AgroRomania.ro » Stiri » Adrian Rădulescu (MADR): Preţul cărnii de porc şi de pasăre nu va creşte la producători

Adrian Rădulescu (MADR): Preţul cărnii de porc şi de pasăre nu va creşte la producători

Tags: pretul carnii de porc, adrian radulescu, pretul carnii de pasare

Preţul cărnii de porc şi de pasăre nu va creşte, la producători, cel puţin 3-4 ani de acum încolo, acesta urmând să fie menţinut şi cu ajutorul schemei financiare care va fi acordată pentru condiţii de bunăstare la porc şi pasăre, a declarat, marţi, secretarul de stat în Ministerul Agriculturii, Adrian Rădulescu, la un post privat de televiziune. "Aşteptăm la sfârşitul acestei luni acordul Comisiei Europene pentru a putea da producătorilor sprijinul financiar pe bunăstare la porc şi pasăre. Acest lucru va ţine pe loc preţurile la carnea de porc şi pasăre, la producători, cel puţin 3-4 ani de acum încolo, dar pe întreg lanţul alimentar nu putem noi garanta că se va întâmpla la fel", a explicat Rădulescu.
Oficialul român a mai adăugat că în această perioadă scumpirile care pot apărea la anumite alimente sunt doar scumpiri de sezon. De asemenea, în cazul importurilor, preţul produselor alimentare depinde de cursul de schimb valutar.

Ministrul Agriculturii, Valeriu Tabără, a declarat recent că preţurile produselor de bază ar putea înregistra o creştere cu un procent între 8 şi 10%. Ulterior, şeful de la Agricultură a anunţat că nu va promova niciodată o politică de creştere a preţurilor produselor agro-alimentare şi consideră că, în acest moment, aceasta este nejustificată şi artificială.

Potrivit datelor MADR, România continuă să importe cantităţi importante de carne de porc, fie proaspătă, refrigerată sau congelată, numai în primele şase luni suma cheltuită depăşind 127,593 milioane euro pentru o cantitate de 82.384 tone de carne de porc. De asemenea, în topul importurilor se mai află zahărul din trestie sau din sfeclă (185.247 tone), în valoare de 88,36 milioane euro, alte preparate alimentare - 66,124 milioane euro, turte şi alte reziduuri din extracţia uleiului de soia - 65,476 milioane euro.

Ţările comunitare au fost principalele surse de aprovizionare cu produse agroalimentare pentru România în primul semestru din acest an, cu un total de 1,907 milioane tone produse, în valoare de 1,4 milioane euro, în timp ce din ţările terţe România a importat 666.756,56 tone produse, în sumă de 362,85 milioane euro.

Deficitul României în comerţul internaţional cu produse agroalimentare a atins 803 milioane euro, în primul semestru al acestui an, în scădere uşoară, cu 6,3 la sută, faţă de perioada similară din 2009, când a totalizat aproape 858 milioane euro, potrivit datelor MADR.

ClubAgricultura.ro - intrebarea zilei

Exista cerere pentru cereale ecologice? Grau, orz, secara?

Intrebare: Exista cerere pentru cereale ecologice? Grau, orz, secara?

Raspuns: doamna maria, sunt povesti cine spune ca face bani cu grau ecologic. Productiile sunt mult mai mici,... citeste tot raspunsul aici

Comentarii
Comentarii0 comentarii




Articole conexe:

Ultima ora

Rentrop & Straton
Newsletter gratuit

Faza zilei
La semanat floarea soarelui, pe John Deere 8310R
Forum
cocot nicoleta spune: Buna ziua, Doresc o informatie legata de aceasta renta. Eu sunt mandatarul fam. Cocea care este stabilita in SUA dar cu dubla cetatenie. Familia a detinut un teren agricol pe care l-au vandut in...
25-Mai-2012 09:45:51
Raspunde la intrebare
stefan spune: de ce sunt retrase pesticidele BUNE si IEFTINE DE LA NOI? iar cerealele intrand din afara UE sunt tratate cu astea !
24-Mai-2012 16:25:10
Raspunde la intrebare
ioan spune: la rosile mele se rasucesc varfurile este ceva boala sau nu?
23-Mai-2012 22:11:53
Raspunde la intrebare
Rubrica meteo
Calendar targuri
« Mai 2012 »
D L M M J V S
12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031
Focus on Agriculture
clubagricultura.ro
Director firme
Selecteaza judetul:
BIG LAND COMPANY
Constanta
STOIAN LAND COOPERATIVA AGRICOLA
Constanta
SENIOR SOFTWARE
Bucuresti
ART INTERMED
Bucuresti
SC ELECTROCUPLAJE S.R.L
Alba
SC ELECTROCUPLAJE SRL
Alba
MECANICA ENERGOTRANS
Bacau
ROMSTAR 2002
Bucuresti
S.C FEROMET GENERAL S.R.L
Bucuresti
2E PROD
Teleorman

Planta aromatica bienala cu tulpina de 60-100 cm ramificata. Fructifica numai in al doilea an de veg ...

Denumire data speciilor din familiile gramineelor care servesc ca forme parentale pentru incrucisari ...