AgroRomania.ro » Stiri » Avansul de 50 la sută din SAPS 2010 va fi pătit fermierilor fără nicio discriminare

Avansul de 50 la sută din SAPS 2010 va fi pătit fermierilor fără nicio discriminare

Tags: plati pe suprafata, saps 2010, subventia pe suprafata

terenuri-agricoleToţi fermierii înregistraţi la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) pentru obţinerea subvenţiilor europene pe suprafaţă vor primi fără discriminare avansul de 50 la sută aprobat de Comisia Europeană, a declarat ministrul Agriculturii, Valeriu Tabără.

„Toţi fermierii care s-au înregistrat la APIA, indiferent de suprafeţele deţinute, vor primi avansul de până la 50 la sută aprobat de CE. Nu există nicio discriminare faţă de cei 1,1 milioane fermieri care şi-au depus cererile şi toată documentaţia la APIA“, a spus Tabără.

Acesta a precizat că suma necesară pentru plata acestui avans se ridică la 250 milioane euro, circa 37 de euro/hectar, şi se află în bugetul Ministerului Agriculturii, urmând ca ulterior să fie recuperată prin compensare de la CE.


„Avem banii în buget fără nicio problemă, urmează să se finalizeze controlul în teren şi cred că pe 16 octombrie putem începe plăţile, care se vor încheia până la mijlocul lunii decembrie“, a adăugat oficialul MADR, subliniind că până la această dată controlul a fost realizat în proporţie de 60-70 la sută.

Subvenţie diminuată

Ministrul Agriculturii a precizat că există o diminuare a subvenţiei pe hectar datorită creşterii suprafeţelor înregistrate la APIA.

„Noi am avut în 2007 circa 8,4 milioane hectare înregistrate, dar acum aceasta a crescut cu un milion de hectare, până la 9,4 milioane hectare, ceea ce atras o diminuare a subvenţiei“, a explicat Tabără.

Potrivit sursei citate, principala motivaţie pentru care CE a acceptat plata unui avans din subvenţiile europene pentru 10 ţări din UE a fost legată de condiţiile climatice nefavorabile care au afectat agricultorii din ţările respective.

CE a anunţat în această săptămâna că România poate plăti agricultorilor din 16 octombrie avansuri de până la 50 la sută în cadrul schemei de plată unică de suprafaţă pentru cererile depuse în 2010 (SAPS 2010).

Schemă aprobată

Această solicitare a MADR făcută în luna iulie a fost aprobată în unanimitate de Comitetul de Management al Plăţilor Directe, care a susţinut propunerea CE de a permite unui număr de 10 state membre să plătească agricultorilor până la 50 la sută din plăţile directe aferente anului 2010, începând cu 16 octombrie, în loc de 1 decembrie 2010.

În proiectul de decizie a Comisiei Europene se arată că „agricultorii din România se confruntă cu serioase dificultăţi financiare şi probleme legate de fluxurile de numerar. Efectele crizei financiare s-au prelungit în 2010, în primul trimestru înregistrându-se o scădere a PIB-ului cu 2,5 la sută faţă de perioada corespunzătoare a anului precedent. Sectorul agricol este în special afectat de criză, de vreme ce reprezintă o parte importantă din PIB-ul ţării, aproape 30 la sută din populaţie desfăşurându-şi activitatea în acest sector“.

Probleme de creditare

În plus, sectorul agricol din România se confruntă cu condiţii de creditare înăsprite, la care se adaugă ratele mari ale dobânzilor şi solicitarea de garanţii dificil de prezentat, din cauza scăderii valorii terenurilor. De asemenea, inundaţiile grave au produs pagube nu numai la nivelul terenurilor, ci şi în sectorul creşterii animalelor, în care s-au înregistrat pierderi de animale şi distrugeri ale depozitelor de furaje.

