Realocare de fonduri: 124 mil. euro pentru dezvoltarea satelor
Tags: dezvoltarea satelor, renovarea si dezvoltarea satelor
Prim-ministrul Emil Boc a discutat, marţi, cu responsabilii guvernamentali pe absorbţia fondurilor comunitare din domeniul agriculturii posibilitatea relocării sumei de 124 de milioane de euro către dezvoltarea satelor.
„Unul dintre subiectele discutate a fost posibilitatea relocării a 124 milioane de euro, astfel încât să fie majorate fondurile pentru Măsura 3.2.2. privind «Renovarea, dezvoltarea satelor, îmbunătăţirea serviciilor de bază pentru economia şi populaţia rurală si punerea în valoare a moştenirii rurale», din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare (PNDR), pentru care există un număr mare de solicitări“, se arată într-un comunicat al Guvernului.
De asemenea, Boc a verificat stadiul absorbţiei fondurilor europene destinate agriculturii. Pentru PNDR, din anul 2007 până la 16 iulie 2010, au fost depuse 39.406 cereri de finanţare, din care au fost aprobate 14.168 de proiecte. Dintre acestea au fost semnate 13.170 de proiecte, efectuându-se plăţi de 4.733,95 milioane de lei.
În Programul Operaţional pentru Pescuit (POP), în perioada menţionată, 83 de proiecte au fost depuse, dintre care 19 au fost aprobate. Dintre acestea, 41 de proiecte au fost semnate, valoarea plăţilor fiind de 7,84 milioane de lei.
De asemenea, pentru finanţări din Fondul European pentru Garantare în Agricultură (FEGA), până pe 16 iulie 2010, au fost depuse 4.586.549 de cereri, dintre care au fost aprobate 3.381.249. Plăţile efectuate din acest fond se ridică la 6.586,74 milioane de lei, a mai susţinut sursa citată.
ClubAgricultura.ro - intrebarea zilei
Problema racire tractor
Intrebare: Revin cu problemele la tractorul meu U650 - cand intra in camp ajunge sa fiarba apa aproape la 120 de grade, mentionez ca are radiatorul nou nout si nu este suprasolicitat, se intampla si cand trag o grapa cu coltiRaspuns: bine ai revenit! problema ta poate sa fie mai mult ca sigur de la pompa de apa, costa in jur de 2 mi... citeste tot raspunsul aici
Articole conexe:
- » APDRP: 295 proiecte de peste 3 miliarde de lei în renovarea şi dezvoltarea satelor
- » Boc i-a cerut sprijin lui Cioloş pentru redirecţionarea banilor UE către dezvoltarea satelor
- » Ilie Sârbu: Lucrările pentru renovarea şi dezvoltarea satelor ar putea începe în toamnă
- » APDRP : Proiectele pentru renovarea si dezvoltarea satelor pot fi depuse pana la 31 iulie
Ultima ora
- » Subventia pe suprafata 2012: Aproape 22.000 de cereri de subventii in Teleorman, toti se intreaba cand se va plati subventia
- » Zootehnie 2012: Situatia subventiilor pe cap de animal la Calarasi, la speciile ovine si caprine
- » Situatia cererilor pentru subventia pe suprafata depuse in Harghita, in 2012
- » Subventiile agricole dupa 2014, subiect de maxim interes discutat astazi la conferinta Focus on Agriculture
- » Calendar PNDR 2012: A fost prelungita masura 121 - Modernizarea exploatatiilor agricole








Comentarii
0 comentarii