Ţara, s-o dăm de pomană!
Tags: editorial
Cea mai valoroasă resursă a României, terenul agricol, va fi oferită pe degeaba oricui se va arăta interesat, scrie Ion Ioniţă într-un editorial publicat ieri în Adevărul.
În timp ce lumea se tăvăleşte ca vrabia-n praf analizând huiduielile de Ziua Unirii şi simţămintele Maricicii Aştefanei, tânăra desemnată să fie partenera de horă a lui Traian Băsescu la sus-numita sărbătoare, Guvernul Boc pregăteşte o nouă lovitură. Şi nu de imagine. Valeriu Tabără, ministrul Agriculturii, pune la punct detaliile unei legi care ar urma să-i amendeze pe proprietarii terenurilor agricole nelucrate. Vestea nu a stârnit mari emoţii. Aşa este la noi. Nici recalcularea pensiilor nu a generat vreo mişcare până când n-a sosit acasă talonul tăiat pe jumătate. Apoi să te ţii jale! Abia după intrarea în funcţiune a legii s-a văzut cât de aberant a fost pusă în aplicare şi ce rezultate a adus.
Aşa şi acum. „Ia să-i amendăm tovarăşi pe chiaburii ăştia care are hambaru' plin cu grâu, da' ai dracului nu vrea să mai însămânţeze şi anu' ăsta ca să ţină preţul sus, să ia de la gura poporului!"
Bun, să zicem că îi amendăm. Valeriu Tabără spunea că sunt persoane care cumpără mii de hectare de teren agricol ca să trăiască din subvenţii. O fi. Dar datele Ministerului Agriculturii arată că un milion de ferme care deţin împreună trei milioane de hectare practică agricultura de subzistenţă. Peste 600.000 de mici fermieri au peste 60 de ani. Sunt bătrânii de la sate care trăiesc din ajutorul minim garantat, la care adaugă produsele din ogradă. Evident, aceşti oameni nu au nici banii, nici forţa de muncă pentru a lucra terenul. Oare ce se va întâmpla în momentul în care vor primi amenzile domnului Tabără?
ClubAgricultura.ro - intrebarea zilei
Legume
Intrebare: Salut. De la ce suprafata de teren primesti suventie daca cultivi legume proaspete?Raspuns: alta e treaba cu cineva care lucreaza 2000 de hectare. Ei sunt cei AVANTAJATI de actualul sistem. Un... citeste tot raspunsul aici
Articole conexe:
Ultima ora
- » Subventia pe suprafata 2012: Aproape 22.000 de cereri de subventii in Teleorman, toti se intreaba cand se va plati subventia
- » Zootehnie 2012: Situatia subventiilor pe cap de animal la Calarasi, la speciile ovine si caprine
- » Situatia cererilor pentru subventia pe suprafata depuse in Harghita, in 2012
- » Subventiile agricole dupa 2014, subiect de maxim interes discutat astazi la conferinta Focus on Agriculture
- » Calendar PNDR 2012: A fost prelungita masura 121 - Modernizarea exploatatiilor agricole








Comentarii
3 comentarii
Patimi 2011-01-27 14:09:38
"Cumparati pamant ca nu se mai fabrica"
Ernest Hemingwai
lucian 2011-01-27 13:03:10
de ce nu da-ti oameni buni ajutor si pentru cei 1,3,5 10 ha SA VEDEM ASTIA nu tiu sa se dezvolte?
dam numai la cei cu 1000 de ha?
ce conditii sant astea ,favorizam tot pe cei care deja au o bucata de paine in mana si s-au dezv.?bunicul meu zicea acum multi ani in urma:o sa ne conduca strainii" si asa este ?
nu ?
ce ziceti? deja in jud. neamt exista un neamt care a luat tot pamantu cu cativa lei monopolizand tot ?
ce facem ?
nu luam masuri?
daca negocierile o sa se poarte mereu intre cei de sus o sa dispara Romania de pe harta.
Ioan 2011-01-26 22:12:52
Dom
nu mimistru Tabara gandeste logic, ca de la catedra, fapt pentru care sunt deacord cu masurile care le v-a intreprinde, ca doar nu este electronist sau popa ca predecesorii dumnealui.
Daca toti ministrii ar fi fost profesori universitari n-am fi ajuns aici, iar acum este foarte greu sa mai repare ceea ce s-a distrus din 1990 pana in prezent.
Nu-i este usor sa convinga pe politicieni pentru masurile de modernizarea agriculturii, care au fost amanate de fiecare guvern indiferent de culoarea politica.