Boc lansează creditul Prima brazdă pentru ţărani
Tags: prima brazda
Agricultorii vor beneficia de garanţia statului pentru credite bancare. Dacă nu vor avea cu ce plăti ratele, statul le va lua grâul şi-l va vinde.
Autorităţile şi reprezentanţii băncilor au făcut primul pas în adoptarea unui program similar „Primei case“ în favoarea producătorilor de cereale. Astfel, printr-o OUG se va permite agricultorilor să acceseze credite garantate de stat. „Vrem să dăm drumul la un produs similar cu cel legat de «Prima casă», respectiv emiterea certificatelor de depozit. Astfel, un producător care are o anumită producţie de grâu o depune într-un depozit care este licenţiat, autorizat de către Ministerul Agriculturii. Depune o anumită cantitate de grâu; în baza acestei depuneri, depozitul îi dă un certificat de depozit care este garantat de Fondul de garantare, iar ţăranul român sau fermierul, cu acest certificat de depozit, se duce la bancă, iar banca îi dă banii necesari“, a spus ministrul Finanţelor, Gheorghe Pogea, după întâlnirea cu ministrul Agriculturii şi cu reprezentanţii băncilor (CEC, BRD, BCR, Raiffeisen).
Ministerul Agriculturii are sarcina ca într-o săptămână să întocmească o bază de date cu toate silozurile care există în România şi va face licenţierea acestora.
„Eu aş numi acest program Primul depozit, iar noi vom analiza situaţia depozitelor şi, până joia viitoare, vom şti care este situaţia. Apoi va trebui să certificăm depozitele“, a arătat ministrul Agriculturii, Ilie Sârbu. El a precizat că agricultorii vor putea utiliza banii luaţi prin credit garantat pentru orice lucrare agricolă şi speră ca programul să fie aplicabil la recolta de grâu din acest an. „Băncile vor prelua certificatul şi vor elibera un credit de 70-80% din valoarea certificatului. Dobânzile vor fi la latitudinea băncilor“, a spus Sârbu.
Citeste mai mult in Cotidianul
ClubAgricultura.ro - intrebarea zilei
Problema racire tractor
Intrebare: Revin cu problemele la tractorul meu U650 - cand intra in camp ajunge sa fiarba apa aproape la 120 de grade, mentionez ca are radiatorul nou nout si nu este suprasolicitat, se intampla si cand trag o grapa cu coltiRaspuns: bine ai revenit! problema ta poate sa fie mai mult ca sigur de la pompa de apa, costa in jur de 2 mi... citeste tot raspunsul aici
Ultima ora
- » Subventia pe suprafata 2012: Aproape 22.000 de cereri de subventii in Teleorman, toti se intreaba cand se va plati subventia
- » Zootehnie 2012: Situatia subventiilor pe cap de animal la Calarasi, la speciile ovine si caprine
- » Situatia cererilor pentru subventia pe suprafata depuse in Harghita, in 2012
- » Subventiile agricole dupa 2014, subiect de maxim interes discutat astazi la conferinta Focus on Agriculture
- » Calendar PNDR 2012: A fost prelungita masura 121 - Modernizarea exploatatiilor agricole







Comentarii
0 comentarii