AgroRomania.ro » Stiri » Direcţiile agricole vor deveni inspecţii agricole

Direcţiile agricole vor deveni inspecţii agricole

Tags: directii agricole, inspectii agricole

Direcţiile agricole judeţene au intrat într-o perioadă de ample restructurări. În ultimele două luni, întregul personal al Direcţiei pentru Agricultură Botoşani a trecut printr-o perioadă de evaluare. Toţi au fost supuşi unui examen profesional, criteriul de selecţie fiind competenţa. Cei admişi au rămas să lucreze în instituţie. Ceilalţi fie au plecat acasă, fie s-au pensionat. În aparatul de conducere nu a mai rămas decât un om, directorul instituţiei. Ceilalţi specialişti care au deţinut funcţii de conducere au fost trecuţi pe posturi de execuţie sau au fost numiţi consilieri superiori.
Potrivit directorului Cristian Delibaş, cei mai mulţi s-au pensionat. Alţi funcţionari s-au transferat la unităţile teritorial administrative din judeţ, la registrele agricole din primării. Cei care nu au avut aceste posibilităţi, au fost trimişi în şomaj. „Din punctul meu de vedere, nu trebuia să pierdem niciun specialist din agricultură. Dar am respectat legislaţia în vigoare şi am rămas cu personal chiar insuficient. Compartimentul de Dezvoltare Rurală a trecut în subordinea Ministerului Agriculturii, la Autoritatea de management. Ca o concluzie... dă Doamne mai bine!”, ne-a spus Cristian Delibaş. Din întregul personal al instituţiei, practic a rămas doar 25%-30%. Directivele primite de la nivel central au fost ca, indiferent de numărul de angajaţi, direcţiile să rămână după disponibilizări cu maxim 25-30 de oameni. Şeful agriculturii botoşănene a adăugat că, în acelaşi timp, activitatea Direcţiei s-a restrâns la nivelul sediului. Direcţia nu mai are corespondenţi în niciuna din cele 78 de unităţi teritorial administrative ale judeţului. „În cel mai scurt timp, se preconizează încheierea unui protocol de colaborare cu administraţiile locale pe probleme de agricultură. De la 1 ianuarie se preconizează înfiinţarea acelor camere agricole. Vom avea nevoie de specialişti. Mai mult ca sigur că aceste camere vor prelua specialiştii plecaţi acum din Direcţia Agricolă. Oricum, tendinţa direcţiilor agricole este de a se transforma mai mult în organe de control, de inspecţie. Vom fi un fel de corp de control al Ministerului. La ultima întrevedere cu domnul ministru Tabără, am avut discuţii în acest sens şi am înţeles că se vor mări atribuţiile direcţiilor agricole prin implementarea de noi măsuri”, a precizat Cristian Delibaş.

citeste mai mult in evenimentul regional al moldovei

ClubAgricultura.ro - intrebarea zilei

Taierea pomilor fructiferi

Intrebare: Se mai poate face taierea caisului in aceasta perioada? Cand se face cel mai corect taierea de rodire la cais?

Raspuns: nu! doamne fereste, acum caisii sunt infloriti deja. Taierile se fac toamna si primavara f devreme... citeste tot raspunsul aici

Comentarii
Comentarii0 comentarii




Ultima ora

Rentrop & Straton
Newsletter gratuit

Faza zilei
La semanat floarea soarelui, pe John Deere 8310R
Forum
cristinel spune: Va rog sa ma ajutati in urmatoarea problema. Mi-a dat cineva acu 2 ani capsuni care ar trebui sa roadeasca tot timpul anului. Le-am plantat si nu mi-au rodit. Initial au fost plantate intre pomi...
25-Mai-2012 10:35:37
Raspunde la intrebare
cristinel spune: Va rog sa ma ajutati in urmatoarea problema. Mi-a dat cineva acu 2 ani capsuni care ar trebui sa roadeasca tot timpul anului. Le-am plantat si nu mi-au rodit. Initial au fost plantate intre pomi...
25-Mai-2012 10:33:26
Raspunde la intrebare
cocot nicoleta spune: Buna ziua, Doresc o informatie legata de aceasta renta. Eu sunt mandatarul fam. Cocea care este stabilita in SUA dar cu dubla cetatenie. Familia a detinut un teren agricol pe care l-au vandut in...
25-Mai-2012 09:45:51
Raspunde la intrebare
Rubrica meteo
Calendar targuri
« Mai 2012 »
D L M M J V S
12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031
Focus on Agriculture
clubagricultura.ro
Director firme
Selecteaza judetul:
S.C. TEHNO ART GARDEN S.R.L.
Bucuresti
BIG LAND COMPANY
Constanta
STOIAN LAND COOPERATIVA AGRICOLA
Constanta
SENIOR SOFTWARE
Bucuresti
ART INTERMED
Bucuresti
SC ELECTROCUPLAJE S.R.L
Alba
SC ELECTROCUPLAJE SRL
Alba
MECANICA ENERGOTRANS
Bacau
ROMSTAR 2002
Bucuresti
S.C FEROMET GENERAL S.R.L
Bucuresti

Produs chimic destinat combaterii bolilor produse de ciuperci. Dupa compozitie pot fi anorganic, org ...

Scaderea treptata sau brusca a insusirilor superioare de soi (vitalitate, vigurozitate, productivita ...