AgroRomania.ro » Stiri » În anul 2010 au fost absorbite 99.85 % din fondurile alocate prin Programul Naţional Apicol 2008 – 2010

În anul 2010 au fost absorbite 99.85 % din fondurile alocate prin Programul Naţional Apicol 2008 – 2010

Tags: fonduri apicultura, programul national apicol

În perioada 2008 – 2010, apicultorii, persoane fizice sau juridice, persoane fizice autorizate, organizaţi în asociaţii de crescători de albine, uniuni apicole, cooperative sau grupuri de producători constituite conform legislaţiei în vigoare au beneficiat de ajutor financiar pentru îmbunătăţirea producţiei şi comercializării produselor apicole prin Programul Naţional Apicol 2008 – 2010, elaborat conform prevederilor Regulamentului(CE) nr. 1234/2007.
Prin Decizia Comisiei Europene din 17 august 2007 şi Hotărârea Guvernului nr. 556/2008 s-au aprobat Programul Naţional Apicol 2008 – 2010, precum şi contribuţia Uniunii Europene şi cea naţională la implementarea acestuia.
Pentru 2008 – 2010, situaţia fondurilor alocate prin Programul Naţional se prezintă astfel:






Anul

Fonduri europene
- €* -

Fonduri naţionale
- lei -

Grad de absorbţie

%

2008

1.985.267

6.717.150

16,8

2009

1.966.151

6.652.471

53,8

2010

1.975.931

6.685.562,5

99,8

* Curs de schimb la 29.12.2006 – 1 euro = 3,3835 lei
Ajutorul financiar a fost acordat apicultorilor organizaţi în forme asociative, pentru măsurile privind:

* lupta împotriva varoozei, prin achiziţia de medicamente atât pentru apicultura tradiţională, cât şi pentru apicultura ecologică;
* repopularea şeptelului apicol, prin achiziţionarea de mătci, familii de albine, roiuri la pachet şi roiuri pe faguri.

În 2010, prin măsura achiziţia de medicamente, apicultorii au solicitat suma de 1.952.103,12 lei, iar diferenţa de bani rămasă neconsumată a fost repartizată, conform prevederilor Regulamentului European, pentru suplimentarea finanţării măsurii de achiziţiea mătcilor, a roiurilor la pachet, a roiurilor pe faguri şi a familiilor de albine.
Pentru anul 2010 suma totală solicitată de către apicultori pentru cele două măsuri a fost de 24.410.246,60 lei, valoare care depăşeşte suma aprobată prin Decizia Comisiei Europene din 17 august 2007 şi prin H.G. nr. 556/2008 privind aprobarea Programului naţional apicol pentru perioada 2008-2010, precum şi a normelor de aplicare a acestuia.

Alin (3) al art. 10 din Hotărârea Guvernului nr. 556/2008 prevede că „În cazul în care suma solicitată de beneficiari prin intermediul formei asociative legal constituite şi aprobată de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură depăşeşte suma aprobată prin Decizia Comisiei Europene din data de 17 august 2007, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură stabileşte nivelul ajutorului financiar la valoarea cea mai mică de achiziţie, fără TVA, a medicamentelor în vederea combaterii varoozei, a mătcilor, a roiurilor la pachet, a roiurilor pe faguri şi a familiilor de albine, conform facturii, pentru toţi beneficiarii”.

Conform aceastei prevederi s-a constatat, în urma verificării dosarelor, respectiv a facturilor depuse, că au fost achiziţionate:

* familii de albine cu un preţ minim de 227 lei şi un preţ maxim de 540 lei,
* mătci cu un preţ minim de 30 lei şi un preţ maxim de 65 lei lei,
* roiuri la pachet cu un preţ minim de 111,29 lei şi un preţ maxim de 350 lei
* roiuri pe faguri cu un preţ minim de 120 lei şi un preţ maxim de 500 lei.

După aplicarea acestei prevederi şi pentru a se încadra în suma aprobată, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, conform alin. (4) al art. 10 din Hătărârea Guvernului nr. 556/2008 a calculat şi a aplicat procentul de 0,9858 % din valoarea cea mai mică de achiziţie fără TVA.

Ca urmare, pentru anul 2010, prin Programului Naţional Apicol pentru perioada 2008 – 2010, apicultorii organizaţi în forme asociative au beneficiat de ajutor financiar pentru:

* medicamente pentru tratarea varoozei – 100 % din preţul de achiziţie al medicamentelor excluzând TVA-ul;
* mătci – 0,98 % din 30 lei (valoarea cea mai mică de achiziţie), respectiv 29,57 lei;
* familii de albine – 0,98 % din 227 lei (valoarea cea mai mică de achiziţie), respectiv 223,77 lei;
* roi la pachet – 0,98 % din 111,29 lei (valoarea cea mai mică de achiziţie), respectiv 109,70 lei;
* roi pe faguri – 0,98 % din 120 lei (valoarea cea mai mică de achiziţie), respectiv 118,29 lei.

ClubAgricultura.ro - intrebarea zilei

Semanatul graului 2011

Intrebare: care este mai exact perioada optima la grau? pana cand se poate intarzia si daca se intarzie,care sunt soiurile sau hibrizii semitardivi?

Raspuns: si pe mine ma intereseaza, la fel si pretul graului daca stie cineva, dar la kilogram nu angros... citeste tot raspunsul aici

Comentarii
Comentarii1 comentarii





Nicolin Dan 2010-10-17 02:40:46

Mă bucur că apicultorii noştri s-au deşteptat. Dovada-gradul de absorbţie a fondurilor crescut în fiecare din cei 3 ani. Pentru noul PNA, fondurile nu vor fi suficiente.

Articole conexe:

Ultima ora

Rentrop & Straton
Newsletter gratuit

Faza zilei
La semanat floarea soarelui, pe John Deere 8310R
Forum
stefan spune: de ce sunt retrase pesticidele BUNE si IEFTINE DE LA NOI? iar cerealele intrand din afara UE sunt tratate cu astea !
24-Mai-2012 16:25:10
Raspunde la intrebare
ioan spune: la rosile mele se rasucesc varfurile este ceva boala sau nu?
23-Mai-2012 22:11:53
Raspunde la intrebare
ioan spune: la rosiile mele se rasucesc.Am ca si soii cristal f1 pentru solare .Este ceva boala si daca da cu ce se poate trata
23-Mai-2012 21:56:05
Raspunde la intrebare
Rubrica meteo
Calendar targuri
« Mai 2012 »
D L M M J V S
12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031
Focus on Agriculture
clubagricultura.ro
Director firme
Selecteaza judetul:
BIG LAND COMPANY
Constanta
STOIAN LAND COOPERATIVA AGRICOLA
Constanta
SENIOR SOFTWARE
Bucuresti
ART INTERMED
Bucuresti
SC ELECTROCUPLAJE S.R.L
Alba
SC ELECTROCUPLAJE SRL
Alba
MECANICA ENERGOTRANS
Bacau
ROMSTAR 2002
Bucuresti
S.C FEROMET GENERAL S.R.L
Bucuresti
2E PROD
Teleorman

...

ecotip rezultat in urmarea lucrarilor de ameliorare, fiind format din soiuri si hibrizi ameliorati ...