Agrostar a cerut intrarea în şomaj tehnic a 50.000 de angajaţi din domeniul agricol din cauza crizei
Tags: agrostar, criza financiara
Federaţia Agrostar a cerut Ministerului Muncii şi Ministerului Agriculturii intrarea în şomaj tehnic a 50.000 de anagajaţi din domeniul agricol, pentru că unele societăţi nu îşi pocontinua activitatea,din cauza crizei financiare, a declarat preşedintele Agrostar, Ştefan Niculae, informeaza NewsIn.
"Agrostar a depus la Ministerul Agriculturii şi la Ministerul Muncii o notă prin care cere trecerea în şomaj tehnic a circa 50.000 de agricultori, dar cu siguranţă numărul acestora va fi mai mare. Deja multe societăţi din agricultură se află în incapacitatea de aşi continua activitatea, astfel estimez că în curând 75% dintre angajaţii afiliaţi Agrostar vor intra în şomaj tehnic", a precizat preşedintele Federaţiei Nationale a Sindicatelor din Agricultură, Alimentaţie, Tutun, Domenii şi Servicii Conexe - Agrostar.
Niculae a precizat că şomajul tehnic înseamnă menţinerea angajaţilor care vor fi plăţiţi cu 75%, însă nu vor lucra pentru a nu produce pe stoc, până cel mai probabil în luna aprilie.
Potrivit acestuia, ca prim efect al situaţiei date, lucrările de primăvară vor fi mult întârziate. De asemenea, spune acesta, o mare parte din suprafaţa agricolă a României nu va fi însămânţată.
În ce priveşte soluţiile necesare diminuării impactului crezei asupra agriculturii autohtone, Niculae a indicat măsuri sporite de finanţare a sectorului. "Ministerul agriculturii trebuie să pună la punct măsuri rapide de finaţarea a subvenţiilor în agricultură, printr-o politică de sprijin financiar revizuită", a adăugat preşedintele Agrostar.
Acesta a menţionat, de asemena, că lipsa unor astfel de măsuri ar putea duce la o şi mai mare dependenţă de importuri de produse agroalimentare.
ClubAgricultura.ro - intrebarea zilei
Taierea pomilor fructiferi
Intrebare: Se mai poate face taierea caisului in aceasta perioada? Cand se face cel mai corect taierea de rodire la cais?Raspuns: nu! doamne fereste, acum caisii sunt infloriti deja. Taierile se fac toamna si primavara f devreme... citeste tot raspunsul aici
Articole conexe:
- » AGROSTAR protesteaza fata de afirmatiile ministrului agriculturii potrivit carora protestele crescatorilor de bovine ar avea motivatie politica
- » AGROSTAR protesteaza fata decizia Guvernului de a reduce suma ce trebuia alocata pentru plata directa pe suprafata in 2011 cu 73,35 euro/hectar
- » Agrostar: Producţia mare de legume falimentează producătorii agricoli şi îmbogăţeşte intermediarii
- » AGROSTAR: Ministerul Agriculturii trebuie să creeze cadrul legal pentru ca producătorii să-şi poată vinde marfa direct
- » AGROSTAR cere Guvernului să rezolve problema cadastrării terenurilor agricole
Ultima ora
- » Subventia pe suprafata 2012: Aproape 22.000 de cereri de subventii in Teleorman, toti se intreaba cand se va plati subventia
- » Zootehnie 2012: Situatia subventiilor pe cap de animal la Calarasi, la speciile ovine si caprine
- » Situatia cererilor pentru subventia pe suprafata depuse in Harghita, in 2012
- » Subventiile agricole dupa 2014, subiect de maxim interes discutat astazi la conferinta Focus on Agriculture
- » Calendar PNDR 2012: A fost prelungita masura 121 - Modernizarea exploatatiilor agricole








Comentarii
0 comentarii