Avem nevoie de masuri urgente pentru cresterea suprafetelor irigate
Tags: seceta, suprafata irigata, irigatii, cristian hera
Creşterea suprafeţelor de teren agricol irigate este, în prezent, o măsură urgentă care trebuie aplicată, în condiţiile de secetă extremă anunţată, a declarat Cristian Hera, preşedintele Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice. Acesta a precizat: "În 2009, avem 760.000 hectare de teren agricol irigabil, mult mai mult decât în 2008, dar extrem de puţin faţă de 3,2 milioane hectare cât aveam înainte de 1990. Irigaţiile rămân singura şansă pentru culturile de floarea soarelui, grâu, plante furajere. Lipsa acestor plante furajere verzi duce, de altfel, şi la pierderi în sectorul zootehnic". Pentru următorii ani, zonele cele mai afectate de secetă şi de deşertificare rămân Dobrogea şi Bărăganul, informeaza Agerpres.
Ion Sandu, preşedintele Agenţiei Naţionale de Meteorologie a spus:
Statisticile arată că, în Dobrogea, în 97% din ultimii 30 de ani, am avut secetă. La fel va fi şi în 2009. În restul ţării, mai puţin sudul Olteniei şi Munteniei, în 2009, precipitaţiile rămân în limitele normale, dar asta nu înseamnă că nu se vor înregistra perioade de secetă, deoarece cantităţile de precipitaţii acţionează şi în funcţie de tipul solului. Cu toate acestea, România este din punct de vedere al fenomenelor meteorologice înaintea unor ţări precum Spania, Portugalia şi Italia în ceea ce priveşte starea agriculturii în funcţie de cantitatea de apă din sol
În acest context, reprezentanţii Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice au apreciat ca absolut necesare mărirea fondurilor destinate cercetării silvice. Cristian Hera susţine:
România este singura ţară din Uniunea Europeană care nu a beneficiat în ultimii ani de fonduri pentru cercetarea agricolă. În prezent dispunem de 260 milioane lei pentru întreaga cercetare românească, sumă care va trebui să crească treptat. Avem nevoie de rezultate rapide pentru reconstrucţia cercetării agricole în România. Zestrea genetică extraordinară a solului trebuie completată cu rezultate noi ale cercetării pentru modificarea şi aclimatizarea de noi specii de plante care să reziste în condiţiile de secetă extremă anunţate
ClubAgricultura.ro - intrebarea zilei
Scarificare
Intrebare: scarificarea merge pe orice soluri? ce avantaje am daca fac aceasta lucrare?Raspuns: - durata de efect este de 3-4 ani; - sporul mediu multianual de productie este de circa 4q/ha la g... citeste tot raspunsul aici
Articole conexe:
- » Irigatii ieftine pentru fermieri. Promisiune sau realitate?
- » Gorj: Culturile agricole infiintate in toamna sunt grav afectate de seceta
- » Ministrul Tabara, despre seceta din 2011: Situatia nu este atat de grava
- » Informare privind seceta si situatia campaniei de toamna, octombrie 2011
- » Producatorul de echipamente pentru irigatii Toro a inaugurat o fabrica in judetul Prahova
Ultima ora
- » Subventia pe suprafata 2012: Aproape 22.000 de cereri de subventii in Teleorman, toti se intreaba cand se va plati subventia
- » Zootehnie 2012: Situatia subventiilor pe cap de animal la Calarasi, la speciile ovine si caprine
- » Situatia cererilor pentru subventia pe suprafata depuse in Harghita, in 2012
- » Subventiile agricole dupa 2014, subiect de maxim interes discutat astazi la conferinta Focus on Agriculture
- » Calendar PNDR 2012: A fost prelungita masura 121 - Modernizarea exploatatiilor agricole







Comentarii
0 comentarii