AgroRomania.ro » Stiri » Valeriu Tabără s-a întâlnit, marţi, cu reprezentanţii Federaţiei Crescătorilor de Ovine şi Caprine din România şi ai Federaţiei Romovis 2000

Valeriu Tabără s-a întâlnit, marţi, cu reprezentanţii Federaţiei Crescătorilor de Ovine şi Caprine din România şi ai Federaţiei Romovis 2000

Tags: federatia crescatorilor de ovine din romania, romovis

Ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale, Valeriu Tabără, s-a întâlnit, marţi, 08 februarie 2011, cu reprezentanţii Federaţiei Crescătorilor de Ovine şi Caprine din România şi ai Federaţiei Romovis 2000.
Cu această ocazie au fost dezbătute mai multe probleme cu care se confruntă sectorul de creştere a ovinelor: nevoia iniţierii şi a elaborării legislaţiei privind acordarea plăţilor naţionale directe complementare (CNDP) la ovine pentru anul 2011, continuarea acordării de credite pentru producţie, în special pentru achiziţionarea materialului genetic cu certificat de origine, înfiinţarea abatoarelor de capacitate mică, sprijinirea financiară a patrimoniului genetic de origine animală, sprijinirea activităţii de Control Oficial al Producţiilor, preluarea identificării şi înregistrării animalelor de către asociaţiile de crescători şi preluarea bazei de date privind înregistrarea acestora de către ANARZ.

Ministrul Valeriu Tabără a dat asigurări că doreşte o strânsă colaborare cu asociaţiile crescătorilor de animale şi a răspuns punctual la problemele sesizate de către aceştia. Unele dintre probleme sunt deja în curs de rezolvare, mai precis, pentru sprijinirea financiară a conservării patrimoniului genetic animal s-a elaborat deja un proiect de hotărâre a Guvernului care a fost depus la Secretariatul General al Guvernului, iar proiectul de hotărâre privind înfiinţarea abatoarelor de capacitate mică este deja în curs de avizare la ministerele avizatoare.
În cea de-a doua parte a întâlnirii au participat şi reprezentanţii Agenţiei Naţionale pentru Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie (ANARZ), ai Autorităţii Naţionale Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) şi ai Federaţiei Patronatelor Medicilor Veterinari (FPMV).

În cadrul discuţiilor a fost prezentată nemulţumirea asociaţiilor faţă de taxele percepute de medicii veterinari pentru crotaliere. De asemenea, s-a discutat posibilitatea preluării acţiunii de identificare şi înregistrare a ovinelor de către asociaţiile de crescători şi modificarea legislaţiei în acest sens. În urma acestei întrevederi a rezultat faptul că sunt necesare întâlniri mai frecvente cu diferiţi factori de decizie pentru soluţionarea problemelor din sector.

ClubAgricultura.ro - intrebarea zilei

Samanta porumb pentru zona sud?

Intrebare: si mai am o intrebare: ce hibrid recomandati pentru teleorman, sudul teleormanului? ce hibrizi de porumb sunt mairezistenti la seceta, daca stiti cumva?

Raspuns: de la monsanto manifesta TOLERANTA la secea DKC 3511, DKC 4490, sau PR38A79 si PR36V52 de la pioneer... citeste tot raspunsul aici

Comentarii
Comentarii0 comentarii




Articole conexe:

Ultima ora

Rentrop & Straton
Newsletter gratuit

Faza zilei
La semanat floarea soarelui, pe John Deere 8310R
Forum
stefan spune: de ce sunt retrase pesticidele BUNE si IEFTINE DE LA NOI? iar cerealele intrand din afara UE sunt tratate cu astea !
24-Mai-2012 16:25:10
Raspunde la intrebare
ioan spune: la rosile mele se rasucesc varfurile este ceva boala sau nu?
23-Mai-2012 22:11:53
Raspunde la intrebare
ioan spune: la rosiile mele se rasucesc.Am ca si soii cristal f1 pentru solare .Este ceva boala si daca da cu ce se poate trata
23-Mai-2012 21:56:05
Raspunde la intrebare
Rubrica meteo
Calendar targuri
« Mai 2012 »
D L M M J V S
12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031
clubagricultura.ro
Director firme
Selecteaza judetul:
BIG LAND COMPANY
Constanta
STOIAN LAND COOPERATIVA AGRICOLA
Constanta
SENIOR SOFTWARE
Bucuresti
ART INTERMED
Bucuresti
SC ELECTROCUPLAJE S.R.L
Alba
SC ELECTROCUPLAJE SRL
Alba
MECANICA ENERGOTRANS
Bacau
ROMSTAR 2002
Bucuresti
S.C FEROMET GENERAL S.R.L
Bucuresti
2E PROD
Teleorman

Scaderea treptata sau brusca a insusirilor superioare de soi (vitalitate, vigurozitate, productivita ...

Proces fiziologic care consta in patrunderea apei din sol imrpeuna cu sarurile minerale si gazele di ...