De ce este bine să însilozăm furajele
Tags: furaje conventionale, insilozarea furajelor
Iarba pajiştilor se însilozează bine pe timp favorabil în stare ofilită, obţinându-se semifănul. Pe timp nefavorabil se însilozează prin adăugarea unor preparate.
Lucerna şi alte leguminoase perene se însilozează cu bune rezultate tot la umiditate redusă pentru obţinerea semisilozului. Pe timp nefavorabil se însilozează cu „Microacid”, aşa cum s-a văzut înainte. Se poate utiliza şi acidul formic, în concentraţie de 5% (pe timp ploios chiar mai mare), luându-se câte 5 litri soluţie pentru 100 kg nutreţ (pe timp ploios chiar mai puţin).
Aceste plante se pot însiloza şi cu adaos de alte plante verzi, bogate în zaharuri, cum sunt: porumbul, ovăzul, orzul, floarea-soarelui, în proporţie de 1-2 părţi la o parte lucernă.
Se mai pot însiloza şi cu melasă, în cantitate de 1,5-2 kg la 100 kg nutreţ, diluată cu două părţi apă, pentru o mai bună omogenizare, precum şi cu făinuri de cereale, mai cu seamă pentru hrana porcilor şi a păsărilor.
Leguminoasele anuale şi borceagurile (mazărea, măzărichea, fasoliţa, bobul, soia) se însilozează în amestec cu alte plante uşor însilozabile, ce se adaugă în proporţie de 25-30%.
Porumbul (planta întreagă, cu sau fără ştiuleţi) se însilozează obişnuit la 60-70% umiditate, fiind o plantă uşor însilozabilă. Ştiuleţii pot fi însilozaţi în amestec cu făină de leguminoase, în proporţie de 8-10%, pentru porci şi păsări.
Însilozarea porumbului cu soia (25%) permite obţinerea unui nutreţ foarte valoros. Amestecul se face la tocare cât mai omogen. Nu este indicată o proporţie mai mare de soia.
Sorgul şi alte graminee anuale se însilozează tot pe cale obişnuită, având un conţinut ridicat de zahăr fermentescibil.
Floarea-soarelui este o plantă uşor însilozabilă, poate fi amestecată cu porumb. Necesită o bună mărunţire.
Rapiţa se însilozează greu singură, fiind necesară amestecarea cu două părţi plante uşor însilozabile, sau cu 1-2% melasă, diluată în 2-3 părţi apă, precum şi cu alte preparate, ca la lucernă.
Cartofii se pot însiloza atât în stare crudă cât şi fiartă. După spălare se amesteca cu 10% sfeclă tocată şi chiar cu 6-8% făină de lucernă. După fierbere, cu vapori supraîncălziţi, în instalaţii speciale, pot fi însilozaţi singuri, după terciuire, sau în amestec cu 8-10% făină de leguminoase, precum şi cu 20-30% morcovi.
Rădăcinoasele (sfeclă, guliile, morcovi) se însilozează după spălare şi tocare, în amestec cu alte furaje uscate (coceni de porumb, paie, pleavă sau chiar cu făină de fin), în proporţie de 75-80% rădăcinoase şi 20-25% nutreţuri uscate.
Bostănoasele se însilozează după tocare tot în amestec cu alte nutreţuri uscate, pentru reducerea umidităţii, în proporţie de 30-50%.
Cocenii de porumb se însilozează cu adaos de saramură, în concentraţie de 1% apă melasată 2% sau cu borhoturi, în cantitate diferită pentru a ridica umiditatea nutreţului de la 30-45% cât au în mod obişnuit cocenii, la 65-70%. Se mai pot însiloza şi în amestec cu alte plante verzi, suculente (porumb verde, rădăcinoase, bostănoase).
Paiele şi pleava de leguminoase având o umiditate mică (13-15%) şi multe proteine, nu pot fi însilozate decât în amestec cu alte nutreţuri suculente şi bogate în glucide (porumb verde, bostănoase, varză furajeră, ş.a.).
Frunzele şi coletele de la sfecla de zahăr, vrejii de cartofi şi de roşii, ca şi alte resturi legumicole, se însilozează, de asemenea, numai în amestec cu alte nutreţuri.
ing. Vasile CIORCAŞ – Negreşti - Oaş
ClubAgricultura.ro - intrebarea zilei
Grau si triticale
Intrebare: salut, rapita s-a dus, ne mai gandim doar la grau, acum. in ce conditii mai putem semana graul si triticale?Raspuns: Ambele culturi sunt avantoajoase deoarece sunt foarte asemanatoare din punct de vedere tehnologic cu... citeste tot raspunsul aici
Ultima ora
- » Subventia pe suprafata 2012: Aproape 22.000 de cereri de subventii in Teleorman, toti se intreaba cand se va plati subventia
- » Zootehnie 2012: Situatia subventiilor pe cap de animal la Calarasi, la speciile ovine si caprine
- » Situatia cererilor pentru subventia pe suprafata depuse in Harghita, in 2012
- » Subventiile agricole dupa 2014, subiect de maxim interes discutat astazi la conferinta Focus on Agriculture
- » Calendar PNDR 2012: A fost prelungita masura 121 - Modernizarea exploatatiilor agricole








Comentarii
1 comentarii
traian catuna 2010-11-24 23:16:04
foarte fain articolul ! dar am o intrebare :
cat timp poate fi pastrat un siloz bine facut si depozitat ?