Guvernul vrea să suprataxeze terenurile agricole nelucrate. Fermierii leneşi, penalizaţi prin impozite
Tags: terenuri agricole, impozitarea terenurilor agricole
Agricultura se sufocă în bălării, încurajată de un sistem de subvenţionare „strâmb”, dar şi de un regim fiscal total neproductiv. România este singurul stat din Uniunea Europeană unde subvenţiile pe teren depăşesc valoare impozitelor şi unde pârloaga este „premiată” cu ajutor comunitar. Statul plăteşte o subvenţie de aproximativ 100 de euro pentru fiecare hectar de teren agricol, iar impozitul plătit de proprietar pentru suprafaţă este de 35 de lei. Chiar dacă statul este obligat să acorde subvenţii de circa 100 de euro/ha, dintre care 80 de euro de la Uniunea Europeană, iar restul de la bugetul de stat, doar celor care lucrează terenul agricol deţinut sau care îl menţin în „bune condiţii agricole şi de mediu”, până acum fermierii nu au fost controlaţi aspru, astfel că anual se pierd circa 400 de milioane de euro, bani care merg în consum şi nu în investiţii pentru modernizarea exploataţiilor.
„Ar trebuie confiscate terenurile nelucrate”
În judeţul Iaşi, aproximativ 13.000 de hectare de teren zac pârloagă, arată cifrele de la Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (DADR) Iaşi. Marii fermieri din judeţul Iaşi spun că mii de proprietari primesc subvenţii nemeritate, deşi îşi lasă terenul nelucrat, iar suprataxarea pârloagei, aşa cum a fost propusă recent de ministrul Agriculturii, ar fi o soluţie optimă pentru a-i determina pe oamenii de la ţară să facă producţie. „Sunt perfect de acord. Sancţiunile ar trebuie să fie mari, ca să îi determine pe proprietari să arendeze sau să vândă. Terenul nu este doar un bun propriu, ci este un bun naţional, de pe care s-ar putea obţine producţie”, spune Vasile Lungu, preşedintele Asociaţiei Agricole Trifeşti.
Scopul viitoarei taxe nu e doar acela de a lua banii cuiva, ci şi de a elimina aceste focare permanente de dăunători şi de buruieni care periclitează culturile din imediata apropiere a pârloagelor. Marii fermieri spun că suma taxei ar trebui stabilită şi în funcţie de subvenţiile la hectar pe care proprietarii acestor terenuri le primesc, acum, nemeritat. „Din '89 se dau bani pentru leneşi pe degeaba. Oamenii ar trebui puşi la treabă, iar dacă pământul rămâne în continuare nelucrat, ar trebui confiscat”, spune Vasile Lungu. Singurele excepţii ar trebuie făcute pentru bătrânii sau persoanele bolnave care nu pot lucra. „Sunt foarte mulţi fermieri tineri, care arendează 500 – 1.000 de hectare şi care ar fi dispuse să lucreze pământul. Eu nu mai arendez, pentru că am deja 3.000 de hectare pe care le cultiv şi îmi este de-ajuns”, spune fermierul ieşean. El spune că statul ar trebuie să gândească chiar un sistem de amenzi, în cuantum de până la 25 la sută din valoarea terenului, astfel încât să îl determine pe proprietar „să îl arendeze sau să îl vândă”. Marii producători spun că varianta ministrului Agriculturii ar fi una dintre soluţii pentru modernizarea acestui sector. „Ar fi una dintre măsurile care ar putea reduce suprafaţa de terenuri nelucrate, dar nu ar trebui să fie singura”, spune Aurel Placinschi, preşedintele Asociaţiei Agricole Moldova Ţigănaşi.
Citeşte mai mult în Evenimentul
ClubAgricultura.ro - intrebarea zilei
Problema visinii din curte
Intrebare: Buna ziua. Ne-am dorit din toata inima sa plantam visini in curte. Din pacate in toamna nu am gasit puieti. Am, gasit in schimb, in luna Martie ac, intr-un supermarket si am plantat trei visini. Am mai plantat si meri, pruni, ciresi. Toti s-au prins, mai putin visinii, care, dupa ce au spart mugurii, frunzulitele foarte mici s-au uscat. Acum nu mai au nici o frunza. Ramurile par in continuare verzi. Putem sa mai speram ca vor.... reinvia in primavara viitoare? Se mai poate face ceva?Raspuns: Puteti sa ii udati in continuare, sunt sanse mari sa porneasca noi lastari in vegetatie... citeste tot raspunsul aici
Articole conexe:
- » Strainii se inghesuie sa cumpere terenuri agricole in Romania. In topul investitorilor - Italia, Germania si tarile arabe
- » Finantari: Creditul "Radacini", pentru achizitia de terenuri agricole
- » Ministrul de externe ii critica pe speculantii cu terenuri agricole
- » Buzau: Suprafata de terenuri agricole necultivate, nesemnificativa, potrivit datelor centralizate de DADR
- » Teleorman: 40.000 de hectare de terenuri agricole nelucrate, potrivit centralizarii DADR
Ultima ora
- » Subventia pe suprafata 2012: Aproape 22.000 de cereri de subventii in Teleorman, toti se intreaba cand se va plati subventia
- » Zootehnie 2012: Situatia subventiilor pe cap de animal la Calarasi, la speciile ovine si caprine
- » Situatia cererilor pentru subventia pe suprafata depuse in Harghita, in 2012
- » Subventiile agricole dupa 2014, subiect de maxim interes discutat astazi la conferinta Focus on Agriculture
- » Calendar PNDR 2012: A fost prelungita masura 121 - Modernizarea exploatatiilor agricole








Comentarii
1 comentarii
Agricultorul 2010-08-17 10:50:58
Taranii astia ar trebui impuscati ca sa le putem lua pamantul! nesimtiti nu vor sa cedeze cu nici un chip! Parea ca am reusit in perioada 50-60 la colectivizare dar ne-am inselat!