AgroRomania.ro » Stiri » Formare profesională în mediul rural

Formare profesională în mediul rural

O organizaţie nonguvernamentală din Bucureşti a primit un ajutor nerambursabil de la Uniunea Europeană în valoare de 8,31 milioane de lei. O fundaţie a beneficiat de sprijin european pentru organizarea de cursuri în vederea integrării pe piaţa muncii a persoanelor inactive din sate şi comune.

Fundaţia Naţională pentru Tineri Manageri a accesat fonduri de la UE în cadrul Programului Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane ­(POSDRU), Axa 5, Domeniul 5.2 – „Promovarea sustenabilităţii pe termen lung a zonelor în ceea ce priveşte dezvoltarea resurselor umane şi ocuparea forţei de muncă“.

Cofinanţarea fundaţiei este de 2% din totalul cheltuielilor eligibile ale proiectului, a cărui valoare totală se ridică la 8,85 milioane de euro. Programul este realizat în parteneriat cu Centrul de Training şi Dezvoltare al Asociaţiilor Angajatorilor din Bavaria, cu firma ­Siveco şi cu Asociaţia Euro < 26.

Beneficiarii acestui proiect sunt micii sau viitorii întreprinzători din mediul rural. „Am căutat oameni care vor să dobândească cunoştinţe manageriale, de iniţiere sau de dezvoltare a propriei afaceri“, explică Marius Bostan, managerul de proiect. Sunt vizaţi tinerii cu vârsta de peste 18 ani, care au absolvit cel puţin liceul sau o şcoală profesională.

Citeste mai mult in Adevarul

ClubAgricultura.ro - intrebarea zilei

Recoltarea marcotelor in pepiniere

Intrebare: Va rog sa imi dati detalii despre recoltarea marcotelor in pepiniere.

Raspuns: ObÅ£inerea marcotelor are loc în ÅŸcoala de marcote. Terenul destinat se fertilizeazÃ... citeste tot raspunsul aici

Comentarii
Comentarii0 comentarii




Articole conexe:

Ultima ora

Rentrop & Straton
Newsletter gratuit

Faza zilei
La semanat floarea soarelui, pe John Deere 8310R
Forum
cristinel spune: Va rog sa ma ajutati in urmatoarea problema. Mi-a dat cineva acu 2 ani capsuni care ar trebui sa roadeasca tot timpul anului. Le-am plantat si nu mi-au rodit. Initial au fost plantate intre pomi...
25-Mai-2012 10:35:37
Raspunde la intrebare
cristinel spune: Va rog sa ma ajutati in urmatoarea problema. Mi-a dat cineva acu 2 ani capsuni care ar trebui sa roadeasca tot timpul anului. Le-am plantat si nu mi-au rodit. Initial au fost plantate intre pomi...
25-Mai-2012 10:33:26
Raspunde la intrebare
cocot nicoleta spune: Buna ziua, Doresc o informatie legata de aceasta renta. Eu sunt mandatarul fam. Cocea care este stabilita in SUA dar cu dubla cetatenie. Familia a detinut un teren agricol pe care l-au vandut in...
25-Mai-2012 09:45:51
Raspunde la intrebare
Rubrica meteo
Calendar targuri
« Mai 2012 »
D L M M J V S
12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031
clubagricultura.ro
Director firme
Selecteaza judetul:
S.C. TEHNO ART GARDEN S.R.L.
Bucuresti
BIG LAND COMPANY
Constanta
STOIAN LAND COOPERATIVA AGRICOLA
Constanta
SENIOR SOFTWARE
Bucuresti
ART INTERMED
Bucuresti
SC ELECTROCUPLAJE S.R.L
Alba
SC ELECTROCUPLAJE SRL
Alba
MECANICA ENERGOTRANS
Bacau
ROMSTAR 2002
Bucuresti
S.C FEROMET GENERAL S.R.L
Bucuresti

grup de indivizi homozigoti sau heterozigoti cu aceeasi constructie genetica si cu structura morfolo ...

Denumire data speciilor din familiile gramineelor care servesc ca forme parentale pentru incrucisari ...