AgroRomania.ro » Stiri » Leul in cadere libera

Leul in cadere libera

Tags: video, financiar

Moneda naţională a înregistrat deprecieri puternice în raport cu euro în prima parte a zilei, iar Banca Naţională a calculat o rată de referinţă în creştere cu 11,17 bani, la 3,87 lei/euro, reprezentând nivelul maxim al ultimilor trei ani şi zece luni. Dolarul american a fost cotat cu 8,95 bani mai mult, iar BNR a afişat un curs de 2,79 lei pentru dolar, comparativ cu 2,70 lei în şedinţa precedentă. Dolarul n-a mai atins un nivel similar din noiembrie 2006.
Si pe piata internationala cursurile au fluctuat. Dolarul a înregistrat cel mai mare câştig într-o singură săptămână, în ultimii 16 ani. Totodată, a fost cea mai cerută monedă. În schimb, euro s-a depreciat în faţa dolarului pâna la cel mai mic nivel din ultimul an.


Ce implicatii va avea deprecierea leului asupra economiei?
Rate mai mari la credite, scumpiri care ameninta cu reaprinderea inflatiei, dar si deficit comercial in scadere si diminuarea consumului - acestea sunt principalele consecinte ale deprecierii leului, remarca DailyBusiness.ro
Leul s-a depreciat cu 6% in septembrie fata de euro, insa procentul a urcat la 10% in primele zile din octombrie (raportat tot la 1 septembrie - n.r.), luand in calcul cursul oficial prezentat de banca centrala vineri, 3,87 lei/euro.

Ce efecte va avea deprecierea asupra pietei? Cel mai acut este de asteptat sa resimta scaderea debitorii in euro, in special cei care au de platit rate in aceasta moneda. Ratele platite de cei care efectueaza venituri in lei si s-au imprumutat in euro s-au scumpit cu 10% in ultima luna.

In aceste conditii, exista riscul cresterii creditelor nerambursate. "Anul trecut in iulie, cand cursul a fost la nivelul de 3,11 lei/euro, daca ne uitam pe statisticile bancii centrale observam ca s-a acordat un volum foarte mare de credite", a spus pentru DailyBusiness Ionut Dumitru, seful diviziei de cercetare a Raiffeisen Bank. Cei care au contractat imprumuturi in euro anul trecut in acea perioada au de achitat acum un nivel al ratelor cu 24% mai mare.

Totodata, remarca Ionut Dumitru, romanii ar putea recurge la transformarea economiilor in lei in economii in euro, generand presiuni inflationiste.

Citeste toata analiza pe dailybusiness.ro

ClubAgricultura.ro - intrebarea zilei

Ardei iute

Intrebare: cum se planteaza ardeiul iute in rasadnita, la ce distante?

Raspuns: randuri la distanta de 5-6 cm si 5 cm pe rand. Pentru plantare definitiva rasadul trebuie scos cu c... citeste tot raspunsul aici

Comentarii
Comentarii0 comentarii




Articole conexe:

Ultima ora

Rentrop & Straton
Newsletter gratuit

Faza zilei
La semanat floarea soarelui, pe John Deere 8310R
Forum
cristinel spune: Va rog sa ma ajutati in urmatoarea problema. Mi-a dat cineva acu 2 ani capsuni care ar trebui sa roadeasca tot timpul anului. Le-am plantat si nu mi-au rodit. Initial au fost plantate intre pomi...
25-Mai-2012 10:35:37
Raspunde la intrebare
cristinel spune: Va rog sa ma ajutati in urmatoarea problema. Mi-a dat cineva acu 2 ani capsuni care ar trebui sa roadeasca tot timpul anului. Le-am plantat si nu mi-au rodit. Initial au fost plantate intre pomi...
25-Mai-2012 10:33:26
Raspunde la intrebare
cocot nicoleta spune: Buna ziua, Doresc o informatie legata de aceasta renta. Eu sunt mandatarul fam. Cocea care este stabilita in SUA dar cu dubla cetatenie. Familia a detinut un teren agricol pe care l-au vandut in...
25-Mai-2012 09:45:51
Raspunde la intrebare
Rubrica meteo
Calendar targuri
« Mai 2012 »
D L M M J V S
12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031
Focus on Agriculture
clubagricultura.ro
Director firme
Selecteaza judetul:
S.C. TEHNO ART GARDEN S.R.L.
Bucuresti
BIG LAND COMPANY
Constanta
STOIAN LAND COOPERATIVA AGRICOLA
Constanta
SENIOR SOFTWARE
Bucuresti
ART INTERMED
Bucuresti
SC ELECTROCUPLAJE S.R.L
Alba
SC ELECTROCUPLAJE SRL
Alba
MECANICA ENERGOTRANS
Bacau
ROMSTAR 2002
Bucuresti
S.C FEROMET GENERAL S.R.L
Bucuresti

...

Denumire data speciilor din familiile gramineelor care servesc ca forme parentale pentru incrucisari ...