AgroRomania.ro » Stiri » Jurnalul National: Paine neagra da, paine alba ba

Jurnalul National: Paine neagra da, paine alba ba

Tags: triticum spelta, morarit si panificatie

Din păcate, pâinea zilelor noastre nu mai seamănă cu pâinea din vremurile biblice, spune specialistul nostru. Pe vremea aceea, pâinea se făcea dintr-o specie de grâu care azi nu se mai cultivă, şi anume spelta. Grâul se măcina cu mori cu piatră, realizându-se un măciniş total, şi, astfel, se păstrau calităţile bobului. Era o pâine foarte hrănitoare întrucât nu erau îndepărtate vitaminele, germenii. Calitatea superioară era dată şi de faptul că nu se folosea drojdie, ci maia, obţinută prin fermentarea strugurilor.
În trecut, oamenii săraci erau cei care mâncau pâine neagră, în timp ce pâinea albă era preferată de aristocraţi. Situaţia s-a schimbat în secolul al XX-lea, pâinea neagră fiind la mare căutare pentru valoarea sa nutritivă superioară.

Pâinea albă se prepară dintr-un grâu comun, moale, care are amidon. Românii sunt mari consumatori de pâine şi ocupă un loc fruntaş printre ţările din Europa când este vorba de aşa ceva. "Trist este că sunt destui cei care aleg să consume pâine albă. Trist, pentru că pâinea albă este lipsită de multe elemente nutritive de care are nevoie organismul nostru", spune specialistul nostru.

Pâinea albă este dezechilibrată din punct de vedere al profilului nutriţional, are un indice glicemic crescut. Excesul de pâine de acest fel poate duce la îmbolnăvirea pancreasului şi la rezistenţă la insulină. Pe de altă parte, creşte riscul apariţiei de obezitate şi al bolilor cardiovasculare. Avantaj: pâinea albă nu se alterează.

Citeste mai mult in Jurnalul National

ClubAgricultura.ro - intrebarea zilei

Problema racire tractor

Intrebare: Revin cu problemele la tractorul meu U650 - cand intra in camp ajunge sa fiarba apa aproape la 120 de grade, mentionez ca are radiatorul nou nout si nu este suprasolicitat, se intampla si cand trag o grapa cu colti

Raspuns: bine ai revenit! problema ta poate sa fie mai mult ca sigur de la pompa de apa, costa in jur de 2 mi... citeste tot raspunsul aici

Comentarii
Comentarii0 comentarii




Articole conexe:

Ultima ora

Rentrop & Straton
Newsletter gratuit

Faza zilei
La semanat floarea soarelui, pe John Deere 8310R
Forum
cristinel spune: Va rog sa ma ajutati in urmatoarea problema. Mi-a dat cineva acu 2 ani capsuni care ar trebui sa roadeasca tot timpul anului. Le-am plantat si nu mi-au rodit. Initial au fost plantate intre pomi...
25-Mai-2012 10:35:37
Raspunde la intrebare
cristinel spune: Va rog sa ma ajutati in urmatoarea problema. Mi-a dat cineva acu 2 ani capsuni care ar trebui sa roadeasca tot timpul anului. Le-am plantat si nu mi-au rodit. Initial au fost plantate intre pomi...
25-Mai-2012 10:33:26
Raspunde la intrebare
cocot nicoleta spune: Buna ziua, Doresc o informatie legata de aceasta renta. Eu sunt mandatarul fam. Cocea care este stabilita in SUA dar cu dubla cetatenie. Familia a detinut un teren agricol pe care l-au vandut in...
25-Mai-2012 09:45:51
Raspunde la intrebare
Rubrica meteo
Calendar targuri
« Mai 2012 »
D L M M J V S
12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031
Focus on Agriculture
clubagricultura.ro
Director firme
Selecteaza judetul:
S.C. TEHNO ART GARDEN S.R.L.
Bucuresti
BIG LAND COMPANY
Constanta
STOIAN LAND COOPERATIVA AGRICOLA
Constanta
SENIOR SOFTWARE
Bucuresti
ART INTERMED
Bucuresti
SC ELECTROCUPLAJE S.R.L
Alba
SC ELECTROCUPLAJE SRL
Alba
MECANICA ENERGOTRANS
Bacau
ROMSTAR 2002
Bucuresti
S.C FEROMET GENERAL S.R.L
Bucuresti

Planta aromatica bienala cu tulpina de 60-100 cm ramificata. Fructifica numai in al doilea an de veg ...

ecotip rezultat in urmarea lucrarilor de ameliorare, fiind format din soiuri si hibrizi ameliorati ...