AgroRomania.ro » Stiri » Pământul i-a salvat pe vasluieni de la foamete. Preturile la grau si porumb, ridicate de criza cerealelor

Pământul i-a salvat pe vasluieni de la foamete. Preturile la grau si porumb, ridicate de criza cerealelor

Tags: vaslui, pretul porumbului, pretul graului, pretul graului 2010, pretul porumbului 2010, criza cerealelor

După mai mulţi ani nefavorabili, în care, dacă nu a fost secetă, au fost inundaţii, în 2010, agricultura vasluiană a ieşit pe plus. Chiar dacă condiţiile meteorologice nu au fost optime, recoltele bune obţinute la unele culturi şi preţurile avantajoase i-au salvat pe fermieri. Luând în calcul aceşti factori, investiţia în pământ a fost rentabilă, profitul fluctuând în funcţie de respectarea lanţului tehnologic.
Profit din brazdă

La nivelul judeţului Vaslui, circa 70% dintre fermieri au încheiat anul agricol în câştig. Este vorba despre cele peste 300 de societăţi comerciale care administrează exploataţii mai mari de 50 hectare. Nici micii proprietari de pâmânt, care au lucrat terenurile individual, nu au ieşit în pierdere în această toamnă. Astfel, la nivelul judeţului, se poate vorbi de un profit mediu de 100 lei/hectar, în condiţiile în care la unele culturi s-au câştigat şi 2.000 lei/hectar. Dacă în anii trecuţi, numai la rapiţă la un leu investit se scoteau doi lei, în acest an, s-a câştigat la fel şi la grâu, porumb şi floarea-soarelui. Chiar dacă umiditatea prelungită din timpul recoltării a declanşat fenomenul de încolţire, câştigurile la cultura de grâu au fost satisfăcătoare.

Secretul obţinerii unui profit consistent a fost acela ca fermierii să nu fi vândut producţia imediat după seceriş. Producţiile slabe de grâu din Rusia şi Ucraina au influenţat decisiv preţurile practicate pe piaţă. Astfel, dacă la recoltare un kilogram de grâu a costat 38 de bani, după numai o lună, fermierii au primit 65 de bani pe kilogram. La acest preţ, cu o producţie de 3,5 tone la hectar, producătorul îşi acoperă cheltuielile şi obţine şi profit. O altă cultură unde producătorii au dat lovitura a fost porumbul. La o producţie de 7-10 tone boabe la hectar şi un preţ de 60 – 62 bani/kilogram fără TVA, câştigul a fost foarte bun.

Citeste mai mult in Evenimentul

ClubAgricultura.ro - intrebarea zilei

Plug pp3 craiova

Intrebare: recent am achizitionat un plug pp3 produs de craiova si nu reusesc sal reglez, intra prima brazda prea mult iar ultima foarte putin care este cauza? am incercat toate variantele care le am gandit eu dar degeaba.

Raspuns: eu as verifica lamele brazdarelor cu o sfoara daca sunt aliniate corect, ma gandesc ca e posibil sa ... citeste tot raspunsul aici

Comentarii
Comentarii0 comentarii




Articole conexe:

Ultima ora

Rentrop & Straton
Newsletter gratuit

Faza zilei
La semanat floarea soarelui, pe John Deere 8310R
Forum
stefan spune: de ce sunt retrase pesticidele BUNE si IEFTINE DE LA NOI? iar cerealele intrand din afara UE sunt tratate cu astea !
24-Mai-2012 16:25:10
Raspunde la intrebare
ioan spune: la rosile mele se rasucesc varfurile este ceva boala sau nu?
23-Mai-2012 22:11:53
Raspunde la intrebare
ioan spune: la rosiile mele se rasucesc.Am ca si soii cristal f1 pentru solare .Este ceva boala si daca da cu ce se poate trata
23-Mai-2012 21:56:05
Raspunde la intrebare
Rubrica meteo
Calendar targuri
« Mai 2012 »
D L M M J V S
12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031
clubagricultura.ro
Director firme
Selecteaza judetul:
BIG LAND COMPANY
Constanta
STOIAN LAND COOPERATIVA AGRICOLA
Constanta
SENIOR SOFTWARE
Bucuresti
ART INTERMED
Bucuresti
SC ELECTROCUPLAJE S.R.L
Alba
SC ELECTROCUPLAJE SRL
Alba
MECANICA ENERGOTRANS
Bacau
ROMSTAR 2002
Bucuresti
S.C FEROMET GENERAL S.R.L
Bucuresti
2E PROD
Teleorman

Planta aromatica bienala cu tulpina de 60-100 cm ramificata. Fructifica numai in al doilea an de veg ...

Denumire data speciilor din familiile gramineelor care servesc ca forme parentale pentru incrucisari ...