Mulcirea solului in cultura capsunului
Tags: cultivarea capsunilor, mulci
Mulcirea este metoda de întreţinere a solului acoperit cu un strat format din diferite materiale care pot fi naturale obţinute în livadǎ (iarba cositǎ pe intervalele dintre rânduri), aduse din afara plantaţiei (paie folosite la mulcitul cǎpşunului), sau artificiale (folie de polietilenǎ nedegradabilǎ şi carton special degradabil).
Mulcirea solului se practicǎ pe rândul de pomi pe o lǎţime de 1,5-2,0 m, în special în plantaţiile intensive şi superintensive amplasate pe terenurile nisipoase şi în zonele secetoase, şi în mod special în culturile de cǎpşun.
Pentru cǎpşun mulcirea se face cu paie în perioada de înflorire, înainte ca inflorescenţele sǎ se lase pe sol, şi are rolul atât de a împiedica îmburuienarea culturii cât şi de a proteja fructele sǎ nu ajungǎ în contact cu solul. Mulcirea cu folie se face la înfiinţarea culturii, înainte de plantare. Folia se întinde mecanic, pe sol modelat, dupǎ ce au fost instalate şi tuburile picurǎtoare pentru irigare. Se poate folosi folie de culoare albǎ sau neagrǎ. Cea mai folosită este folia de culoare neagră care asigură o protecţie a solului împotriva îmburuienării şi în acelaşi timp culoarea neagră absoarbe radiaţiile solare şi ajută la încălzirea solului primăvara devreme.
Avantajele acestei lucrǎri sunt:
- reduce gradul de îmburuienare;
- împiedicǎ eroziunea solului;
- reduce oscilaţiile de temperaturǎ din sol;
- ajutǎ la menţinerea umiditǎţii solului, folosirea lui reduce evapotranspiraţia în perioadele secetoase;
- prin putrezire, mulciul contribuie la îmbogǎţirea solului în materie organicǎ;
- asigurǎ la cǎpşun recoltarea de fructe curate şi cu o valoare comercialǎ ridicatǎ.
Dezavantajele mulcirii solului:
- mulcirea terenului pe rândurile de pomi cu folie de polietilenǎ împiedicǎ fertilizarea suplimentarǎ la sol;
- unele materiale folosite ca mulci favorizeazǎ înmulţirea dăunătorilor;
- costul este ridicat la materialele folosite ca mulci şi manopera de instalare a acestuia;
- este necesarǎ instalarea sistemului de irigare prin picurare în culturile de cǎpşun mulcite cu folie.
ClubAgricultura.ro - intrebarea zilei
Intrebare subventii tineri fermieri
Intrebare: legat de programul de sprijinire a tinerilor fermieri: stiu ca se acorda sprijin pentru tinerii pana in 40 de ani care doresc sa inceapa o afacere in mediul rural si se muta la sat. Intrebarea este, firma nou constituita poate sa il aiba ca angajat pe tanarul care solicita subventia?Raspuns: de acelasi lucru m-am lovit si eu si am gasit raspunsul chiar in ghidul solicitantului pentru masur... citeste tot raspunsul aici
Articole conexe:
Ultima ora
- » Subventiile agricole dupa 2014, subiect de maxim interes discutat astazi la conferinta Focus on Agriculture
- » Calendar PNDR 2012: A fost prelungita masura 121 - Modernizarea exploatatiilor agricole
- » Se pregatesc schimbari in agentiile de plati. Sa ne asteptam la o birocratie redusa sau doar la rotatia cadrelor?
- » Cine a fost Trita Fanita, fostul sef Agroexport, cel poreclit rechinul cerealelor
- » Victor Ponta s-a razgandit in privinta TVA-ului scazut pentru produsele agricole








Comentarii
2 comentarii
Moraru Cristinel 2011-03-02 14:55:41
Merci