Agricultura ecologica subventionata prin PNDR
Tags: agricultura ecologica, fonduri europene, finantari in agricultura, financiar
Din 2009, producătorii din agricultura bio ar putea primi bani de la UE prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR).
Ministrul Agriculturii spune că are de gând să modifice documentul pentru a introduce această variantă de finanţare. Acum, banii pentru produsele bio pot fi acordaţi de la bugetul de stat. După introducerea în PNDR a posibilităţii subvenţionării europene, acest program va „prelua ştafeta”.
„Noi am făcut demersuri întrucât nu există subvenţii specifice la nivel european pentru agricultură ecologică. Am putea sprijini agricultura ecologică, costurile cu certificarea şi apoi o subvenţie pentru producţie. Avem în vedere să modificăm PNDR începând de anul viitor ca să putem acorda aceste subvenţii”, a spus Cioloş, citat de Cotidianul.
Totodată, Ministerul Agriculturii a elaborat un proiect de hotărâre de guvern pentru subvenţionarea agriculturii bio în acest an prin acoperirea unui procent din taxa de certificare, document care se află de mai multe luni la Ministerul Finanţelor.
ClubAgricultura.ro - intrebarea zilei
Problema visinii din curte
Intrebare: Buna ziua. Ne-am dorit din toata inima sa plantam visini in curte. Din pacate in toamna nu am gasit puieti. Am, gasit in schimb, in luna Martie ac, intr-un supermarket si am plantat trei visini. Am mai plantat si meri, pruni, ciresi. Toti s-au prins, mai putin visinii, care, dupa ce au spart mugurii, frunzulitele foarte mici s-au uscat. Acum nu mai au nici o frunza. Ramurile par in continuare verzi. Putem sa mai speram ca vor.... reinvia in primavara viitoare? Se mai poate face ceva?Raspuns: Puteti sa ii udati in continuare, sunt sanse mari sa porneasca noi lastari in vegetatie... citeste tot raspunsul aici
Articole conexe:
- » Cati bani au fost platiti beneficiarilor de fonduri europene in agricultura pana in luna mai 2012
- » Noi reglementari privind alocarile financiare prin PNDR. Vezi ce s-a schimbat in accesarea fondurilor europene in agricultura
- » Patru miliarde de euro, atat totalizeaza investitiile in agricultura sprijinite prin fonduri europene
- » Bilantul proiectelor in agricultura finantate din fonduri europene (PNDR) in 2011
- » Fonduri europene 2011: Proiectele care prevăd investiţii în exploataţiile forestiere au nevoie de autorizaţie de mediu
Ultima ora
- » Subventia pe suprafata 2012: Aproape 22.000 de cereri de subventii in Teleorman, toti se intreaba cand se va plati subventia
- » Zootehnie 2012: Situatia subventiilor pe cap de animal la Calarasi, la speciile ovine si caprine
- » Situatia cererilor pentru subventia pe suprafata depuse in Harghita, in 2012
- » Subventiile agricole dupa 2014, subiect de maxim interes discutat astazi la conferinta Focus on Agriculture
- » Calendar PNDR 2012: A fost prelungita masura 121 - Modernizarea exploatatiilor agricole








Comentarii
0 comentarii