AgroRomania.ro » Stiri » APDRP: Au fost semnate contracte de peste trei miliarde de euro

APDRP: Au fost semnate contracte de peste trei miliarde de euro

Tags: pndr, apdrp, programul national de dezvoltare rurala

Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) a selectat spre contractare, în vederea dezvoltării mediului rural, cereri de finanţare în valoare de peste 3,14 miliarde de euro, a anunţat agenţia. Astfel, de la demararea Programului Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2007-2013, în martie 2008, prin intermediul căruia se acordă fondurile europene nerambursabile pentru investiţii şi plăţi directe, au fost selectate pentru a fi contractate 14.039 de cereri de finanţare. Dintre acestea, până în prezent, au fost contractate efectiv 13.738 de proiecte.
De asemenea, au fost efectuate plăţi în valoare totală de 1,6 miliarde euro, din care 663,96 milioane de euro pentru contractele încheiate de APDRP, la care se adaugă şi aproximativ 940 de milioane de euro, plăţile efectuate pentru măsurile de sprijin pe suprafaţă implementate de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură (APIA).

În vederea modernizării exploataţiilor agricole, APDRP a primit 5.220 de cereri de finanţare, din care au fost selectate 1.758 de proiecte cu valoare nerambursabilă de 688,21 de milioane de euro. Totodată, au fost efectuate plăţi totale în valoare de peste 197,25 de milioane de euro.

Măsura care vizează creşterea valorii adăugate a produselor agricole şi forestiere a fost accesată de 913 beneficiari, fiind semnate, până în prezent, 374 de contracte de finanţare, în valoare publică de peste 364 milioane de euro. În acest caz, au fost efectuate plăţi în valoare de pes­te 55 de milioane euro.

În urma depunerii a peste 3.039 de cereri de finanţare, suma de 1,57 miliarde de euro alocată prin PNDR pentru renovarea şi dezvoltarea satelor, până în anul 2013, a fost depăşită de aproape cinci ori. Au fost contractate, până în prezent, 586 de proiecte cu o valoare de 1,5 miliarde de euro, etapa de contractare fiind, încă, în desfăşurare.

În vederea obţinerii sprijinului acordat pentru crearea şi dezvoltarea de micro-întreprinderi, au fost depuse 3.980 cereri de finanţare, fiind contractate 1.290 de proiecte, cu o valoare nerambursabilă de aproape 188 milioane de euro, procesul de contractare fiind în des­făşurare.

Din septembrie 2008, când a fost lansată prima sesiune pentru depunerea de proiecte şi până în prezent, în cadrul măsurii privind încurajarea activităţilor turistice au fost depuse 1.401 de cereri de finanţare şi au fost contractate 595 de proiecte, în valoare de 105,11 milioane de euro.

Măsura de instalare a tinerilor fermieri s-a bucurat, încă de la lansare, în decembrie 2008, de un interes foar­te mare. Astfel, au fost depuse 5.413 cereri de finanţare, dintre care au fost contractate 2.783 de proiecte, având o valoare a proiectelor contractate ce depăşeşte 58 de milioane de euro.

ClubAgricultura.ro - intrebarea zilei

Grau si triticale

Intrebare: salut, rapita s-a dus, ne mai gandim doar la grau, acum. in ce conditii mai putem semana graul si triticale?

Raspuns: Atat graul cat si triticale le putem semana pana in data de 10 noiembrie, soiuri semitimpurii si tim... citeste tot raspunsul aici

Comentarii
Comentarii1 comentarii





madalyn 2010-11-09 02:44:16

Cand se aproba proiectele pentru masura 112?Am depus proiectul in iunie 2010.Va multumesc!

Articole conexe:

Ultima ora

Rentrop & Straton
Newsletter gratuit

Faza zilei
La semanat floarea soarelui, pe John Deere 8310R
Forum
stefan spune: de ce sunt retrase pesticidele BUNE si IEFTINE DE LA NOI? iar cerealele intrand din afara UE sunt tratate cu astea !
24-Mai-2012 16:25:10
Raspunde la intrebare
ioan spune: la rosile mele se rasucesc varfurile este ceva boala sau nu?
23-Mai-2012 22:11:53
Raspunde la intrebare
ioan spune: la rosiile mele se rasucesc.Am ca si soii cristal f1 pentru solare .Este ceva boala si daca da cu ce se poate trata
23-Mai-2012 21:56:05
Raspunde la intrebare
Rubrica meteo
Calendar targuri
« Mai 2012 »
D L M M J V S
12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031
Focus on Agriculture
clubagricultura.ro
Director firme
Selecteaza judetul:
BIG LAND COMPANY
Constanta
STOIAN LAND COOPERATIVA AGRICOLA
Constanta
SENIOR SOFTWARE
Bucuresti
ART INTERMED
Bucuresti
SC ELECTROCUPLAJE S.R.L
Alba
SC ELECTROCUPLAJE SRL
Alba
MECANICA ENERGOTRANS
Bacau
ROMSTAR 2002
Bucuresti
S.C FEROMET GENERAL S.R.L
Bucuresti
2E PROD
Teleorman

Scaderea treptata sau brusca a insusirilor superioare de soi (vitalitate, vigurozitate, productivita ...

Planta aromatica bienala cu tulpina de 60-100 cm ramificata. Fructifica numai in al doilea an de veg ...