AgroRomania.ro » Stiri » Bihor: Magazin cu produse tradiţionale, inaugurat la Oradea

Bihor: Magazin cu produse tradiţionale, inaugurat la Oradea

Tags: produse traditionale, produse traditionale romanesti, bihor, oradea

Săptămâna aceasta a fost inaugurat, la Oradea, Târgul Ţăranului, un magazin cu produse tradiţionale româneşti provenite din fermele producătorilor locali. Magazinul a fost deschis în cadrul Galeriilor Comerciale ERA Shopping Park şi, potrivit unui comunicat al comercianţilor, este prima iniţiativă din Bihor care încurajează micii producători şi comerţul de produse proaspete.
"Târgul săptămânal de produse naturale tradiţionale a fost un real succes şi i-a determinat pe producătorii locali să-şi extindă şi să-şi permanentizeze oferta: 10 dintre cei mai buni producători locali s-au asociat pentru a-şi vinde direct produsele, fără intermediari. Astfel, orădenii nu mai sunt nevoiţi să treacă graniţa pentru a-şi face cumpărăturile, diferenţa dintre calitate şi preţ nu mai există, ei având de astăzi toate motivele să rămână acasă", a declarat Graham Kilbane, CEO Omilos Group.

Preşedintele CJ, Radu Ţîrle, s-a declarat încântat de faptul că producătorii locali au găsit un loc la standard european unde să-şi desfacă produsele, mulţumind în mod special conducerii complexului că au arătat înţelegere pentru nevoile producătorilor. „Desfacerea produselor este o problemă, mai ales a celor de calitate, care, iată, poartă amprenta bihorenilor. Cred că şi în anii următori aceştia îşi vor face un nume şi un renume, iar noi, consumatorii, putem avea încredere deplină în produsele lor", a spus preşedintele CJ.

Prefectul Gavrilă Ghilea i-a felicitat atât pe producătorii care au reuşit să-şi unească eforturile pentru a deschide magazinul, cât şi conducerea complexului, care reuşeşte în vremuri de criză să atragă agenţi economici. „Sunt convins că şi alţi producători vor ocupa în viitor spaţii comerciale. Iată că putem face treabă bună şi cu produsele autohtone, care sunt la fel de bune ca şi cele din străinătate. În mod sigur, eu o să mă aprovizionez de aici", a spus prefectul Ghilea.

Clienţii parcului comercial vor găsi la „Târgul Ţăranului" miere naturală şi produse derivate (propolis, polen), ceaiuri, tincturi şi unguente pe bază de plante, pălincă de prune, mere sau cireşe, vin, produse din carne, brânzeturi de oaie şi capră făcute după reţete tradiţionale româneşti şi italiene, legume şi fructe din gospodărie, ulei presat la rece, tăiţei de casă şi covrigi, prăjituri etc.

„Cred că magazinele de tipul târgurilor tradiţionale sunt binevenite în cadrul centrelor comerciale. Pe lângă faptul că sunt o excelentă oportunitate pentru micii producători, cumpărând de la noi, orădenii îşi asigură o viaţă sănătoasă, implicit sprijinind şi economia locală. Sunt convins că clienţii noştri vor fi încântaţi să aibă mereu la îndemână produse proaspete şi să poată discuta direct cu cei care le produc", a spus Mihai Demian, producător de brânzeturi după reţete tradiţionale româneşti şi italiene.

ClubAgricultura.ro - intrebarea zilei

Subventii

Intrebare: Vreau raspuns concret, cind se platesc subventiile in agricultura pe 2011, nu raspuns pe linga subiect cum am primit Expert Dragos Serban a raspuns la intrebare la 06 Sep. 2011 Potrivit unui comunicat al APIA, in luna iulie 2011 au fost platite subventiile pentru anul 2010. Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura APIA a platit, pana in data de 30 iunie, 97,77% din suma de 700,42 milioane de euro reprezentand sprijin din Fondul European de Garantare Agricola FEGA alocat Romaniei pentru finantarea schemelor de sprijin pe suprafata in cadrul campaniei SAPS 2010. NU ESTE UN RASPUNS LA SUBIECT DIN PARTEA EXPERTILOR.

Raspuns: Terenul pe care il detin este in localitatea Dobrotesti 6,5 ha si Amarastii de Jos 4,5 ha in Judetul... citeste tot raspunsul aici

Comentarii
Comentarii0 comentarii




Articole conexe:

Ultima ora

Rentrop & Straton
Newsletter gratuit

Faza zilei
La semanat floarea soarelui, pe John Deere 8310R
Forum
stefan spune: de ce sunt retrase pesticidele BUNE si IEFTINE DE LA NOI? iar cerealele intrand din afara UE sunt tratate cu astea !
24-Mai-2012 16:25:10
Raspunde la intrebare
ioan spune: la rosile mele se rasucesc varfurile este ceva boala sau nu?
23-Mai-2012 22:11:53
Raspunde la intrebare
ioan spune: la rosiile mele se rasucesc.Am ca si soii cristal f1 pentru solare .Este ceva boala si daca da cu ce se poate trata
23-Mai-2012 21:56:05
Raspunde la intrebare
Rubrica meteo
Calendar targuri
« Mai 2012 »
D L M M J V S
12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031
Focus on Agriculture
clubagricultura.ro
Director firme
Selecteaza judetul:
BIG LAND COMPANY
Constanta
STOIAN LAND COOPERATIVA AGRICOLA
Constanta
SENIOR SOFTWARE
Bucuresti
ART INTERMED
Bucuresti
SC ELECTROCUPLAJE S.R.L
Alba
SC ELECTROCUPLAJE SRL
Alba
MECANICA ENERGOTRANS
Bacau
ROMSTAR 2002
Bucuresti
S.C FEROMET GENERAL S.R.L
Bucuresti
2E PROD
Teleorman

Proces natural sau provocat de inlaturare a frunzelor unor plante de cultura ajunse la maturitate, p ...

Planta aromatica bienala cu tulpina de 60-100 cm ramificata. Fructifica numai in al doilea an de veg ...