Adrian Rădulescu: Producătorii găsesc subterfugii pentru a creşte preţul pâinii
Tags: pretul painii, morarit si panificatie, pretul graului, adrian radulescu
Secretarul de stat în Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Adrian Rădulescu, a declarat joi, la Arad, că în opinia sa producţia de grâu a ţării noastre a fost destul de bună, informează Agerpres.
'Avem în acest an o producţie de grâu de 5,6 milioane tone, din care 40 % este foarte bun de panificat, 20 % întruneşte condiţii medii, iar restul este un grâu care, în cupaje, ar merge poate şi la panificaţie, dar care se caută foarte bine la export', a susţinut Adrian Rădulescu.
Întrebat dacă există posibilitatea majorării preţului pâinii, acesta a opinat că piaţa va fi cea care va decide acest lucru, scăderea puterii de cumpărare a populaţiei urmând să influenţeze în sens pozitiv, împiedicând creşterea preţului.
'Pe de altă parte însă, se găsesc o serie de subterfugii. La pâine eu cunosc un subterfugiu folosit de producători de ani de zile: hai să vedem care a fost greutatea unei franzele în 1995 şi cât este greutatea acesteia în 2010. Nu îi acuz pe producătorii de pâine decât de faptul că franzela ca şi greutate a scăzut, iar ca preţ a crescut', a adăugat secretarul de stat.
Adrian Rădulescu s-a aflat joi la Arad pentru a lua parte la deschiderea celei de-a XXI-a ediţii a Târgului Agromalim, eveniment organizat la Complexul Expo Internaţional, de Camera de Comerţ Industrie şi Agricultură.
La ediţia din acest an a târgului sunt prezente peste 230 de firme de profil din România, Ungaria, Germania, Marea Britanie şi Spania.
ClubAgricultura.ro - intrebarea zilei
Adancimea de semanat la grau
Intrebare: Cum decidem adancimea de semanat la grau?Raspuns: Adâncimea de semănat se stabileşte în funcţie de umiditatea solului în momentul se... citeste tot raspunsul aici
Articole conexe:
- » Aurul, petrolul si pretul painii cea de toate zilele
- » Daniel Constantin crede ca poate scoate la iveala sute de milioane de euro din morarit si panificatie
- » Deputatul Adrian Radulescu declara ca taxa pe valoarea adaugata (TVA) la produsele agroalimentare ar trebui redusa la 3-4 % fata de 24 %
- » Ferma lui Culita Tarata, amendata de Consiliul Concurentei. Cea mai mare amenda din sectorul morarit si panificatie
- » Gheorghe Vaida si Ioan Stanciu, sustinuti de ministru pentru functia de secretar de stat in locul lui Adrian Radulescu
Ultima ora
- » Subventia pe suprafata 2012: Aproape 22.000 de cereri de subventii in Teleorman, toti se intreaba cand se va plati subventia
- » Zootehnie 2012: Situatia subventiilor pe cap de animal la Calarasi, la speciile ovine si caprine
- » Situatia cererilor pentru subventia pe suprafata depuse in Harghita, in 2012
- » Subventiile agricole dupa 2014, subiect de maxim interes discutat astazi la conferinta Focus on Agriculture
- » Calendar PNDR 2012: A fost prelungita masura 121 - Modernizarea exploatatiilor agricole








Comentarii
0 comentarii