Se împuţinează sursele de import de grâu: Bulgaria va avea producţie slabă
Tags: recolta de grau, productia de grau
Potrivit ultimelor informaţii din Bulgaria, nici în ţara vecină anul acesta nu se va face grâu mult. De asemenea, mai puţin de jumătate din producţie va fi grâu de calitate, sortimentul bun pentru morărit şi panificaţie, a declarat Radoslav Kozarov, preşedintele Asociaţiei Comercianţilor de Cereale din Bulgaria.
La o primă vedere, informaţia nu are relevanţă pentru România. În fond, de ce să ne intereseze producţia de grâu din Bulgaria, nu o avem pe a noastră? Ba da, dar tocmai aici este cheia. Şi producţia României de grâu din acest an va fi slabă, cu mult mai puţină decât cea din anul trecut. De asemenea, şi în România totul stă în grâul de calitate destinat morăritului şi, în final, panificaţiei.
Dacă producţia românească va fi întradevăr foarte slabă, sub necesarul de consum, atunci se va impune un import masiv din străinătate. De unde să luăm grâu? Primele două surse cele mai la îndemână sunt Ungaria şi Bulgaria. Cei doi vecini ai noştri membri UE, de la care putem achiziţiona fără multă birocraţie. Iar, Bulgaria nu va avea nici ea rezultate bune, iar Ungaria deocamdată nu a anunţat producţia.
Citeste mai mult in Capital
ClubAgricultura.ro - intrebarea zilei
Ce trebuie sa fac pentru inregistrarea unui produs ecologic?
Intrebare: care sunt pasii de urmat pentru inregistrarea produselor din agricultura ecologica?Raspuns: luati legatura cu o firma care face certificare ecologica, eu stiu de exemplu despre Bio Austria, da... citeste tot raspunsul aici
Articole conexe:
- » Fara o iarna calda, recolta de grau din 2012 va fi mult sub asteptari
- » Recolta de grau a Romaniei, in 2011: raportarile arata 6,8 milioane tone
- » Avem cel mai bun an la productia de cereale din ultimii sase ani - estimari PRODUCTIA DE GRAU 2011
- » Seceta afectează şi recolta de grâu a Argentinei
- » Ministrul Agriculturii: Recolta de grau a fost suficienta pentru a acoperi consumul intern
Ultima ora
- » Subventia pe suprafata 2012: Aproape 22.000 de cereri de subventii in Teleorman, toti se intreaba cand se va plati subventia
- » Zootehnie 2012: Situatia subventiilor pe cap de animal la Calarasi, la speciile ovine si caprine
- » Situatia cererilor pentru subventia pe suprafata depuse in Harghita, in 2012
- » Subventiile agricole dupa 2014, subiect de maxim interes discutat astazi la conferinta Focus on Agriculture
- » Calendar PNDR 2012: A fost prelungita masura 121 - Modernizarea exploatatiilor agricole








Comentarii
0 comentarii