Fermierii români au depus, în perioada 1 martie - 11 iunie 2010, 1.091.984 cereri, pentru 9,4 milioane hectare, în cadrul campaniei de primire a cererilor de plată pentru schemele de sprijin pe suprafaţă pentru 2010.

Conform APIA, cele mai multe cereri au fost depuse în judeţele Dolj, Suceava, Olt şi Botoşani, dar cele mai mari suprafeţe solicitate la plată se regăsesc în judeţele Timiş (489.302 ha), Constanţa (476.300 ha), Teleorman (418.745 ha) şi Călăraşi (391.357 ha).

APIA a efectuat pe parcursul anului 2010 plăţi aferente campaniei SAPS 2009, în valoare totală de 1,154 miliarde euro, reprezentând forme de sprijin financiar pentru un număr total de 1,075 milioane de fermieri.

ClubAgricultura.ro - intrebarea zilei

Recoltarea marcotelor in pepiniere

Intrebare: Va rog sa imi dati detalii despre recoltarea marcotelor in pepiniere.

Raspuns: ObÅ£inerea marcotelor are loc în ÅŸcoala de marcote. Terenul destinat se fertilizeazÃ... citeste tot raspunsul aici

Comentarii
Comentarii5 comentarii





klauss33 2010-12-07 15:44:50

Si totusi,de ce nu se respecta data de virarea a banilor?
Sunt in decembrie,si se pare ca niciun semn....

laura 2010-10-07 16:29:47

cati bani se vor primi pana la urma pe hactar total ?

doru 2010-09-28 07:56:56

Suprafata declarata a crescut deoarece statul roman prin marinimia sa plateste foarte multe pirloage nelucrate unde efectiv se fac speculatii cu banii care ar trebui sa ajunga doar acolo unde se lucreaza. Toti samsarii imobiliari impreuna cu primarii declara terenurile ca nelucrate dar incaseaza subventii fara sa respecte conditiile de intretinere a acestor terenuri. S-a promis in primavara de catre minister si apia ca se vor controla pirloagele si nu se vor da bani, dar din cite se vede tot hotia primeaza in Romania.

katlin 2010-09-27 21:12:45

Vor primi si cei care se afla in control la teledetectie?

Ing. agronom Teodor I. 2010-09-27 10:09:56

Numai azi nu-i 16 oct ....

Articole conexe:

Ultima ora

Rentrop & Straton
Newsletter gratuit

Faza zilei
La semanat floarea soarelui, pe John Deere 8310R
Forum
stefan spune: de ce sunt retrase pesticidele BUNE si IEFTINE DE LA NOI? iar cerealele intrand din afara UE sunt tratate cu astea !
24-Mai-2012 16:25:10
Raspunde la intrebare
ioan spune: la rosile mele se rasucesc varfurile este ceva boala sau nu?
23-Mai-2012 22:11:53
Raspunde la intrebare
ioan spune: la rosiile mele se rasucesc.Am ca si soii cristal f1 pentru solare .Este ceva boala si daca da cu ce se poate trata
23-Mai-2012 21:56:05
Raspunde la intrebare
Rubrica meteo
Calendar targuri
« Mai 2012 »
D L M M J V S
12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031
clubagricultura.ro
Director firme
Selecteaza judetul:
BIG LAND COMPANY
Constanta
STOIAN LAND COOPERATIVA AGRICOLA
Constanta
SENIOR SOFTWARE
Bucuresti
ART INTERMED
Bucuresti
SC ELECTROCUPLAJE S.R.L
Alba
SC ELECTROCUPLAJE SRL
Alba
MECANICA ENERGOTRANS
Bacau
ROMSTAR 2002
Bucuresti
S.C FEROMET GENERAL S.R.L
Bucuresti
2E PROD
Teleorman

Proces natural sau provocat de inlaturare a frunzelor unor plante de cultura ajunse la maturitate, p ...

Denumire data speciilor din familiile gramineelor care servesc ca forme parentale pentru incrucisari ...