Piaţa românească de desfacere de legume şi fructe continuă să atragă tot mai mulţi evazionişti
Tags: sectorul legume fructe, evaziune fiscala agricultura
Piaţa românească de desfacere de legume şi fructe continuă să atragă tot mai mulţi evazionişti turci. Este şi cazul cetăţeanului Habip Ahmed, trimis în judecată de procurorii anticorupţie în două dosare. Numai că, între timp, Habip Ahmed s-a „evaporat” din România, sustrăgându-se urmăririi penale, astfel că magistraţii Tribunalului Bucureşti îl judecă, acum, în lipsă.
Habip Ahmet a reuşit să prejudicieze bugetul de stat cu aproximativ 1,7 milioane de euro, numai într-o singură lună, martie 2009. Metoda: „Habip Ahmet, în calitate de asociat unic şi administrator cu puteri depline al S.C. Dinar Styl Exotic S.R.L., nu a evidenţiat în actele contabile ori în alte documente legale operaţiunile comerciale efectuate (comercializarea de fructe şi legume) şi veniturile realizate. De asemenea, inculpatul s-a sustras de la efectuarea verificărilor financiare, fiscale sau vamale, prin declararea fictivă a sediului secundar, precum şi cu privire la existenţa de sedii secundare”, notează procurorii DNA.
Odată descoperit, Habip Ahmet nu a mai putut continua activitatea pe Dinar Styl Exotic şi nici nu şi-a mai putut înfiinţa o altă societate comercială. A apelat, însă, la ajutorul unui conaţional, Serkan Kokbas, pe numele căruia a înfiinţat societatea comercială Valerio Optim.
Citeste mai mult in Evenimentul Zilei
ClubAgricultura.ro - intrebarea zilei
Subventii
Intrebare: Vreau raspuns concret, cind se platesc subventiile in agricultura pe 2011, nu raspuns pe linga subiect cum am primit Expert Dragos Serban a raspuns la intrebare la 06 Sep. 2011 Potrivit unui comunicat al APIA, in luna iulie 2011 au fost platite subventiile pentru anul 2010. Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura APIA a platit, pana in data de 30 iunie, 97,77% din suma de 700,42 milioane de euro reprezentand sprijin din Fondul European de Garantare Agricola FEGA alocat Romaniei pentru finantarea schemelor de sprijin pe suprafata in cadrul campaniei SAPS 2010. NU ESTE UN RASPUNS LA SUBIECT DIN PARTEA EXPERTILOR.Raspuns: Terenul pe care il detin este in localitatea Dobrotesti 6,5 ha si Amarastii de Jos 4,5 ha in Judetul... citeste tot raspunsul aici
Articole conexe:
- » Filiera dialogului intre producatori si retaileri, in sectorul legume fructe
- » Industria alimentara: Cea mai mare crestere a preturilor s-a inregistrat in sectorul legume fructe
- » Frial SA: "Cei din sectorul legume fructe trebuie sa ne unim fortele pentru a rezista pe piata romaneasca"
- » Manual de proceduri privind recunoasterea grupurilor si organizatiilor de producatori in sectorul legume fructe
- » Controale in sectorul legume fructe
Ultima ora
- » Subventia pe suprafata 2012: Aproape 22.000 de cereri de subventii in Teleorman, toti se intreaba cand se va plati subventia
- » Zootehnie 2012: Situatia subventiilor pe cap de animal la Calarasi, la speciile ovine si caprine
- » Situatia cererilor pentru subventia pe suprafata depuse in Harghita, in 2012
- » Subventiile agricole dupa 2014, subiect de maxim interes discutat astazi la conferinta Focus on Agriculture
- » Calendar PNDR 2012: A fost prelungita masura 121 - Modernizarea exploatatiilor agricole








Comentarii
0 comentarii