AgroRomania.ro » Stiri » Prefectul Brasovului s-a intalnit cu reprezentantii fermierilor locali

Prefectul Brasovului s-a intalnit cu reprezentantii fermierilor locali

Tags: agricultura brasov

Prefectul Ion Gonţea şi subprefectul Roxana Mînzatu s-au întâlnit astăzi cu reprezentanţii instituţiilor publice ce activează în domeniul agricol, precum şi cu liderii asociaţiilor de profil din judeţ.

Cu acest prilej, prefectul le-a solicitat specialiştilor ce lucrează în agricultură să contribuie activ la elaborarea unei strategii de dezvoltare a acestui domeniu la nivel de judeţ, care să fie corelată cu specificul zonal, astfel încât capacităţile productive să fie maximizate, se arata intr-un comunicat al Prefecturii Brasov.
Participanţii la dezbateri au susţinut că este nevoie ca statul să încurajeze asocierea producătorilor, în acest sens sugerând să fie modificată legislaţia care reglementează modul de înregistrare al asociaţiilor. Au fost formulate propuneri şi pentru majorarea impozitelor pentru terenurile agricole ce rămân necultivate, considerându-se că acestea favorizează aparţia unor dăunători ce pot afecta culturile din împrejurimi.

Agricultorii nu au uitat nici problemele legate de dezvoltarea unor sisteme de irigare a terenurilor, în contextul recentelor schimbări climaterice, pentru care se intenţionează lansarea de proiecte microregionale, cu finanţare europeană. În plus, s-a discutat despre promovarea unor culturi agricole alternative, cum ar fi cele de produse bioenergetice, ceea ce implică însă şi crearea de structuri de prelucrare la nivel local.

Alte propuneri legislative promovate de asociaţiile de producători s-au referit la încurajarea comasării terenurilor şi la reactualizarea legislaţiei privind zona alpină, care necesită un sprijin deosebit din partea statului.

Specialiştii serviciilor deconcentrate din domeniu au făcut apel către cultivatori ca înainte de a se lansa în anumite culturi să facă studii privind tipul de teren de care dispun.

Prefectul Ion Gonţea le-a solicitat tuturor participanţilor ca în maximum o săptămână să înainteze Instituţiei Prefectului Judeţul Braşov propuneri privind perspectivele pe care le văd pentru dezvoltarea acestui domeniu de activitate în judeţ, urmând ca acesta să fie centralizate într-o strategie coerentă: „De asemenea, peste o lună, după ce vom avea o imagine de ansamblu, vom începe întâlnirile pe sectoare agricole, pentru că fiecare are o serie de probleme specifice. Prima întrevedere de acest gen va fi dedicată cultivatorilor agricoli. Atunci vom invita şi reprezentanţii institutelor de cercetare din judeţ, care pot să îi ajute pe fermieri să deruleze activităţi competitive la nivel european”

ClubAgricultura.ro - intrebarea zilei

Cat de des se uda spatiphillum

Intrebare: Am un spatiphillium pe care l-am scos afara de abia acum, in casa l-am udat o data pe saptamana inclusiv iarna, dar acum desi il ud la fel s-a ofilit si frunzele s-au aplecat ca si cand ar suferi de sete.

Raspuns: gabi are dreptate, vara se uda zilnic... citeste tot raspunsul aici

Comentarii
Comentarii0 comentarii




Articole conexe:

Ultima ora

Rentrop & Straton
Newsletter gratuit

Faza zilei
La semanat floarea soarelui, pe John Deere 8310R
Forum
cristinel spune: Va rog sa ma ajutati in urmatoarea problema. Mi-a dat cineva acu 2 ani capsuni care ar trebui sa roadeasca tot timpul anului. Le-am plantat si nu mi-au rodit. Initial au fost plantate intre pomi...
25-Mai-2012 10:35:37
Raspunde la intrebare
cristinel spune: Va rog sa ma ajutati in urmatoarea problema. Mi-a dat cineva acu 2 ani capsuni care ar trebui sa roadeasca tot timpul anului. Le-am plantat si nu mi-au rodit. Initial au fost plantate intre pomi...
25-Mai-2012 10:33:26
Raspunde la intrebare
cocot nicoleta spune: Buna ziua, Doresc o informatie legata de aceasta renta. Eu sunt mandatarul fam. Cocea care este stabilita in SUA dar cu dubla cetatenie. Familia a detinut un teren agricol pe care l-au vandut in...
25-Mai-2012 09:45:51
Raspunde la intrebare
Rubrica meteo
Calendar targuri
« Mai 2012 »
D L M M J V S
12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031
clubagricultura.ro
Director firme
Selecteaza judetul:
S.C. TEHNO ART GARDEN S.R.L.
Bucuresti
BIG LAND COMPANY
Constanta
STOIAN LAND COOPERATIVA AGRICOLA
Constanta
SENIOR SOFTWARE
Bucuresti
ART INTERMED
Bucuresti
SC ELECTROCUPLAJE S.R.L
Alba
SC ELECTROCUPLAJE SRL
Alba
MECANICA ENERGOTRANS
Bacau
ROMSTAR 2002
Bucuresti
S.C FEROMET GENERAL S.R.L
Bucuresti

Masura in care un caracter se transmite de la o generatie la alta. Sinonim - coeficient de mostenire ...

grup de indivizi homozigoti sau heterozigoti cu aceeasi constructie genetica si cu structura morfolo ...