Geoană: Decât şomer în Italia, mai bine să faci agricultură la tine în ţară
Tags: video
Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a declarat, joi, în comuna Ştefăneşti, Argeş, că promisiunea pe care o făcea în campania pentru europarlamentare, privind acordarea a câte 25.000 de euro pentru românii care revin în ţară, a devenit realitate prin intermediul măsurii 112 a UE.
Geoană a vizitat, joi, o gospodărie a unor tineri fermieri care au beneficiat de o finanţare de 25.000 de euro din fonduri europene şi naţionale, prin intermediul măsurii 112 a UE. La gospodăria familiei Trică au fost invitaţi mai mulţi tineri fermieri din judeţele alăturate judeţului Argeş, care au fost şi ei beneficiari ai aceleiaşi măsuri.
Într-un decor format din bănci de lemn şi utilaje şi maşini agricole, Geoană a afirmat că promisiunea lansată în campania electorală pentru alegerile europarlamentare şi nuanţată ulterior, de a se acorda 25.000 de euro primă de instalare românilor care revin din străinătate, a devenit realitate. "Cei 25.000 de euro de care am vorbit în 2008 şi multă lume a zâmbit, este un proiect adevărat", a spus Geoană.
El a menţionat că, prin intermediul măsurii 112 a UE, aproximativ 15.000 de familii de tineri fermieri pot accesa cei 337 de milioane de euro bugetaţi din fonduri europene şi naţionale pentru acest program.
Preşedintele PSD a insistat asupra faptului că promisiunea acordării celor 25.000 de euro, despre care a admis că la vremea respectivă a părut „exagerată”, a devenit, prin intermediul măsurii 112, reală. "Lucrurile care au fost luate în derâdere când au fost anunţate au fost de fapt, un fel de reclamă gratuită, un fel de anunţ pentru participaţie", a spus Geoană.
În faţa celor câteva zeci de tineri fermieri beneficiari ai măsurii 112, liderul PSD a declarat că agricultura poate reprezenta "principalul motor" de relansare a economiei româneşti după criză. În prezenţa ministrului Agriculturii, Ilie Sârbu, preşedintele PSD a mai spus că se impun măsuri pentru eliminarea "samsarilor şi intermediarilor care fac un profit absolut scandalos pe seama fermierului român".
"Decât să fii şomer în Italia sau în Spania, mai bine să faci agricultură la tine în ţară", a mai afirmat liderul PSD. Geoană a spus că specialiştii PSD stau la dispoziţia celor care vor să acceseze acest program, pentru consultanţă în întocmirea dosarelor.
Liderul PSD a mai afirmat că, pentru păstrarea unor fonduri europene semnificative în bugetul UE pe agricultură în perioada 2013-2020, România va trebui să îşi intensifice influenţa şi negocierile politice în Uniune, în contextul în care se anunţă "o luptă extrem de dură" pe seama acestui buget.
Preşedintele PSD a declarat, în campania pentru europarlamentare, că tinerii români care au muncit în străinătate şi care decid să revină în ţară pentru a demara o afacere, să primească 25.000 de euro.
ClubAgricultura.ro - intrebarea zilei
Exemplu asolament toamna 2011
Intrebare: va salut, in aceasta toamna care a dat peste cap planurile de semanat si implicit asolamentul, ne puteti da un exemplu de rotatie a culturilor pe o perioada de cinci ani? 2011-2015?Raspuns: Buna ziua, puteti citi raspunsul postat de colegul meu. http://www.clubagricultura.ro/culturi-de... citeste tot raspunsul aici
Articole conexe:
- » Comisia a prezentat, ieri, proiectul de reforma a Politicii Agricole Comune (vezi video)
- » 250 de ani de la apariţia profesiei de medic veterinar (video)
- » Video - LAPAR ridica problemele legate de irigatii, garantii, creditul funciar, relatia cu bancile
- » Liga Asociatiilor Producatorilor Agricoli din Romania le ureaza tuturor fermierilor LA MULTI ANI in 2011 (video)
- » Fermierii nu au luat bani pentru lapte de 6 luni, in cadrul programului Cornul si laptele (video)
Ultima ora
- » Subventia pe suprafata 2012: Aproape 22.000 de cereri de subventii in Teleorman, toti se intreaba cand se va plati subventia
- » Zootehnie 2012: Situatia subventiilor pe cap de animal la Calarasi, la speciile ovine si caprine
- » Situatia cererilor pentru subventia pe suprafata depuse in Harghita, in 2012
- » Subventiile agricole dupa 2014, subiect de maxim interes discutat astazi la conferinta Focus on Agriculture
- » Calendar PNDR 2012: A fost prelungita masura 121 - Modernizarea exploatatiilor agricole







Comentarii
0 comentarii