AgroRomania.ro » Stiri » Tanczos Barna: MADR va rezilia peste 700 de contracte neperformante pe fonduri europene

Tanczos Barna: MADR va rezilia peste 700 de contracte neperformante pe fonduri europene

Tags: fonduri europene, tanczos barna

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale trebuie să-i prezinte premierului Emil Boc, până joia viitoare, un plan de acţiune privind măsurile de absorbţie a fondurilor comunitare, una dintre acestea fiind rezilierea a peste 700 de contracte neperformante pe bani europeni, a declarat, vineri, secretarul de stat în MADR, Tanczos Barna, după o discuţie avută de ministrul de resort, Valeriu Tabără, cu primul-ministru, la Palatul Victoria.
Potrivit secretarului de stat, banii recuperaţi prin rezilierea contractelor neperformante, de ordinul sutelor de milioane de euro, vor fi redirecţionaţi către proiecte noi în agricultură.

"Urmare a unei analize începute în toamna anului 2010, am identificat peste 700 de contracte neperformante, pe care le vom rezilia, iar sumele vor fi puse la dispoziţia altor beneficiari. Săptămâna viitoare îi vom prezenta primului-ministru un plan detaliat privind absorbţia fondurilor europene, cu un calendar de măsuri şi cu detalierea fiecărei măsuri în parte", a declarat, pentru AGERPRES, secretarul de stat Tanczos Barna.

Potrivit acestuia, MADR îşi propune pentru anul 2011 să ajungă la 1,5 miliarde de euro plăţi efectuate pentru proiecte europene.

Primul-ministru Emil Boc l-a chemat, vineri, la Guvern, pe ministrul Agriculturii, Valeriu Tabără, pentru discuţii despre absorbţia fondurilor europene în domeniu.

ClubAgricultura.ro - intrebarea zilei

Combatere buruieni ecologic

Intrebare: am o rugaminte, ce metode ar fi IN AFARA DE ERBICIDARE ca sa scap de buruieni pe o cultura eco? In afara de prasit, ca pe asta il stiu!

Raspuns: 1. respectarea asolamentului 2. aratura toamna 3. adunarea resturilor vegetale 3. respectarea luc... citeste tot raspunsul aici

Comentarii
Comentarii0 comentarii




Articole conexe:

Ultima ora

Rentrop & Straton
Newsletter gratuit

Faza zilei
La semanat floarea soarelui, pe John Deere 8310R
Forum
stefan spune: de ce sunt retrase pesticidele BUNE si IEFTINE DE LA NOI? iar cerealele intrand din afara UE sunt tratate cu astea !
24-Mai-2012 16:25:10
Raspunde la intrebare
ioan spune: la rosile mele se rasucesc varfurile este ceva boala sau nu?
23-Mai-2012 22:11:53
Raspunde la intrebare
ioan spune: la rosiile mele se rasucesc.Am ca si soii cristal f1 pentru solare .Este ceva boala si daca da cu ce se poate trata
23-Mai-2012 21:56:05
Raspunde la intrebare
Rubrica meteo
Calendar targuri
« Mai 2012 »
D L M M J V S
12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031
clubagricultura.ro
Director firme
Selecteaza judetul:
BIG LAND COMPANY
Constanta
STOIAN LAND COOPERATIVA AGRICOLA
Constanta
SENIOR SOFTWARE
Bucuresti
ART INTERMED
Bucuresti
SC ELECTROCUPLAJE S.R.L
Alba
SC ELECTROCUPLAJE SRL
Alba
MECANICA ENERGOTRANS
Bacau
ROMSTAR 2002
Bucuresti
S.C FEROMET GENERAL S.R.L
Bucuresti
2E PROD
Teleorman

...

Denumire data speciilor din familiile gramineelor care servesc ca forme parentale pentru incrucisari ...