Neamt: Programul de acţiune pentru zonele vulnerabile la poluarea cu nitraţi din surse agricole la nivel de unităţi administrativ teritoriale, a intrat în implementare
Tags: poluare cu nitrati, neamt, dadr neamt, oficiul de studii pedologie si agrochimice
Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (DADR) Neamţ, în parteneriat cu Oficiul de Studii Pedologice şi Agrochimice (OSPA) şi Instituţia prefectului, a distribuit acest program către 45 de autorităţi locale din judeţ, în care există exces de nitraţi din activităţi agricole.
„Primarii din zonele vulnerabile la nitraţi trebuie să elaboreze, cu ajutorul specialiştilor de la DADR şi OSPA, până la sfârşitul anului, planul de acţiune la nivel local şi să prevadă în bugetele locale fonduri pentru aplicarea acestui program naţional, care respectă normele europene în domeniu. Programul se derulează până la obţinerea şi menţinerea unor parametri în limite normale, iar pentru aplicarea lui se pot accesa şi alte surse de finanţare, în afară de bugetul statului”, a spus prefectul Mihai Archip.
Programul are în vedere exploataţii agricole cu mai mult de 8 Unităţi Vită Mare (UVM). Prin acest program se urmăreşte protejarea apelor de suprafaţă şi subterane, inclusiv prin delimitarea unor fâşii de protecţie în apropierea apelor, unde nu pot fi aplicate îngrăşăminte. Totodată, va fi urmărit şi sistemul de colectare, stocare şi administrare corespunzătoare a gunoiului de grajd şi a îngrăşămintelor chimice, la nivelul fiecărei localităţi şi unităţi economice.
Programul de acţiune mai presupune şi înfiinţarea de platforme de gunoi de grajd, care vor proteja localităţile de poluare cu nitraţi.
ClubAgricultura.ro - intrebarea zilei
Taierea pomilor fructiferi
Intrebare: Se mai poate face taierea caisului in aceasta perioada? Cand se face cel mai corect taierea de rodire la cais?Raspuns: nu! doamne fereste, acum caisii sunt infloriti deja. Taierile se fac toamna si primavara f devreme... citeste tot raspunsul aici
Articole conexe:
- » Efectivele de oi si capre, in crestere in judetul Neamt
- » Finantare pentru proiectul "Sistem de Management Integrat al Deseurilor in judetul Neamt"
- » Neamt: Inundatii in mai multe gospodarii din Poiana Teiului
- » Neamt: Lista proiectelor selectate in cadrul masurii 312
- » Culita Tarata a fost ales presedinte al UNPR Neamt
Ultima ora
- » Subventia pe suprafata 2012: Aproape 22.000 de cereri de subventii in Teleorman, toti se intreaba cand se va plati subventia
- » Zootehnie 2012: Situatia subventiilor pe cap de animal la Calarasi, la speciile ovine si caprine
- » Situatia cererilor pentru subventia pe suprafata depuse in Harghita, in 2012
- » Subventiile agricole dupa 2014, subiect de maxim interes discutat astazi la conferinta Focus on Agriculture
- » Calendar PNDR 2012: A fost prelungita masura 121 - Modernizarea exploatatiilor agricole








Comentarii
0 comentarii