Dacian Cioloş (CE) consideră drept o greşeală izolarea agricolului de rural în gândirea dezvoltării economice a României
Tags: dacian ciolos, politica agricola comuna
Comisarul european pentru agricultură şi dezvoltare rurală, Dacian Cioloş, consideră că este o greşeală izolarea agricolului de rural în gândirea dezvoltării economice a României.
"Dacă în gândirea dezvoltării economice a României izolăm agricolul de rural, cred eu că riscăm să facem o greşeală majoră, o a doua după cea făcută de comunişti, care au insistat pe dezvoltarea economică a agriculturii, uitând esenţa ruralului. Pentru a avea succes, strategia României pentru agricultură trebuie să fie coerentă cu politicile existente la nivel european", a declarat comisarul european, într-un mesaj video transmis cu prilejul conferinţei "Priorităţile României în cadrul UE: orizont 2020", organizate, vineri, la Ministerul Afacerilor Externe.
Potrivit comisarului european, viitoarea strategie agricolă a României trebuie să creeze o legătură coerentă între tipul de agricultură promovat, paradigma de dezvoltare a satului - asumată public şi politic-, modelul de ruralitate spre care va tinde, categoriile de consumatori şi pieţele pe care sectorul agroalimentar românesc le va viza.
Altfel spus, oficialul CE spune că ţara noastră are nevoie de un model de dezvoltare agro-rurală care să ia în considerare atât aspectele economice cât şi pe cele teritoriale.
"România are nevoie de o strategie agricolă pe termen lung. O strategie care să izvorască dintr-o viziune asumată de întreaga clasă politică şi de organizaţiile profesionale agricole. O strategie care să fie recunoscută şi care, pe cât posibil, să nu fie schimbată de la un an la altul ca să poată să dea o perspectivă. De altfel, întărirea capacităţii agricultorilor de a se organiza cred că este crucială pentru viitorul dezvoltării agriculturii din România. Aceste organizaţii profesionale mi se pare că au un rol esenţial şi autorităţile publice, trebuie să fie în măsură să conlucreze cu aceste organizaţii şi cu reprezentanţii agricultorilor", mai spune Cioloş.
Referindu-se la competitivitatea din domeniul agriculturii, Cioloş consideră că aceasta poate să fie asigurată şi de o diversitate a structurilor de producţie, în măsura în care aceste structuri sunt adaptate specificului local.
Cioloş mai spune că ideea diversităţii structurilor de producţie ar trebui să se regăsească şi să fie valorificată în viitoarea strategie agricolă a ţării noastre.
"Competitivitatea economică a agriculturii nu este dată numai de fermele mari. Cred că şi gospodăriile şi fermele mici, într-un anumit moment de producţie, pot să-şi găsească locul pe pieţe. Mă gândesc la pieţele locale, la pieţele regionale, mă gândesc la produsele de înaltă valoare adăugată, produsele de calitate, produsele tradiţionale", consideră comisarul european.
El afirmă că, în calitatea sa de comisar european, nu poate să intre într-o discuţie cu privire la priorităţile României pentru agricultură în cadrul Strategiei Europa 2020, dar că poate să sublinieze câteva aspecte în acest sens.
"Dezbaterea despre Europa la orizontul 2020 cred că trebuie să fie în măsură să iasă din birourile funcţionarilor, să iasă de pe culoarele Bruxelles-ului şi ale Strasbourg-ului, din cancelariile Guvernelor şi să fie preluate de societate civilă, de mass-media în statele membre şi pe teren, cum s-ar spune. (...) Strategia Europa 2020 trebuie să meargă dincolo de porţile oraşelor, în zona rurală şi la sate. Şi cred că nu există politică mai potrivită pentru a acoperi aceste zone decât Politica Agricolă Comună (PAC)", a punctat Cioloş.
ClubAgricultura.ro - intrebarea zilei
Exemplu asolament toamna 2011
Intrebare: va salut, in aceasta toamna care a dat peste cap planurile de semanat si implicit asolamentul, ne puteti da un exemplu de rotatie a culturilor pe o perioada de cinci ani? 2011-2015?Raspuns: Buna ziua, puteti citi raspunsul postat de colegul meu. http://www.clubagricultura.ro/culturi-de... citeste tot raspunsul aici
Articole conexe:
- » Dacian Ciolos vrea sa cumparam direct de la fermier. Cum procedam?
- » Dacian Ciolos: Agricultorii trebuie sprijiniti pentru a-si desfasura munca in interesul societatii
- » Romania are capacitatea de a recupera intarzierile in absorbtia fondurilor europene, considera comisarul pentru agricultura Dacian Ciolos
- » Dacian Ciolos si Valeriu Tabara, prezenti la deschiderea targului agricol POLAGRA 2011, in Polonia
- » Dacian Ciolos: Nu vom mai acorda subvenţiile în agricultură după tipul de producţie agricolă, agricultorul trebuie să îşi aleagă cultura în funcţie de piaţă
Ultima ora
- » Subventia pe suprafata 2012: Aproape 22.000 de cereri de subventii in Teleorman, toti se intreaba cand se va plati subventia
- » Zootehnie 2012: Situatia subventiilor pe cap de animal la Calarasi, la speciile ovine si caprine
- » Situatia cererilor pentru subventia pe suprafata depuse in Harghita, in 2012
- » Subventiile agricole dupa 2014, subiect de maxim interes discutat astazi la conferinta Focus on Agriculture
- » Calendar PNDR 2012: A fost prelungita masura 121 - Modernizarea exploatatiilor agricole








Comentarii
0 comentarii