AgroRomania.ro » Stiri » Galati: Campania de toamna, aproape de final

Galati: Campania de toamna, aproape de final

Tags: campania de toamna, galati, dadr galati, campania de insamantari, violeta nanu

Arăturile pentru însămânţările de toamnă în judeţul Galaţi s-au realizat în proporţie de 83 la sută, a anunţat luni directorul Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (DADR) Galaţi, Violeta Nanu, potrivit Agerpres.
Potrivit directorului DADR, până acum s-au făcut arături pe 74.308 de hectare dintre cele 89.205 programate. În ceea ce priveşte însămânţările, la rapiţa pentru ulei este vorba despre 23.787 de hectare dintre cele 28.150 hectare, adică 85 la sută, iar în cazul grâului de 42.335 hectare (80%) dintre cele 52.610 hectare.

Valori peste cele programate s-au înregistrat până acum la orz care s-a semănat pe 4.640 de hectare (115%). La polul opus, orzoica de toamnă nu s-a semănat decât pe 8% din suprafaţă programată de 3.420 de hectare. În ansamblu, conducerea DADR Galaţi este mulţumită de stadiul lucrărilor de toamnă.

'A fost o toamnă mai călduroasă decât ne aşteptam, ceea ce a ajutat pentru pregătirea terenurilor. Am avut acea perioadă în care pământul a fost extrem de dur pentru că după ploi a urmat o perioadă de secetă şi într-adevăr am avut o problemă să intrăm cu tractoarele pentru arat şi semănat. S-a rezolvat problema, iar fermierii pun bazele unui an, spun eu, la fel de fructuos, cel puţin din punct de vedere financiar, ca şi anul acesta. Depinde ce fel de iarnă vom avea, de primăvara care va fi, dar bazele promit să avem un an agricol bun anul viitor', a declarat Violeta Nanu.

În ceea ce priveşte recoltările, directorul DADR Galaţi a spus că acestea s-au realizat în proporţie de sută la sută la aproape toate culturile. Astfel, porumbul s-a recoltat de pe întreaga suprafaţă cultivată de 93.975 ha, fiind vorba despre o producţie totală de 339.911 tone. Strugurii pentru vin s-au recoltat şi aceştia în proporţie de 100% de pe cele 14.950 de ha, producţia totală fiind de 49.168 tone. În cazul cartofilor s-a obţinut de o producţie de 17.685 de tone de pe cele 1.173 de hectare cultivate.

ClubAgricultura.ro - intrebarea zilei

Sunteti de acord cu recomandarea madr - renuntati la aratura de toamna?

Intrebare: Ministerul Agriculturii a emis, in aceasta toamna, un set de recomandari tehnologice adaptate la toamna din 2011, extrem de secetoasa. Printre acestea, specialistii recomanda renuntarea la araturile de toamna si inlocuirea acestei lucrari cu discuitul. Ce parere aveti despre aceasta recomandare?

Raspuns: Depinde de foarte multi factori, eu nu recomand renuntarea la aratura de toamna, in primul rand solu... citeste tot raspunsul aici

Comentarii
Comentarii0 comentarii




Articole conexe:

Ultima ora

Rentrop & Straton
Newsletter gratuit

Faza zilei
La semanat floarea soarelui, pe John Deere 8310R
Forum
cristinel spune: Va rog sa ma ajutati in urmatoarea problema. Mi-a dat cineva acu 2 ani capsuni care ar trebui sa roadeasca tot timpul anului. Le-am plantat si nu mi-au rodit. Initial au fost plantate intre pomi...
25-Mai-2012 10:35:37
Raspunde la intrebare
cristinel spune: Va rog sa ma ajutati in urmatoarea problema. Mi-a dat cineva acu 2 ani capsuni care ar trebui sa roadeasca tot timpul anului. Le-am plantat si nu mi-au rodit. Initial au fost plantate intre pomi...
25-Mai-2012 10:33:26
Raspunde la intrebare
cocot nicoleta spune: Buna ziua, Doresc o informatie legata de aceasta renta. Eu sunt mandatarul fam. Cocea care este stabilita in SUA dar cu dubla cetatenie. Familia a detinut un teren agricol pe care l-au vandut in...
25-Mai-2012 09:45:51
Raspunde la intrebare
Rubrica meteo
Calendar targuri
« Mai 2012 »
D L M M J V S
12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031
Focus on Agriculture
clubagricultura.ro
Director firme
Selecteaza judetul:
S.C. TEHNO ART GARDEN S.R.L.
Bucuresti
BIG LAND COMPANY
Constanta
STOIAN LAND COOPERATIVA AGRICOLA
Constanta
SENIOR SOFTWARE
Bucuresti
ART INTERMED
Bucuresti
SC ELECTROCUPLAJE S.R.L
Alba
SC ELECTROCUPLAJE SRL
Alba
MECANICA ENERGOTRANS
Bacau
ROMSTAR 2002
Bucuresti
S.C FEROMET GENERAL S.R.L
Bucuresti

grup de indivizi homozigoti sau heterozigoti cu aceeasi constructie genetica si cu structura morfolo ...

Denumire data speciilor din familiile gramineelor care servesc ca forme parentale pentru incrucisari ...