România a exportat 2,3 milioane tone grâu şi a importat 685.000 tone - date MADR
Tags: productia de grau, pretul graului 2011, export grau
România a exportat peste 2,3 milioane de tone de grâu până la 30 noiembrie 2010, în timp ce importurile au fost de numai 685.000 tone, a declarat, duminică, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Valeriu Tabără.
“În 2010 s-au realizat circa 5,7 milioane tone de grâu. Din această producţie împreună cu soldul care era la începutul anului trecut din producţia lui 2009, exporturile de grâu au totalizat 2,364 milioane tone până la 30 noiembrie 2010, iar importurile au fost undeva la 685.000 de tone. O cifră extrem de mică faţă de ceea ce era în anii anteriori. Este o piaţă liberă. Noi facem cele mai multe afaceri cu ţările UE şi ne supunem regulilor, iar ceea ce înseamnă relaţiile noastre cu ţările terţe sunt aceleaşi cu cele pe care le practică Franţa sau Germania”, a precizat Tabără.
În privinţa creşterii preţurilor la alimente, şeful de la Agricultură a recunoscut că există oscilaţii, dar care se văd şi în plan mondial pentru că sunt anumite probleme legate de producţia agricolă şi de cea agroalimentară.
“Nu pot spune dacă mai cresc sau nu preţurile la alimente. Este foarte greu să faci prognoze, dar cred că este important ca împreună cu producătorii şi procesatorii de produse agroalimentare din România să producem mai mult şi mai bun. Este prima dată când există o ofertă pentru producătorii agricoli să facă contracte pe producţia anului 2011 şi se oferă chiar 30% din costuri, cu banii jos, pentru a aduce producţia până la capăt”, a explicat ministrul Agriculturii.
Valeriu Tabără a menţionat că Ministerul Agriculturii nu poate interveni în piaţă, la fel cum fac ţările din zonă, precum Moldova, Ucraina sau Rusia, pentru că România este membră a UE şi respectă un tratat de aderare.
“Nu putem interveni în piaţă, când vrem sau cum vrem, pentru că avem un tratat de aderare pe care trebuie să îl respectăm. Suntem membri ai UE. Cred însă că legea bunelor practici comerciale poate rezolva o parte din problema preţurilor la alimente. Trebuie să vedem unde cresc costurile, undeva pe lanţul de distribuţie care preia şi o parte din subvenţiile pe care le asigurăm pe lanţul de producţie. Consider, de asemenea, că refacerea unor reţele de magazine de cartier poate fi o alternativă pentru această problem”, a mai spus şeful de la Agricultură.
Oficialul MADR a adăugat că pe segmentul unde poate interveni ministerul a dat drumul la un act normativ privind punctele de sacrificare pentru a completa oferta de pe piaţă şi va face la fel şi în domeniul laptelui şi al legumelor şi fructelor.
ClubAgricultura.ro - intrebarea zilei
Setari combine recoltat cereale
Intrebare: ar fi util sa impartasim aici din experienta noastra, a agricultorilor, in privinta setarilor specifice care se fac la masinile agricole, in special la combine, in aceasta perioada a anului. De exemplu, la recoltarea orzoaicei trebuie reglata turatia batatorului intre 800-1000 rot/min, timp in care gratarul va fi pozitionat in pozitia 1 sau 2, la 6-10mm. Extensia gratarului pentru cereale trebuie inchisa.Raspuns: In cazul combinelor marca VECTOR, pe care producatorul le recomanda pentru recoltarea culturilor de ... citeste tot raspunsul aici
Articole conexe:
- » Avem cel mai bun an la productia de cereale din ultimii sase ani - estimari PRODUCTIA DE GRAU 2011
- » Producţia de grâu din acest an s-a apropiat de 5,7 mil. tone, cu 10% peste 2009
- » Statele Unite reduc estimările privind producţia de grâu pe plan mondial
- » Producţia de grâu va scădea dezastruos în acest an din cauza ploilor
- » An prost: productia de grau le aduce numai 40 mil. euro primilor cinci agricultori romani
Ultima ora
- » Subventiile agricole dupa 2014, subiect de maxim interes discutat astazi la conferinta Focus on Agriculture
- » Calendar PNDR 2012: A fost prelungita masura 121 - Modernizarea exploatatiilor agricole
- » Se pregatesc schimbari in agentiile de plati. Sa ne asteptam la o birocratie redusa sau doar la rotatia cadrelor?
- » Cine a fost Trita Fanita, fostul sef Agroexport, cel poreclit rechinul cerealelor
- » Victor Ponta s-a razgandit in privinta TVA-ului scazut pentru produsele agricole







Comentarii
0 comentarii