AgroRomania.ro » Stiri » Rectorul Universităţii de Agronomie: Tranzacţia verificată de DNA este "foarte legală"

Rectorul Universităţii de Agronomie: Tranzacţia verificată de DNA este "foarte legală"

Tags: universitatea de stiinte agronomice si medicina veterinara bucuresti

Rectorul Universităţii de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Bucureşti, Ştefan Diaconescu, a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că tranzacţia care face obiectul anchetei în care fostul rector al unităţii Ioan Alecu a fost reţinut a mai fost verificată, fără să fie găsită vreo neregulă.

"Aşa-zisa afacere care se află acum în anchetă este foarte legală. Ea a fost întoarsă, de-a lungul timpului, pe toate feţele fără să fi fost găsit vreodată vreun vinovat sau vreo ilegalitate în acest sens", a declarat Ştefan Diaconescu.
Rectorul a susţinut că nu cunoaşte care este scopul acestei anchete.

"Nu mă pot pronunţa. Alecu a fost rector până în aprilie 2008, a avut două mandate de rector după care a devenit preşedintele Consiliului de Administraţie", a declarat Ştefan Diaconescu.

Şeful DGIPI Cornel Şerban, şeful Diviziei de Operaţiuni din DGA, Petre Pitcovici, omul de afaceri Puiu Popoviciu şi Ioan Alecu, fost rector al Universităţii de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Bucureşti au fost reţinuţi de DNA, în noaptea de marţi spre miercuri.

Potrivit unui comunicat remis, miercuri, de DNA, Ioan Alecu, fost rector al Universităţii de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Bucureşti, este acuzat de abuz în serviciu contra intereselor publice cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată, iar Gabriel Aurel Popoviciu, de complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice cu consecinţe deosebit de grave.

Totodată, Ilie Şerban Cornel, directorul Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă din cadrul MAI, este acuzat de favorizare a infractorului şi folosirea de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii şi permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, în scopul obţinerii pentru sine de foloase, în timp ce Petru Pitcovici, şeful Diviziei Operaţiuni din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie din cadrul MAI, este cercetat pentru favorizarea infractorului.

Celor patru li s-au adus la cunoştinţă acuzaţiile, susţine DNA.

ClubAgricultura.ro - intrebarea zilei

Lamai

Intrebare: cum trebuie udat lamaiul daca il scot in gradina?

Raspuns: atentie cum si cand il scoti, il lasi in ghiveci?! ....afara se uda astfel incat pamantul sa fie tot... citeste tot raspunsul aici

Comentarii
Comentarii0 comentarii




Ultima ora

Rentrop & Straton
Newsletter gratuit

Faza zilei
La semanat floarea soarelui, pe John Deere 8310R
Forum
cristinel spune: Va rog sa ma ajutati in urmatoarea problema. Mi-a dat cineva acu 2 ani capsuni care ar trebui sa roadeasca tot timpul anului. Le-am plantat si nu mi-au rodit. Initial au fost plantate intre pomi...
25-Mai-2012 10:35:37
Raspunde la intrebare
cristinel spune: Va rog sa ma ajutati in urmatoarea problema. Mi-a dat cineva acu 2 ani capsuni care ar trebui sa roadeasca tot timpul anului. Le-am plantat si nu mi-au rodit. Initial au fost plantate intre pomi...
25-Mai-2012 10:33:26
Raspunde la intrebare
cocot nicoleta spune: Buna ziua, Doresc o informatie legata de aceasta renta. Eu sunt mandatarul fam. Cocea care este stabilita in SUA dar cu dubla cetatenie. Familia a detinut un teren agricol pe care l-au vandut in...
25-Mai-2012 09:45:51
Raspunde la intrebare
Rubrica meteo
Calendar targuri
« Mai 2012 »
D L M M J V S
12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031
Focus on Agriculture
clubagricultura.ro
Director firme
Selecteaza judetul:
S.C. TEHNO ART GARDEN S.R.L.
Bucuresti
BIG LAND COMPANY
Constanta
STOIAN LAND COOPERATIVA AGRICOLA
Constanta
SENIOR SOFTWARE
Bucuresti
ART INTERMED
Bucuresti
SC ELECTROCUPLAJE S.R.L
Alba
SC ELECTROCUPLAJE SRL
Alba
MECANICA ENERGOTRANS
Bacau
ROMSTAR 2002
Bucuresti
S.C FEROMET GENERAL S.R.L
Bucuresti

Planta aromatica bienala cu tulpina de 60-100 cm ramificata. Fructifica numai in al doilea an de veg ...

Denumire data speciilor din familiile gramineelor care servesc ca forme parentale pentru incrucisari ...