Balta Comana, refacuta prin fonduri europene
Tags: ecologie, parcul natural comana
Primul proiect judetean pentru conservarea diversitatii biologice a habitatelor naturale, a speciilor de flora si fauna salbatica ce va fi realizat in judetul Giurgiu intr-o perioada de 24 de luni cu finantare integrala europeana a fost lansat, joi, de Consiliul Judetean Giurgiu, informeaza Agerpres.
''Proiectul, care prevede reconstructia ecologica a Baltii Comana, este singurul din tara de o asemenea importanta si va constitui un avantaj atat pentru biodiversitatea de specii si animale din zona cat si pentru refacerea peisajului deltaic al baltii Comana'', a declarat cu aceasta ocazie, managerul de proiect, Daniela Peicea.
Pe parcursul derularii proiectului se va construi in zona baltii Comana un dig care va avea rolul de a mari pana la 455 de hectare luciul de apa fata de 230 de hectare luciu de apa actual ceea ce va duce la dezvoltarea florei si faunei existente.
Totodata, se vor realiza alei, podete, pavilioane si patru observatoare privind viata pasarilor. Proiectul a fost initiat de Consiliul Judetean Giurgiu, in parteneriat cu Administratia Parcului Natural Comana si Consiliul Local Comana, si are o valoare de 7,410 milioane de lei, bani care vor fi alocati din Fondul European de Dezvoltare Regionala.
ClubAgricultura.ro - intrebarea zilei
Exista cerere pentru cereale ecologice? Grau, orz, secara?
Intrebare: Exista cerere pentru cereale ecologice? Grau, orz, secara?Raspuns: doamna maria, sunt povesti cine spune ca face bani cu grau ecologic. Productiile sunt mult mai mici,... citeste tot raspunsul aici
Articole conexe:
Ultima ora
- » Subventia pe suprafata 2012: Aproape 22.000 de cereri de subventii in Teleorman, toti se intreaba cand se va plati subventia
- » Zootehnie 2012: Situatia subventiilor pe cap de animal la Calarasi, la speciile ovine si caprine
- » Situatia cererilor pentru subventia pe suprafata depuse in Harghita, in 2012
- » Subventiile agricole dupa 2014, subiect de maxim interes discutat astazi la conferinta Focus on Agriculture
- » Calendar PNDR 2012: A fost prelungita masura 121 - Modernizarea exploatatiilor agricole







Comentarii
1 comentarii
marian 2010-11-26 20:04:50
Pe dna Daniela Peicea a furat-o peisajul deltaic si din grija pentru bio diversitate de specii (????) si animale din zona ,a uitat probabil ocupata fiind cu atribuirea de contracte ,prin licitatie,unor firme de papetarie din Pitesti ,prin prejma neexistand firme de constructii capabile,uitand total de oamenii care inca mai exista prin zona de care se ingrijeste doamna mentionata de dvs fara a specifica ce suprafata de terenuri apartinand localnicilor bastinasi va fi inundata de proiectul megalomanic fara sa-i pese nici macar de inundarea monumentalului morman de gunoi aruncat de celebra poeta de renume mondial Ana Blandiana.Ce conteaza niste bastinasi si interesele lor cand vrei sa construiesti minunate podete si observatoare de unde sa arce copii cu pietre-n serpi si-n alte vietuitoare. S-a refacut cumva podul cfr.de peste Arges sau la asa ceva nu se pricepe dna Peicea Daniela si firmele argesene de caiete si creioane care pana acum n-a facut altceva decat valuri pe balta COMANA