Agricultura poate fi şansa ieşirii din criză
Tags: criza financiara, produse romanesti, criza economica, subventii in agricultura
Românii preferă alimente autohtone, fermierii trebuie sprijiniţi pentru a face faţă cererii. Ultimele sondaje arată că românii sunt "consumatori patrioţi", preferând în special mâncarea şi băutura autohtonă. De aici poate veni salvarea agriculturii.
Cu toate necazurile provocate de ignoranţa autorităţilor faţă de tema agriculturii, anul acesta, recoltele au fost semnificativ mai mari decât cele din anii trecuţi, mai ales faţă de cea din 2007. Altfel spus, potenţialul agricol este enorm şi merită valorificat într-o măsură mult mai mare decât până acum.
Criza cu care ne confruntăm acum aduce şi un argument în plus pentru care agricultura trebuie să devină prioritatea numărul unu a viitorului guvern: preferinţa românilor pentru mâncarea şi băutura românească.
Subvenţiile n-ar trebui să mai întârzie
Una dintre marile probleme ale exploataţiilor agricole este subfinanţarea, la care se adaugă - destul de des - întârzierea subvenţiilor.
Ultimul exemplu: pentru înfiinţarea culturilor de toamnă, banii trebuiau să ajungă în septembrie la fermieri, adică la momentul începerii lucrărilor, au ajuns abia acum, în noiembrie...
„Acum avem o recoltă bună tocmai pentru că anul trecut subvenţiile pentru campania de toamnă s-au dat la timp“, au precizat, în repetate rânduri, reprezentanţii asociaţiilor agricole, sindicale şi patronale.
Această lecţie ar trebui luată în seamă de viitorii diriguitori ai agriculturii, mai ales având în vedere şi potenţialul suplimentar de piaţă pentru alimentele româneşti.
ClubAgricultura.ro - intrebarea zilei
Sunteti de acord cu recomandarea madr - renuntati la aratura de toamna?
Intrebare: Ministerul Agriculturii a emis, in aceasta toamna, un set de recomandari tehnologice adaptate la toamna din 2011, extrem de secetoasa. Printre acestea, specialistii recomanda renuntarea la araturile de toamna si inlocuirea acestei lucrari cu discuitul. Ce parere aveti despre aceasta recomandare?Raspuns: Depinde de foarte multi factori, eu nu recomand renuntarea la aratura de toamna, in primul rand solu... citeste tot raspunsul aici
Articole conexe:
- » Merele din Maramureş, soluţie pentru ieşirea din criza financiară
- » Otilia Manta, RGIC: Agricultura şi sectorul energetic sunt, în prezent, sectoarele cheie prin care România poate depăşi criza economică
- » Comisiile au votat un amendament care permite reintroducerea unor subventii in agricultura
- » Produse româneşti oferite spre comercializare în curtea Ministerului Agriculturii
- » Cluj: Produse româneşti în Piaţa Ţăranului
Ultima ora
- » Subventia pe suprafata 2012: Aproape 22.000 de cereri de subventii in Teleorman, toti se intreaba cand se va plati subventia
- » Zootehnie 2012: Situatia subventiilor pe cap de animal la Calarasi, la speciile ovine si caprine
- » Situatia cererilor pentru subventia pe suprafata depuse in Harghita, in 2012
- » Subventiile agricole dupa 2014, subiect de maxim interes discutat astazi la conferinta Focus on Agriculture
- » Calendar PNDR 2012: A fost prelungita masura 121 - Modernizarea exploatatiilor agricole







Comentarii
0 comentarii