AgroRomania.ro » Stiri » Politica agricolă comună, între "sprijin" şi "tâmpenie"

Politica agricolă comună, între "sprijin" şi "tâmpenie"

Tags: politica agricola comuna, ce este poliltica agricola comuna, politica agricola comuna dupa 2015

Agricultura europeană ar trebui să treacă de la modelul actual, industrial, la modelul ţărănesc, care respectă mediul, precum şi drepturile lucrătorilor şi ale consumatorilor. Aşa arată mesajul transmis mediului agricol şi alimentar din România de către patru asociaţii de profil din Franţa, Italia, Polonia şi Spania. Reprezentanţii acestora au vizitat România în perioada 28 ianuarie - 1 februarie, promovând principiile pe care ar urma să se bazeze noua Politică Agricolă Comună (PAC) a Uniunii Europene.
Printre aceste principii se numără şi ideea că ajutorul pentru dezvoltarea agriculturii trebuie reorientat de la "bogaţi" către "săraci". Asta în condiţiile în care, la ora actuală, 80 la sută dintre subvenţiile pentru hectar merg către 20 la sută dintre producători, reprezentaţi de marile exploataţii agricole. În România, reacţiile referitoare la anunţata schimbare sunt împărţite, după cum a constatat romanialibera.ro.

"Statul român trebuie să ajute micii producători"

"Din punct de vedere competitiv, doar marii producători realizează ceva pe piaţa de la noi. Dacă vrem să schimbăm asta, atunci trebuie să-i găsim pe acei mici producători care chiar au potenţial, iar statul trebuie să-i sprijine", spune secretarul general al Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Agricultura şi Alimentaţie - Agrostar, Gabriel Dorobanţu.

În primul rând - precizează Dorobanţu - statul român ar trebui să facă presiuni la Bruxelles pentru ca agricultorii din ţară să primească o subvenţie mai mare decât 80 de euro pentru hectar. "E clar că nu putem obţine peste 300 de euro/ ha, cât au Germania sau Franţa, dar e la fel de clar că nu putem să mai continuăm cu cât ne atribuie UE în prezent", adaugă reprezentantul Agrostar.

Apoi - menţionează Garbiel Dorobanţu - ar fi de datoria statului să susţină micii producători. "Nu e normal ca agricultorii din România să plătească 1,2 euro la pompă pentru litrul de motorină destinată muncilor agricole, iar cei din Franţa să dea 50 de eurocenţi. Acolo statul elimină taxele şi impozitele pentru agricultori şi pune la dispoziţie pompe speciale", mai spune Dorobanţu.

Care conchide că "Politica Agricolă Comună oferă cheia succesului: o agricultură dominată de producători care deţin 10-50-100 de hectare".

"Micii producători să-şi înfiinţeze cooperative"

Dar preşedintele Patronatului Român al Cărnii de Porc, Gheorghe Caruz, este de altă părere: "Este o tâmpenie să-i ajuţi mai mult pe cei mici, o prostie. Cei din străinătate zic asta pentru că ei au mai mulţi mici producători, dar la noi nu merge aşa fiindcă cei mari ţin piaţa".

În plus - continuă Gheorghe Caruz - "ieşirea pe piaţă" ar fi controlată total de supermarketuri, care ar prefera numai pe "cei mari" şi pe "cei de afară".

"Să ştiţi că această Politică Agricolă Comună nici măcar nu-şi respectă propriile principii, adică să creeze o producţie mare, ieftină şi de calitate. Păi în timp ce Uniunea Europeană este foarte pretenţioasă cu produsele alimentare şi impune fel de fel de reguli, în ţări ca Statele Unite şi Brazilia crescătorii de animale nici măcar nu folosesc grajduri, nu ştiu ce-i aceea trasabilitate şi se bazează pe cereale modificate. Europa nu face faţă concurenţei şi dacă UE va dormi în continuare ne vom trezi cu un dezastru", avertizează Gheorghe Caruz.

Omul de afaceri, cu o avere estimată la 100 de milioane de euro, le sugerează micilor producători să se asocieze în cooperative dacă vor să conteze pe piaţă. "În Danemarca asta au făcut şi acum au abatoare unde îşi permit să taie 30.000 de porci într-o zi. Aşa niciun supermarket nu poate să-i refuze", concluzionează Caruz.

Citeste mai mult in Romania Libera

ClubAgricultura.ro - intrebarea zilei

Muscate in gradina

Intrebare: se pot scoate muscatele in gradina daca temperatura noaptea scade sub 10 grade? mersi!

Raspuns: da, se pot scoate, asta si in functie de cum au fost aclimatizate. La mine ierneaza la o temperatura... citeste tot raspunsul aici

Comentarii
Comentarii0 comentarii




Articole conexe:

Ultima ora

Rentrop & Straton
Newsletter gratuit

Faza zilei
La semanat floarea soarelui, pe John Deere 8310R
Forum
stefan spune: de ce sunt retrase pesticidele BUNE si IEFTINE DE LA NOI? iar cerealele intrand din afara UE sunt tratate cu astea !
24-Mai-2012 16:25:10
Raspunde la intrebare
ioan spune: la rosile mele se rasucesc varfurile este ceva boala sau nu?
23-Mai-2012 22:11:53
Raspunde la intrebare
ioan spune: la rosiile mele se rasucesc.Am ca si soii cristal f1 pentru solare .Este ceva boala si daca da cu ce se poate trata
23-Mai-2012 21:56:05
Raspunde la intrebare
Rubrica meteo
Calendar targuri
« Mai 2012 »
D L M M J V S
12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031
Focus on Agriculture
clubagricultura.ro
Director firme
Selecteaza judetul:
BIG LAND COMPANY
Constanta
STOIAN LAND COOPERATIVA AGRICOLA
Constanta
SENIOR SOFTWARE
Bucuresti
ART INTERMED
Bucuresti
SC ELECTROCUPLAJE S.R.L
Alba
SC ELECTROCUPLAJE SRL
Alba
MECANICA ENERGOTRANS
Bacau
ROMSTAR 2002
Bucuresti
S.C FEROMET GENERAL S.R.L
Bucuresti
2E PROD
Teleorman

...

Produs chimic destinat combaterii bolilor produse de ciuperci. Dupa compozitie pot fi anorganic, org ...