Arges: Fermier prins cu mâna-n sacul cu bani europeni
Tags: arges, fraude fonduri europene
Gheorghe Tomescu, fermier în comuna Mălureni este acuzat că ar fi săvârşit infracţiunea de folosire sau prezentare de documente sau declaraţii false, inexacte sau incomplete, având ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor.
În urma rechzitoriului întocmit procurorii au stabilit că pe 15 mai 2007, Gheorghe Tomescu a completat cu date inexacte şi incomplete o cerere de plată pentru obţinerea de subvenţii din fonduri europene destinate agricultorilor pentru anul 2007. Datele respective se referau la dreptul de folosinţă efectivă a mai multor păşuni, în suprafaţă totală de 174,30 ha, fermierul atribuindu-şi, în mod fictiv, calitatea de utilizator al acestora.
În baza acelei declaraţii, Gheorghe Tomescu a obţinut, pe nedrept, fonduri europene nerambursabile în cuantum de 28.130,67 lei. Banii respectivi au fost alocaţi din cele două fonduri destinate agricultorilor din statele membre ale U.E şi anume FEGA (Fondul European de Garantare pentru Agricultură) şi FEADR Fondul European pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală.
De asemenea, în zilele de 9 iunie 2008 şi 14 mai 2009, agricultorul a completat cereri de plată cu date nereale, respectiv inexacte sau incomplete şi a folosit aceste acte în cadrul procedurilor privind plăţile directe pe suprafaţă pentru anii agricoli 2008, respectiv 2009. Datele respective se refereau la dreptul de folosinţă a mai multor păşuni, în suprafaţă totală de 45,00 ha, respectiv 48,84 ha, inculpatul atribuindu-şi, în mod fictiv, calitatea de utilizator al acestora.
Citeste mai mult in Adevarul
ClubAgricultura.ro - intrebarea zilei
Intrebare subventii tineri fermieri
Intrebare: legat de programul de sprijinire a tinerilor fermieri: stiu ca se acorda sprijin pentru tinerii pana in 40 de ani care doresc sa inceapa o afacere in mediul rural si se muta la sat. Intrebarea este, firma nou constituita poate sa il aiba ca angajat pe tanarul care solicita subventia?Raspuns: de acelasi lucru m-am lovit si eu si am gasit raspunsul chiar in ghidul solicitantului pentru masur... citeste tot raspunsul aici
Articole conexe:
- » Soiuri de măr şi păr. Mărul columnar românesc, obţinut în Argeş
- » Argeş: Obiceiuri tradiţionale, prezentate joi la Muzeul Viticulturii din Goleşti
- » AFHPV Arges: Au trecut 2 luni de la aparitia Legii Camerelor Agricole si nu s-a intreprins nimic pentru aplicarea ei. Cine raspunde de neaplicare?
- » Arges: Incendii de vegetatie pe suprafete intinse
- » Arges: Aproape 3.000 de hectare de teren agricol au ramas nelucrate
Ultima ora
- » Subventia pe suprafata 2012: Aproape 22.000 de cereri de subventii in Teleorman, toti se intreaba cand se va plati subventia
- » Zootehnie 2012: Situatia subventiilor pe cap de animal la Calarasi, la speciile ovine si caprine
- » Situatia cererilor pentru subventia pe suprafata depuse in Harghita, in 2012
- » Subventiile agricole dupa 2014, subiect de maxim interes discutat astazi la conferinta Focus on Agriculture
- » Calendar PNDR 2012: A fost prelungita masura 121 - Modernizarea exploatatiilor agricole







Comentarii
0 comentarii