Siguranţa alimentară a populaţiei, pe agenda Comisiei pentru Agricultură din Senat
Tags: siguranta alimentara, comisia pentru agricultura
Comisia pentru Agricultură a Senatului a solicitat organizarea unui eveniment privind problematica siguranţei alimentare, propunerea fiind analizată, marţi, în cadrul şedinţei Biroului Permanent al Senatului.
Conform vicepreşedintelui Senatului, Ioan Chelaru(PSD), importanţa tematicii a atras interesul tuturor membrilor Biroului Permanent şi au existat discuţii cu privire la modalitatea de desfăşurare a evenimentului, organizarea unui simpozion, a unei şedinţe speciale a Senatului sau o moţiune simplă împotriva ministrului Agriculturii, Valeriu Tabără.
Chelaru a precizat că discuţia privind organizarea evenimentului va fi reluată peste două săptămâni, când ar urma să se decidă şi forma în care se va desfăşura acesta. Vicepreşedintele Senatului a precizat că, potrivit propunerii senatorilor din comisia pentru Agricultură, evenimentul ar urma să se desfăşoare în luna aprilie.
ClubAgricultura.ro - intrebarea zilei
Erbicid cultura cepei
Intrebare: puteti sa imi recomandati niste erbicide mai bune pentru ceapa? si eventual timp de pauza, multumescRaspuns: aveti aici mai multe informatii http://agroromania.ro/articole/Tehnologii/Erbicide-omologate-pentru-... citeste tot raspunsul aici
Articole conexe:
- » SIGURANTA ALIMENTARA: ANPC a verificat comerciantii de produse lactate
- » Seminarul online Siguranta Alimentara in cadrul Lantului de Furnizori – 3 februarie
- » Recomandari ale DSV Sibiu, privind siguranta alimentara a populatiei in perioada sarbatorilor
- » Ungureanu: Memorandum catre Comisia pentru Agricultura a PE pentru stoparea disponibilizarilor din APIA
- » Siguranta alimentara: Veterinarii au aplicat amenzi de 708.260 lei
Ultima ora
- » Subventiile agricole dupa 2014, subiect de maxim interes discutat astazi la conferinta Focus on Agriculture
- » Calendar PNDR 2012: A fost prelungita masura 121 - Modernizarea exploatatiilor agricole
- » Se pregatesc schimbari in agentiile de plati. Sa ne asteptam la o birocratie redusa sau doar la rotatia cadrelor?
- » Cine a fost Trita Fanita, fostul sef Agroexport, cel poreclit rechinul cerealelor
- » Victor Ponta s-a razgandit in privinta TVA-ului scazut pentru produsele agricole








Comentarii
1 comentarii
Simi 2011-02-24 20:59:03
Siguranta alimentara a romanilor trebuie sa primeze inaintea altor interese.Orice actiune care poate duce la slabirea securitatii alimentare trebuie considerata un atentat la intreaga securitate a Romaniei si actionat conform legilor sigurantei nationale.