AgroRomania.ro » Stiri » Fonduri europene si subventii 2011. Discutii privind modificarea unor masuri din PNDR

Fonduri europene si subventii 2011. Discutii privind modificarea unor masuri din PNDR

Tags: pndr, fonduri europene, subventii 2011, agricultura 2011, subventii agricultura 2011, fonduri europene 2011

O delegaţie formată din reprezentanţi ai Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), ai Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) şi ai Agenţiei Naţionale Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) a participat în data de 27 iulie 2011, la o întâlnire tehnică cu reprezentanţii Comisiei Europene pentru discutarea propunerilor de modificare a Planului Naţional pentru Dezvoltare Rurală 2007-2013.
În urma acestor discuţii, a fost agreată, de către reprezentanţii Comisiei Europene, introducerea în PNDR a măsurii de bunăstare a animalelor pentru porc şi pasăre, precum şi realocarea unor fonduri substanţiale către măsurile 121 „Modernizarea exploataţiilor agricole”, 123 „Creşterea valorii adăugate a produselor agricole şi forestiere”, 312 „Sprijin pentru crearea şi dezvoltarea de micro-întreprinderi” şi Leader. De asemenea, Comisia Europeană a acceptat includerea în criteriile de selecţie a unităţilor mici pentru sacrificarea animalelor şi procesarea cărnii.

Totodată, au fost discutate şi acceptate propunerile MADR privind creşterea nivelului sprijinului pentru tinerii agricultori de la 25.000 la maximum 40.000 euro, precum şi crearea unor facilităţi pentru beneficiarii măsurii 313 privind încurajarea activităţilor turistice în scopul creşterii absorbţiei fondurilor alocate acestei măsuri.

Pentru aplicarea acestor modificări începând cu următoarele sesiuni de depunere a proiectelor aferente fiecărei măsuri, MADR urmează să înainteze oficial propunerile agreate la începutul lunii septembrie 2011.

ClubAgricultura.ro - intrebarea zilei

Bani UE

Intrebare: Pentru ce fel de investitii in agricultura se primesc bani UE ?

Raspuns: • Modernizarea exploataţiilor agricole • Creşterea valorii economice a păduri... citeste tot raspunsul aici

Comentarii
Comentarii1 comentarii




Articole conexe:

Ultima ora

Rentrop & Straton
Newsletter gratuit

Faza zilei
La semanat floarea soarelui, pe John Deere 8310R
Forum
cristinel spune: Va rog sa ma ajutati in urmatoarea problema. Mi-a dat cineva acu 2 ani capsuni care ar trebui sa roadeasca tot timpul anului. Le-am plantat si nu mi-au rodit. Initial au fost plantate intre pomi...
25-Mai-2012 10:35:37
Raspunde la intrebare
cristinel spune: Va rog sa ma ajutati in urmatoarea problema. Mi-a dat cineva acu 2 ani capsuni care ar trebui sa roadeasca tot timpul anului. Le-am plantat si nu mi-au rodit. Initial au fost plantate intre pomi...
25-Mai-2012 10:33:26
Raspunde la intrebare
cocot nicoleta spune: Buna ziua, Doresc o informatie legata de aceasta renta. Eu sunt mandatarul fam. Cocea care este stabilita in SUA dar cu dubla cetatenie. Familia a detinut un teren agricol pe care l-au vandut in...
25-Mai-2012 09:45:51
Raspunde la intrebare
Rubrica meteo
Calendar targuri
« Mai 2012 »
D L M M J V S
12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031
clubagricultura.ro
Director firme
Selecteaza judetul:
S.C. TEHNO ART GARDEN S.R.L.
Bucuresti
BIG LAND COMPANY
Constanta
STOIAN LAND COOPERATIVA AGRICOLA
Constanta
SENIOR SOFTWARE
Bucuresti
ART INTERMED
Bucuresti
SC ELECTROCUPLAJE S.R.L
Alba
SC ELECTROCUPLAJE SRL
Alba
MECANICA ENERGOTRANS
Bacau
ROMSTAR 2002
Bucuresti
S.C FEROMET GENERAL S.R.L
Bucuresti

Produs chimic destinat combaterii bolilor produse de ciuperci. Dupa compozitie pot fi anorganic, org ...

Planta aromatica bienala cu tulpina de 60-100 cm ramificata. Fructifica numai in al doilea an de veg ...