Investitorii străini au redevenit interesaţi de sectorul agricol al Balcanilor
Tags: sectorul agricol, investitori in agricultura
Investitorii străini au redevenit interesaţi de sectorul agricol al economiilor emergente din Balcani, atraşi de preţul redus al terenurilor şi al muncii din regiune, dar şi încurajaţi de temperarea efectelor crizei economice mondiale, potrivit unei analize Reuters preluată de Mediafax.
Companiile străine au investit, în Serbia şi alte state balcanice din afara Uniunii Europene, în industria laptelui, în procesarea cărnii, în cultura plantelor şi alte domenii. Regiunea atrage, însă, şi investitori noi, în condiţiile în care criza economică mondială de temperează.
"Am avut contact, în special, cu investitori din zona Golfului, care au nevoie de diversitate pentru a-şi asigura siguranţa alimentară. Mai multe grupuri puternice din Orientul Mijlociu se gândesc serios la cele 3,2 milioane de hectare de teren pe care le poate oferi Serbia", a afirmat vicepremierul sârb, Bozidar Djelic.
Unii analişti consideră că regiunea Balcanilor a devenit chiar mai atractivă, după trecerea crizei financiare, pentru producători alimentari şi fonduri de investiţii. Spre exemplu, compania londoneză de administrare a activelor Agrotrust a fost interesată de achiziţia de terenuri în Serbia încă din 2004, dar în acea perioadă nu a reuşit să atragă investitori financiari. Compania va încerca din nou, anul viitor, să strângă 250 de milioane de euro pentru cumpărarea şi administrarea de terenuri agricole în special în Serbia, Polonia şi România.
"Piaţa este încă ezitantă, iar investitorii aşteaptă ca altcineva să spargă gheaţa", a spus Djelic.
Serbia are un potenţial agricol enorm, prezentând avantajul că este foarte aproape de Uniunea Europeană, a afirmat Placide Machoud, fost bancher de investiţii, care în 2008 a investit într-o fabrică sârbă de îmbuteliat măsline şi murături, iar în acest an a extins o fermă de sere.
"Ideea e ca de aici să alimentăm piaţa europeană", a menţionat el.
Câteva state balcanice speră să poată transforma limitarea tehnologică a fermelor într-un avantaj, prin producerea de recolte organice.
"Bosnia are un potenţial mare de dezvoltare agricolă, în condiţiile în care rata redusă de cultivare din anii de după război face ca solul să fie optim pentru agricultura organică. Cu toate acestea, de un asemenea potenţial nu se profită foarte mult", a declarat Zoran Puljic, director general al fundaţiei Mozaik.
Albania, de asemenea, speră să-şi majoreze exporturile pe nişe de piaţă precum fructe şi legume organice sau ulei de măsline.
Câteva fonduri de private equity investesc în industria cărnii din Balcani de mai mulţi ani. De exemplu, British Ashmore Special Situations Fund 3 a achiziţionat participaţia majoritară la compania Carnex, una dintre cele mai mari, din domeniul cărnii, din Serbia.
Totodată, Salford Capital Partners deţine mai multe companii alimentare balcanice, pe care vrea să le vândă în următorii doi ani către Danone, Nestle sau PepsiCo.
Cu toate acestea, investiţiile din Balcani aduc şi surprize neplăcute, cum a fost cazul a doi investitori canadeni, care în 2005 au cumpărat, cu 5,9 milioane de euro, compania sârbă BD Agro, cu ocazia privatizării acesteia. Ulterior, ei au costatat că au "moştenit" datorii de 5,4 milioane de euro, faţă de trei milioane de euro cât sugera documentaţia originală.
Investitorii se confruntă, de asemenea, cu probleme birocratice, legislaţii incerte, corupţie şi alte dificultăţi specifice tranziţiilor postcomuniste.
ClubAgricultura.ro - intrebarea zilei
Recoltarea marcotelor in pepiniere
Intrebare: Va rog sa imi dati detalii despre recoltarea marcotelor in pepiniere.Raspuns: ObÅ£inerea marcotelor are loc în ÅŸcoala de marcote. Terenul destinat se fertilizeazÃ... citeste tot raspunsul aici
Articole conexe:
- » Posibila scadere a TVA sub 10% pentru intreg sectorul agricol
- » Moldova a încheiat un acord de colaborare cu România în sectorul agricol. Văzut ÅŸi făcut, strategia propusă de români
- » Tabără le-a spus agricultorilor că se consultă È™i cu Ion CeauÈ™escu în privinÈ›a măsurilor pe care vrea să le adopte în sectorul agricol
- » România a transmis către Comisia Europeană solicitări de derogare pentru aplicarea taxării inverse pentru anumite produse din sectorul agricol
- » Banca Mondiala analizeaza posibilitatea de a finanta sectorul agricol romanesc
Ultima ora
- » Subventia pe suprafata 2012: Aproape 22.000 de cereri de subventii in Teleorman, toti se intreaba cand se va plati subventia
- » Zootehnie 2012: Situatia subventiilor pe cap de animal la Calarasi, la speciile ovine si caprine
- » Situatia cererilor pentru subventia pe suprafata depuse in Harghita, in 2012
- » Subventiile agricole dupa 2014, subiect de maxim interes discutat astazi la conferinta Focus on Agriculture
- » Calendar PNDR 2012: A fost prelungita masura 121 - Modernizarea exploatatiilor agricole








Comentarii
4 comentarii
Daniel 2010-11-03 07:56:38
Asa-i romanul, "destept". In loc sa ne pastram terenurile noastre, le vindem strainilor, ajungand, pana la urma sa muncim pentru ei. Halal popor !!!
eugen serban 2010-11-02 13:18:55
De ce trebuiesa vina srtrainii sa ne faca agricultura,noi nu avem capacitatea,sa-u nu vrem,ba da vrem as,disponibilizatilor si saracilor din Romania vrea sa ia tot pamantul celor ce vor sa-l dea in arena sa fie lucrat si exploatat inclusiv cel de stat care vrem sa-l luam in concesiune,chiar trebuie sa ne vindem cu totul,nu se poate domnilor,daca voi cei din sud si partea moldovei sunte-ti de acord nu avem nimic in potriva atunci noi cei din ardeal ne vom face o alta forma de guvernare da pana cand,asa ca as.disponibilizatilor si saracilor din Romania vrea si a vrut si acum 10 ani dar na-m fost ajutati,avem noi oameni capabili de a face agriculturala nivel mondial daca e cazul cu capacitatile existente in tara dar lea-ti taiat craca de sub picioare nu lea-ti mai dat ocazia celor tineri sa se perfectioneze nu avem nevoie de nimeni sa ne munceasca noua hotarale romanesti dar am nevoie de sustinerea statului, eugen serban
(cheudeanu) 0746585319 NOROC BUN
Ing. agronom Teodor I. 2010-11-02 11:54:32
:) Era si cazu... doar suntem datori vanduti, nu? Poftiti... e Roamania pe GRATIS ! ....
Am în comuna Roşiile jud. Vâlcea 9 ha de teren aş 2010-11-02 11:36:25
Am ]n jude'ul Vlcea comuna Ro;iile 9 ha de teren eu sunt î n vârstă[ pensionar locuiesc la Cluj ;i nu am posibilitatea să-l lucrez. De 2o de ani tot vin investitori străini dar nu mai ajung Ii aştept