În Bulgaria nu vezi câmpurile mănoase rodind mii de tone la hectar de PET-uri, pungi de plastic şi alte ambalaje pe post de trufandale
Tags: editorial, bulgaria, plati la hectar
Zilele trecute, în mijlocul uneia dintre cele mai renumite staţiuni bulgăreşti la Marea Neagră, un turist român dezorientat şi toropit de căldură tocmai găsise un locşor de parcare unde să nu încurce pe nimeni, când s-a văzut luat la claxoane de două BMW-uri X6, scrie Ion M. Ionita intr-un editorial publicat in editia de astazi a ziarului Adevarul.
Omul a crezut că a supărat ceva interlopi locali şi nu a ştiut cum să se mute mai repede câţiva metri mai încolo, până să nu se trezească smuls de păr din maşină şi azvârlit în şanţ. Dar din gipane au coborât nişte inşi care s-au apucat să descarce din portbagaje sticle şi bidoane din plastic pentru a le arunca în containerele speciale de colectare a deşeurilor, aflate pe aleea blocată mai devreme de maşina turistului român. Se mişcau repede, pentru că în spatele lor se formase deja coadă. Oamenii doreau să scape cât mai repede de PET-uri şi să fugă la adăpost de arşiţa soarelui.
Poate nu o fi aşa peste tot, dar, cel puţin pe traseele turistice, în Bulgaria nu vezi câmpurile mănoase rodind mii de tone la hectar de PET-uri, pungi de plastic şi alte ambalaje pe post de trufandale. În mod banal, grădinile fac roşii şi castraveciori, câmpurile - grâu şi porumb. Plasticul nu creşte acolo sau bulgarii, spre deosebire de români, nu ştiu să-l cultive. În schimb, la bulgari vin milioane de turişti de peste tot. De la englezi la estonieni, de la nemţi la ucraineni, de la francezi la polonezi. Românii sunt şi ei printre primii în statistici. Previziunile arată că industria bulgară a turismului, afectată de criza mondială în 2009, îşi va relua creşterea cu o rată de 6-7% până în 2014.
În mod surprinzător, Bulgaria nici nu are un Minister al Turismului. Pe cale de consecinţă, nu are niciun ministru dedicat acestui singur domeniu atât de important pentru economia ţării. Nu. Ministerul tutelar se cheamă al Economiei, Energiei şi Turismului.
Citeste mai mult in Adevarul
ClubAgricultura.ro - intrebarea zilei
Setari combine recoltat cereale
Intrebare: ar fi util sa impartasim aici din experienta noastra, a agricultorilor, in privinta setarilor specifice care se fac la masinile agricole, in special la combine, in aceasta perioada a anului. De exemplu, la recoltarea orzoaicei trebuie reglata turatia batatorului intre 800-1000 rot/min, timp in care gratarul va fi pozitionat in pozitia 1 sau 2, la 6-10mm. Extensia gratarului pentru cereale trebuie inchisa.Raspuns: In cazul combinelor marca VECTOR, pe care producatorul le recomanda pentru recoltarea culturilor de ... citeste tot raspunsul aici
Articole conexe:
- » Pescuitul de sturioni in Dunare si Marea Neagra este interzis de catre Bulgaria pentru inca patru ani
- » Presa bulgara: Ministrul olandez al imigratiei a fost acuzat de trafic de influenta in Bulgaria
- » Boicot la dumicat - editorial Maura Anghel în Evenimentul
- » Preţul pâinii provoacă îngrijorare în România şi Bulgaria
- » Bulgaria: Cultivatorii de tutun protesteaza impotriva guvernului
Ultima ora
- » Subventia pe suprafata 2012: Aproape 22.000 de cereri de subventii in Teleorman, toti se intreaba cand se va plati subventia
- » Zootehnie 2012: Situatia subventiilor pe cap de animal la Calarasi, la speciile ovine si caprine
- » Situatia cererilor pentru subventia pe suprafata depuse in Harghita, in 2012
- » Subventiile agricole dupa 2014, subiect de maxim interes discutat astazi la conferinta Focus on Agriculture
- » Calendar PNDR 2012: A fost prelungita masura 121 - Modernizarea exploatatiilor agricole








Comentarii
0 comentarii