Prin apariţia Legii 232/2010 se reglementează importul de mostre de îngrăşăminte şi îngrăşăminte
Tags: producatori de ingrasaminte chimice, fertilizarea cu ingrasaminte chimice, import ingrasaminte chimice
În Monitorul Oficial al României Partea I, nr. 841 din data de 15 decembrie 2010 a fost publicată Legea nr. 232/2010 privind regimul de import al mostrelor de îngrăşăminte şi al îngrăşămintelor, care a primit avizul favorabil al Comisiei Europene.
Actul normativ reglementează regimul de import al mostrelor de îngrăşăminte şi al îngrăşămintelor chimice, asigurând controlul de conformitate al îngrăşămintelor, urmărirea trasabilităţii îngrăşămintelor pe întreaga filieră, protejarea producătorilor agricoli în vederea utilizării de îngrăşăminte de calitate şi cu eficienţă maximă.
Astfel, în urma depunerii documentaţiei de către importatori, certificatul de abilitare pentru importul mostrelor de îngrăşăminte se emite de Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare pentru Pedologie, Agrochimie şi Protecţia Mediului - I.C.P.A. Bucureşti, iar certificatul de abilitare pentru import îngrăşăminte se emite de direcţiile pentru agricultură judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, din subordinea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.
Importul de mostre de îngrăşăminte şi îngrăşăminte (din ţări terţe) este admis numai pe baza prezentării certificatului de abilitare pentru importul mostrelor de îngrăşăminte si a certificatului de abilitare pentru import îngrăşăminte.
Prin adoptarea acestei legi au fost luate măsuri de protecţie pentru producătorii agricoli în vederea utilizării de îngrăşăminte de calitate, precum şi stoparea introducerii în ţară a unor produse neautorizate cu impact negativ asupra mediului înconjurător şi sănătăţii oamenilor.
ClubAgricultura.ro - intrebarea zilei
Puf alb pe trandafii
Intrebare: in gradina am multi trandafiri care par ninsi cu faina, la fel se intampla si pe frunzele de stevie din jurul lorRaspuns: Este un simptom al fainarii, faceti tratament cu un fungicid care combate fainarea. - Tilt 250 E... citeste tot raspunsul aici
Ultima ora
- » Subventia pe suprafata 2012: Aproape 22.000 de cereri de subventii in Teleorman, toti se intreaba cand se va plati subventia
- » Zootehnie 2012: Situatia subventiilor pe cap de animal la Calarasi, la speciile ovine si caprine
- » Situatia cererilor pentru subventia pe suprafata depuse in Harghita, in 2012
- » Subventiile agricole dupa 2014, subiect de maxim interes discutat astazi la conferinta Focus on Agriculture
- » Calendar PNDR 2012: A fost prelungita masura 121 - Modernizarea exploatatiilor agricole








Comentarii
0 comentarii