

Faza zilei
La semanat floarea soarelui, pe John Deere 8310R
Forum
mxm spune: Buna! Am primit acum cateva luni un trandafir de ghiveci din descrieri, este trandafir pitic rosu. Il tin pe un pervaz, departe de calorifer iar soare are doar pana in pranz. A inflorit foarte...
26-Mai-2012 09:32:49
Raspunde la intrebare
cristinel spune: Va rog sa ma ajutati in urmatoarea problema. Mi-a dat cineva acu 2 ani capsuni care ar trebui sa roadeasca tot timpul anului. Le-am plantat si nu mi-au rodit. Initial au fost plantate intre pomi...
25-Mai-2012 10:35:37
Raspunde la intrebare
cristinel spune: Va rog sa ma ajutati in urmatoarea problema. Mi-a dat cineva acu 2 ani capsuni care ar trebui sa roadeasca tot timpul anului. Le-am plantat si nu mi-au rodit. Initial au fost plantate intre pomi...
25-Mai-2012 10:33:26
Raspunde la intrebare
Rubrica meteo
Calendar targuri
« Mai 2012 »
D L M M J V S
12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031
Focus on Agriculture
clubagricultura.ro
Director firme
Selecteaza judetul:
S.C. TEHNO ART GARDEN S.R.L.
Bucuresti
BIG LAND COMPANY
Constanta
STOIAN LAND COOPERATIVA AGRICOLA
Constanta
SENIOR SOFTWARE
Bucuresti
ART INTERMED
Bucuresti
SC ELECTROCUPLAJE S.R.L
Alba
SC ELECTROCUPLAJE SRL
Alba
MECANICA ENERGOTRANS
Bacau
ROMSTAR 2002
Bucuresti
S.C FEROMET GENERAL S.R.L
Bucuresti

Scaderea treptata sau brusca a insusirilor superioare de soi (vitalitate, vigurozitate, productivita ...

Denumire data speciilor din familiile gramineelor care servesc ca forme parentale pentru incrucisari ...