AgroRomania.ro » Stiri » Beneficiarii fondurilor PNDR pot solicita avans pentru finanţarea prin FEADR

Beneficiarii fondurilor PNDR pot solicita avans pentru finanţarea prin FEADR

Tags: fonduri europene, subventii agricultura, avans fonduri europene, avans buget proiect european

Beneficiarii Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) pot solicita avans pentru finanţarea prin Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) a proiectului aprobat. Avansul este de 50% din ajutorul public pentru investiţii, conform Regulamentului 679/2011 al Comisiei Europene.
Aşadar, în cadrul Regulamentului 679/2011 una dintre modificările importante aduse este modificarea articolului 56 cu privire la valoarea avansului, care nu trebuie să depăşească 50% din ajutorul public pentru investiţii, această modificare aplicându-se de la 1 ianuarie 2011, celelalte modificări intrând în vigoare în a treia zi de la data publicării acestui regulament în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Astfel, valoarea avansului nu trebuie să depăşească 50% din ajutorul public pentru investiţii, iar plata acestuia este condiţionată de constituirea unei garanţii bancare sau a unei garanţii echivalente care corespunde unui procent de 110% din valoarea avansului. La cererea beneficiarilor ajutorului pentru investiţii, statele membre pot plăti un avans de maxim 50% din ajutorul public. Pentru beneficiarii publici, acest avans poate fi plătit administraţiilor şi asociaţiilor locale, precum şi autorităţilor regionale şi organismelor de drept public. Documentul legislativ prin care se modifică acordarea valorii avansului este Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 679/2011 al Comisiei din 14 iulie 2011 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1974/2006 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) 1698/2005 al Consiliului privind sprijinul pentru dezvoltarea rurală acordat din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR).

ClubAgricultura.ro - intrebarea zilei

Cum calculez apa cazuta la iarna

Intrebare: Exista vreo metoda stiintifica sau babeasca sa calculam cata apa avem pe hectar, la iarna, masurand cati centimetri de zapada s-au depus?

Raspuns: daca vara ai un pluviometru iarna situatia e mai dificila acum fie aplici formula lui nea gheo ori p... citeste tot raspunsul aici

Comentarii
Comentarii1 comentarii





STIRI AGRICOLE: Cele mai importante stiri din agri 2011-07-29 09:22:02

[...] Beneficiarii fondurilor PNDR pot solicita avans pentru finanţarea prin FEADR Beneficiarii Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) pot solicita avans pentru finanţarea prin Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) a proiectului aprobat. Avansul este de 50% din ajutorul public pentru investiţii, conform Regulamentului 679/2011 al Comisiei Europene. [...]

Articole conexe:

Ultima ora

Rentrop & Straton
Newsletter gratuit

Faza zilei
La semanat floarea soarelui, pe John Deere 8310R
Forum
stefan spune: de ce sunt retrase pesticidele BUNE si IEFTINE DE LA NOI? iar cerealele intrand din afara UE sunt tratate cu astea !
24-Mai-2012 16:25:10
Raspunde la intrebare
ioan spune: la rosile mele se rasucesc varfurile este ceva boala sau nu?
23-Mai-2012 22:11:53
Raspunde la intrebare
ioan spune: la rosiile mele se rasucesc.Am ca si soii cristal f1 pentru solare .Este ceva boala si daca da cu ce se poate trata
23-Mai-2012 21:56:05
Raspunde la intrebare
Rubrica meteo
Calendar targuri
« Mai 2012 »
D L M M J V S
12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031
Focus on Agriculture
clubagricultura.ro
Director firme
Selecteaza judetul:
BIG LAND COMPANY
Constanta
STOIAN LAND COOPERATIVA AGRICOLA
Constanta
SENIOR SOFTWARE
Bucuresti
ART INTERMED
Bucuresti
SC ELECTROCUPLAJE S.R.L
Alba
SC ELECTROCUPLAJE SRL
Alba
MECANICA ENERGOTRANS
Bacau
ROMSTAR 2002
Bucuresti
S.C FEROMET GENERAL S.R.L
Bucuresti
2E PROD
Teleorman

ecotip rezultat in urmarea lucrarilor de ameliorare, fiind format din soiuri si hibrizi ameliorati ...

Denumire data speciilor din familiile gramineelor care servesc ca forme parentale pentru incrucisari ...