AgroRomania.ro » Stiri » Pretul mediu la grau: 0,56 RON / kg

Pretul mediu la grau: 0,56 RON / kg

Tags: pretul graului 2009, pretul graului

Preţul pentru arenda în natură s-a stabilit la nivelul plăţilor anticipate a fost stabilit la 0,56 lei pe kilogramul de grâu.
Acest preţ a fost stabilit în urma unei analize efectuate de către DADR – Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală, şi care a stabilit că sub această formulă pot fi demarate diferitele negocieri între fermieri şi instituţiile cu activitate directă în domeniu, scrie ziarul brailean Arcasu.
Şi la acest capitol consilierii judeţeni s-au opus majorării, dar deja era prea târziu, întrucât paşii pentru ca acest proiect să ajungă pe masa consilierilor fuseseră efectuaţi, paşi care au făcut referire, inclusiv la expunerea publică a acestuia pentru eventualele amendamente.

Cert este că, deşi făcut public în organismele media, dar şi pe site-ul instituţiei Consiliului Judeţean, niciunul dintre consilieri nu s-a orientat asupra acestui fapt, şi astfel s-a ajuns în situaţia ca în şedinţa de Consiliu Judeţean consilierii doar să fie de acord sau nu asupra acestei situaţii. Astfel că, puşi în faţa faptului împlinit, aceştia au fost nevoiţi să accepte situaţia de fapt, deşi preţul de piaţă al grâului este 0,40 lei pe kilogram.

ClubAgricultura.ro - intrebarea zilei

Combaterea buruienilor

Intrebare: ce trebuie sa stim despre combaterea buruienilor la cultura de porumb?

Raspuns: Combaterea buruienilor reprezintă principala lucrare de îngrijire care se efectuează la cul... citeste tot raspunsul aici

Comentarii
Comentarii0 comentarii




Articole conexe:

Ultima ora

Rentrop & Straton
Newsletter gratuit

Faza zilei
La semanat floarea soarelui, pe John Deere 8310R
Forum
cristinel spune: Va rog sa ma ajutati in urmatoarea problema. Mi-a dat cineva acu 2 ani capsuni care ar trebui sa roadeasca tot timpul anului. Le-am plantat si nu mi-au rodit. Initial au fost plantate intre pomi...
25-Mai-2012 10:35:37
Raspunde la intrebare
cristinel spune: Va rog sa ma ajutati in urmatoarea problema. Mi-a dat cineva acu 2 ani capsuni care ar trebui sa roadeasca tot timpul anului. Le-am plantat si nu mi-au rodit. Initial au fost plantate intre pomi...
25-Mai-2012 10:33:26
Raspunde la intrebare
cocot nicoleta spune: Buna ziua, Doresc o informatie legata de aceasta renta. Eu sunt mandatarul fam. Cocea care este stabilita in SUA dar cu dubla cetatenie. Familia a detinut un teren agricol pe care l-au vandut in...
25-Mai-2012 09:45:51
Raspunde la intrebare
Rubrica meteo
Calendar targuri
« Mai 2012 »
D L M M J V S
12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031
Focus on Agriculture
clubagricultura.ro
Director firme
Selecteaza judetul:
S.C. TEHNO ART GARDEN S.R.L.
Bucuresti
BIG LAND COMPANY
Constanta
STOIAN LAND COOPERATIVA AGRICOLA
Constanta
SENIOR SOFTWARE
Bucuresti
ART INTERMED
Bucuresti
SC ELECTROCUPLAJE S.R.L
Alba
SC ELECTROCUPLAJE SRL
Alba
MECANICA ENERGOTRANS
Bacau
ROMSTAR 2002
Bucuresti
S.C FEROMET GENERAL S.R.L
Bucuresti

grup de indivizi homozigoti sau heterozigoti cu aceeasi constructie genetica si cu structura morfolo ...

ecotip rezultat in urmarea lucrarilor de ameliorare, fiind format din soiuri si hibrizi ameliorati ...