AgroRomania.ro » Stiri » Scandalul dioxinei: Berlinul a adoptat un set de măsuri pentru a spori protecţia consumatorilor

Scandalul dioxinei: Berlinul a adoptat un set de măsuri pentru a spori protecţia consumatorilor

Tags: dioxina, germania

Guvernul german a adoptat miercuri o serie de măsuri ce urmăresc sporirea controlului în industria alimentară referitor la produsele de origine animală şi asigurarea unui nivel mai ridicat de protecţie pentru consumatori, în reacţie la recentul scandal de contaminare cu dioxină a cărnii şi ouălor, informează AFP, potrivit Agerpres.
Planul, prezentat vinerea trecută de ministrul agriculturii, Ilse Aigner, şi adoptat miercuri de consiliul de miniştri, îi obligă, între altele, pe producători să separe mai clar producţia de alimente de alte industrii.

Astfel, va fi interzisă fabricarea în acelaşi loc a grăsimilor animale şi a aşa-ziselor grăsimi tehnice, folosite în industrie.

De asemenea, producătorii de hrană pentru animale vor face obiectul unor controale mai stricte şi mai regulate şi vor fi sancţionaţi mai dur, în cazul în care se constată că au încălcat regulamentul.

Va fi, totodată, creat un sistem de alertă precoce, pentru a permite adoptarea mai rapidă a măsurilor adecvate, iar consumatorii vor fi informaţi mai prompt în cazul apariţiei unor probleme.

Totuşi, guvernul federal german nu are prea multă autoritate în acest domeniu, care ţine în cea mai mare parte de statele regionale /landuri/.

Germania este afectată de la începutul lunii ianuarie de un nou scandal alimentar, după descoperirea de ouă contaminate cu dioxină şi apoi de carne de porc aflată în aceeaşi situaţie.

O companie care produce suplimente alimentare a folosit un lot de grăsimi de uz industrial conţinând dioxină pentru fabricarea a 3.000 de tone de grăsimi destinate alimentaţiei animale, livrate clienţilor din întreaga Germanie. Peste 4.000 de exploataţii agricole au fost închise săptămâna trecută după descoperirea în ouă a unor urme de dioxină, un reziduu de combustie care poate fi cancerigen în doze mari. Majoritatea fermelor au fost apoi redeschise.

ClubAgricultura.ro - intrebarea zilei

Intrebare subventii tineri fermieri

Intrebare: legat de programul de sprijinire a tinerilor fermieri: stiu ca se acorda sprijin pentru tinerii pana in 40 de ani care doresc sa inceapa o afacere in mediul rural si se muta la sat. Intrebarea este, firma nou constituita poate sa il aiba ca angajat pe tanarul care solicita subventia?

Raspuns: de acelasi lucru m-am lovit si eu si am gasit raspunsul chiar in ghidul solicitantului pentru masur... citeste tot raspunsul aici

Comentarii
Comentarii0 comentarii




Articole conexe:

Ultima ora

Rentrop & Straton
Newsletter gratuit

Faza zilei
La semanat floarea soarelui, pe John Deere 8310R
Forum
stefan spune: de ce sunt retrase pesticidele BUNE si IEFTINE DE LA NOI? iar cerealele intrand din afara UE sunt tratate cu astea !
24-Mai-2012 16:25:10
Raspunde la intrebare
ioan spune: la rosile mele se rasucesc varfurile este ceva boala sau nu?
23-Mai-2012 22:11:53
Raspunde la intrebare
ioan spune: la rosiile mele se rasucesc.Am ca si soii cristal f1 pentru solare .Este ceva boala si daca da cu ce se poate trata
23-Mai-2012 21:56:05
Raspunde la intrebare
Rubrica meteo
Calendar targuri
« Mai 2012 »
D L M M J V S
12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031
clubagricultura.ro
Director firme
Selecteaza judetul:
BIG LAND COMPANY
Constanta
STOIAN LAND COOPERATIVA AGRICOLA
Constanta
SENIOR SOFTWARE
Bucuresti
ART INTERMED
Bucuresti
SC ELECTROCUPLAJE S.R.L
Alba
SC ELECTROCUPLAJE SRL
Alba
MECANICA ENERGOTRANS
Bacau
ROMSTAR 2002
Bucuresti
S.C FEROMET GENERAL S.R.L
Bucuresti
2E PROD
Teleorman

Proces natural sau provocat de inlaturare a frunzelor unor plante de cultura ajunse la maturitate, p ...

grup de indivizi homozigoti sau heterozigoti cu aceeasi constructie genetica si cu structura morfolo ...