FNGCIMM a efectuat anul trecut plăţi către bănci de circa 95 mil. lei
Tags: fondul de garantare a creditelor, imm, fngcimm
Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM) a efectuat anul trecut plăţi către bănci de circa 95 milioane de lei (aproape 23 milioane euro), în creştere cu peste 35% faţă de 2009, majoritatea pentru creditele care finanţează capitalul de lucru.
FNGCIMM estima că va plăti băncilor în 2010 garanţii între 35 de milioane de euro şi 40 de milioane de euro, pe fondul exploziei insolvenţelor. În 2009, plăţile realizate de Fond au totalizat peste 70 de milioane de lei. "Anul trecut au crescut destul de mult plăţile pentru garanţii, în special în zona creditelor pentru capital de lucru. Creditele acordate pentru susţinerea activităţii au fost cele mai afectate, mai puţin cele pentru dezvoltare. Astfel, 77% dintre solicitările de plată a garanţiilor au fost pentru creditele care au finanţat capitalul de lucru", a declarat, ieri, la seminarul Mediafax Talks about SMEs, Rodica Ionescu, consilier în cadrul FNGCIMM.
Distribuţia plăţilor efectuate în funcţie de domeniul de activitate arată că cele mai multe au fost realizate în cazul firmelor din comerţ, 49% din total, industrie prelucrătoare - 26%, servicii- 11%, construcţii - 10% şi agricultură - 4% . Faţă de 2009, distribuţia este aceeaşi în 2010, înregistrându-se creşteri ale ponderilor firmelor din industria prelucrătoare, servicii şi construcţii. Scăderi au fost înregistrate în cazul firmelor din comerţ şi agricultură, potrivit datelor prezentate la seminar.
Numărul contractelor plătite a crescut în 2010 la circa 240, de la peste 100 în 2009. În ceea ce priveşte garanţiile acordate în 2010 de Fond, acestea au totalizat circa 600 milioane de euro, în creştere cu 40%, iar numărul contractelor a urcat cu aproape 1.000, la 7.900.
Cele mai multe garanţii au fost acordate pentru firmele din comerţ, 39% din total, acestea fiind urmate de industrie - 25%, servicii - 16%, construcţii - 14% şi agricultură - 7%.
FNGCIMM este o instituţie financiară nebancară ce are ca unic acţionar statul român reprezentat de Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri. Fondul garantează până la 80% din creditele acordate IMM-urilor, până la valoarea de 2,5 milioane de euro. Fondul are un capital social de 160 de milioane de euro, în condiţiile în care anul trecut acesta a fost majorat cu cira 90 de milioane de euro.
Din anul 2009, Fondul garantează şi achiziţia de locuinţe prin intermediul programului "Prima Casă". În cadrul acestui program, fondul a acordat circa 31.500 garanţii, în valoare de 1,3 miliarde euro.
ClubAgricultura.ro - intrebarea zilei
Problema visinii din curte
Intrebare: Buna ziua. Ne-am dorit din toata inima sa plantam visini in curte. Din pacate in toamna nu am gasit puieti. Am, gasit in schimb, in luna Martie ac, intr-un supermarket si am plantat trei visini. Am mai plantat si meri, pruni, ciresi. Toti s-au prins, mai putin visinii, care, dupa ce au spart mugurii, frunzulitele foarte mici s-au uscat. Acum nu mai au nici o frunza. Ramurile par in continuare verzi. Putem sa mai speram ca vor.... reinvia in primavara viitoare? Se mai poate face ceva?Raspuns: Puteti sa ii udati in continuare, sunt sanse mari sa porneasca noi lastari in vegetatie... citeste tot raspunsul aici
Articole conexe:
- » Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM) garantează până la 80% din împrumuturile pe care doresc să le contracteze firmele mici din agricultură
- » Scutirea de la plata TVA a proiectele europene pentru IMM-uri
- » Record de depunere proiecte europene: s-a depasit, in mai putin de o zi, de aproape trei ori bugetul pentru fondurile alocate IMMurilor
- » Comisia de Buget, Finanţe, Bănci din Camera Deputaţilor a aprobat reintroducerea impozitului de 3% pe venituri pentru IMM şi abrogarea impozitului minim
- » StiriMM: APIA Şomcuta Mare lucrează de zor
Ultima ora
- » Subventia pe suprafata 2012: Aproape 22.000 de cereri de subventii in Teleorman, toti se intreaba cand se va plati subventia
- » Zootehnie 2012: Situatia subventiilor pe cap de animal la Calarasi, la speciile ovine si caprine
- » Situatia cererilor pentru subventia pe suprafata depuse in Harghita, in 2012
- » Subventiile agricole dupa 2014, subiect de maxim interes discutat astazi la conferinta Focus on Agriculture
- » Calendar PNDR 2012: A fost prelungita masura 121 - Modernizarea exploatatiilor agricole








Comentarii
0 comentarii