Nervi si intarzieri: fondurile structurale pe resurse umane
Tags: fonduri europene
Cheltuirea fondurilor europene pentru dezvoltarea resurselor umane întârzie în continuare deşi au trecut mai bine de şase luni de la depunerea proiectelor, informeaza The Money Channel. Pentru cererile de finanţare depuse la primul apel de proiecte de la începutul anului şi selectate de autoritatea de management încă din luna mai nu a fost deocamdată onorată nicio cerere de plată.
Mai mult, după semnarea contractelor de finanţare, care a avut loc în lun august, până la sfârşitul lunii septembrie nu a fost virată nicio sumă aferentă avansului angajat pentru începerea proiectelor. Între timp, autoritatea de management a programului a anunţat o serie de întâlniri informative pentru beneficiari care vor avea loc în perioada următoare.
Prima dintre acestea va avea loc mâine iar beneficiarii invitaţi la întâlnire aşteaptă numeroase lămuriri în ceea ce priveşte derularea cu întârziere a proiectelor contractate. Printre chestiunile asupra cărora beneficiarii aşteaptă lămuriri sunt noile reguli de gestiune financiară a proiectelor care se aşteaptă să fie anunţate cu această ocazie de autoritatea de management a programului.
ClubAgricultura.ro - intrebarea zilei
Sunteti de acord cu recomandarea madr - renuntati la aratura de toamna?
Intrebare: Ministerul Agriculturii a emis, in aceasta toamna, un set de recomandari tehnologice adaptate la toamna din 2011, extrem de secetoasa. Printre acestea, specialistii recomanda renuntarea la araturile de toamna si inlocuirea acestei lucrari cu discuitul. Ce parere aveti despre aceasta recomandare?Raspuns: Depinde de foarte multi factori, eu nu recomand renuntarea la aratura de toamna, in primul rand solu... citeste tot raspunsul aici
Articole conexe:
- » Cati bani au fost platiti beneficiarilor de fonduri europene in agricultura pana in luna mai 2012
- » Patru miliarde de euro, atat totalizeaza investitiile in agricultura sprijinite prin fonduri europene
- » Bilantul proiectelor in agricultura finantate din fonduri europene (PNDR) in 2011
- » Fonduri europene 2011: Proiectele care prevăd investiţii în exploataţiile forestiere au nevoie de autorizaţie de mediu
- » Fonduri europene si subventii 2011. Discutii privind modificarea unor masuri din PNDR
Ultima ora
- » Subventia pe suprafata 2012: Aproape 22.000 de cereri de subventii in Teleorman, toti se intreaba cand se va plati subventia
- » Zootehnie 2012: Situatia subventiilor pe cap de animal la Calarasi, la speciile ovine si caprine
- » Situatia cererilor pentru subventia pe suprafata depuse in Harghita, in 2012
- » Subventiile agricole dupa 2014, subiect de maxim interes discutat astazi la conferinta Focus on Agriculture
- » Calendar PNDR 2012: A fost prelungita masura 121 - Modernizarea exploatatiilor agricole








Comentarii
0 comentarii